In prima zi din primavara lui 2010, Agatha paraseste inchisoarea, insa nu pe poarta principala. Dupa trei ani petrecuti in spatele gratiilor, pedeapsa care i-a mai ramas de ispasit nu mai este atat de mare. Atunci de ce s-a hotarat brusc sa evadeze?

Intr-o benzinarie se imprieteneste cu Milly si cele doua femei pornesc intr-o calatorie de-a lungul Statelor Unite. Agatha nu-i dezvaluie secretul ei, ci dimpotriva, ii transmite bucuria sa nestavilita de a trai. Desi le despart douazeci de ani, Agatha si Milly ajung sa impartaseasca aceleasi visuri si aceeasi credinta in iubire.
Pana unde suntem dispusi sa mergem in cautarea fericirii? si la ce nu trebuie sa renuntam niciodata?

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cartile lui sunt traduse in 47 de limbi, regasindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din tarile in care este publicat.
Nascut in 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai intai voluntar la Crucea Rosie, apoi antreprenor in SUA, dupa care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectura din Franta.
Cariera sa de scriitor a demarat cu maximum de succes in anul 2000, cand a publicat romanul si daca e adevarat…, vandut in intreaga lume in milioane de exemplare si ecranizat de Steven Spielberg (2005).

     Fragment din romanul "Un alt fel de fericire" de Marc Levy:

    “Un tren de marfa sosea in departare, inaintand pe calea ferata care strabatea campia. Milly estima timpul de care avea nevoie ca sa se intersecteze cu soseaua lor si arunca o privire in oglinda retrovizoare. Fordul se apropia.
    — E poate un tip care vrea sa pacaleasca radarul.
    — Cum adica?
    — E o tehnica pentru zapacit politistii pititi pe drumurile laterale, care te iau la ochi din masina lor cu un radar mobil. Cand dai peste un fraier care circula peste viteza legala, te tii scai de el. Cel care deschide calea e prins cu ocaua mica, cel care il urmeaza scapa cu fata curata.
    — Ca veni vorba de scapat, vad un tren care se-apropie vertiginos, incetineste si n-o fa pe tampita, n-o sa avem timp sa trecem.
    Milly se supuse si ridica piciorul de pe acceleratie. Agatha se uita la Fordul care se facea din ce in ce mai mare in oglinda.
    Mecanicul locomotivei care tracta un convoi interminabil actiona sirena in timp ce se apropia de trecerea la nivel lipsita de bariere. Instalatia de semnalizare incepu sa clipeasca, lumina ei intermitenta fiind insotita de sunetul unui clopotel.
    Milly intoarse rapid capul spre Agatha si striga:
    — Inchide ochii!
    Apasa cu toata greutatea corpului pe pedala de acceleratie, iar motorul Oldsmobilului, urland, dadu tot ce-avea mai bun. Acul tasni la celalalt capat al vitezometrului. Masina se apropia de sine, daca avea sa le traverse cu aceeasi viteza, urma sa ramana fara osii. Vazand ca un nor de praf se ridica in fata lui, Tom intelese pe data ca i se tragea clapa. Accelera, depasi Oldsmobilul si trecu calea ferata. Dar, chiar inainte sa o traverseze, Milly calca frana pana la podea, trase de volan si apasa din nou pe acceleratie, silind masina sa porneasca in lateral ca s-o aduca pe axul drumului paralel cu sinele.
    Cand se napusti marfarul care o despartea acum de Ford, se opri ca sa bage in marsarier, dadu cu spatele pana la sosea si o porni in goana spre Woodward.
    — Doar atat, jos palaria! gafai Agatha.
    Dar Milly n-avea vreme sa se bucure de compliment, privirea i se plimba de la parbriz la oglinda retrovizoare; pana cand trecea trenul, urmaritorul nu le putea vedea. La prima intersectie, o apuca spre sud, apoi, la urmatoarea, spre vest, depasi un convoi de camioane si se indrepta spre dealuri.
    — Cred ca l-am pacalit, spuse ea.
    — Cred mai ales ca esti nebuna de legat. Dar nu e un repros, dimpotriva.”