Lady Daphne Swift provine dintr-o familie cu doi frati care au servit cu mandrie Coroana si este dispusa sa faca tot ce este nevoie pentru a demonstra ca poate fi la fel de folositoare cauzei razboiului. In acest scop, se marita cu un spion, fermecatorul capitan Rafferty Cavendish… de care este in secret indragostita. Dar cand, dupa prima lor misiune, isi da seama ca totul a fost strict in interes de afaceri, Daphne isi doreste sa anuleze imediat mariajul. 

    Ca spion in slujba Ministerului de Razboi, Rafe Cavendish a participat la zeci de misiuni. Insa una inca il bantuie – cea care s-a sfarsit cu moartea lui Donald, fratele mai mare al lui Daphne. Acum el trebuie sa il razbune pe Donald – dar pentru asta trebuie s-o convinga pe Daphne sa-i mai acorde o data ajutorul. Insa ea a apelat deja la celalalt frate, Julian, ca sa obtina o anulare rapida si discreta a casatoriei, astfel incat sa se poata marita cu un filfizon care, de fapt, nu o doreste decat pentru titlul si pentru banii ei. 

    O va convinge oare Rafe pe Daphne sa-i mai dea o sansa, atat in ceea ce priveste misiunea, dar, mai ales, inima ei? 

 

    “Daphne nu dormi prea bine. Visa spioni si contrabandisti, torturi si criminali. Visa ca era inghitita de o uriasa creatura marina. Si apoi, dupa ce toate cosmarurile incetara, visa ca statea imbratisata cu Rafe in hamac, iar acest vis fu, probabil, cel mai suparator dintre toate. Era infasurata ca intr-un cocon in patul capitanului, zvarcolindu-se si intorcandu-se de pe o parte pe alta, transpirand in camera lipsita de orice adiere in timp ce Rafe parea sa doarma multumit, leganandu-se odata cu balansul vasului, cocotat in hamacul sau, intre cei doi stalpi din cabina.

    Era complet insensibil la prezenta ei, se gandi Daphne cu o oarecare tristete in timp ce impunse perna plata in incercarea de a o face mai confortabila. Uitase de micile perne groaznice de pe corabii. Rafe ii explicase ultima data ca majoritatea membrilor echipajului nici macar nu aveau o perna si ca ar trebui sa inceteze sa se poarte ca o printesa daca perna nu era suficient de buna pentru ea. Se incrunta in intuneric. Nu ar face aceeasi greseala de doua ori. Nimic. Nimic nu ar fi atat de inconfortabil incat sa o faca sa se planga. Nici macar sanii ei infasurati, care erau departe de a o face sa simta confortabil. Razele lunii care licareau prin hubloul din capatul indepartat al camerei erau singura sursa de lumina. Cazura pe maxilarul lui Rafe. Barbatul era frumos. Era prea nedrept, de fapt. Genele negre ii mangaiau obrajii in timp ce el se legana linistit inainte si inapoi. Sforaia usor, dar nici macar asta nu era enervant. Donald obisnuia sa sforaie atat de tare, incat aproape ca trezea intreaga casa, dar sforaitul lui Rafe de-abia se auzea. Asta era enervant. Barbatul era aproape perfect, ca un inger care prinsese viata.

    Daphne privi fix tavanul intunecat din lemn. Trebuia sa ince-teze cu aceste ganduri jalnice. Misiunea lor era mult mai importanta decat toate astea. Chiar si decat ce se intamplase intre ei ultima data.”