Un fel de jurnal (1973-1981)
"2 februarie 1977
Ieri zi activa, mers pe jos peste o ora prin ger, la universitate si inapoi, iar seara la cinematograful Von Lee (Mahler-ul lui Ken Russell), astfel ca nu ma asteptam la insomnia de asta-noapte. M-am trezit pe la 3 si jumatate si-am readormit, pentru o ora, pe la 8 dimineata. In timpul insomniei ma supun la o sesiune de autotortura, creez un spectacol interior al carui regizor e angoasa pierderii memoriei. Regizorul cheama in scena, sub lumina intensa a reflectoarelor, cate-o figura pitita in cine stie ce colt indepartat si obscur al memoriei si-mi porunceste, amenintator: numele! Si-atunci, cu toate energiile de care mai dispun, ametit de oboseala cum sunt, incep sa caut numele pierdut. O clipa, cred ca l-am gasit, dar nu, nu e el. Si chiar daca-l gasesc, n-am timp sa ma simt satisfacut, alta fata apare pe scena, al carei nume e si mai greu de ghicit. Recunosteam imediat acele chipuri care apareau brusc, unele imi erau chiar foarte familiare, dar mi-era de multe ori mai greu sa le atasez un nume, numele, succesiunea de sunete magice care le putea scoate din anonimatul enigmatic, tacut, agresiv, in care pluteau. Logica interna a acestei „drame": daca-ti amintesti chipul, trebuie, esti dator sa-ti amintesti si numele. Pierderea numelui, inceputul unui cosmar treaz, un pas ireversibil spre moarte. Pana la urma, in ciuda dificultatilor care apareau, se dizolvau, cresteau am izbutit sa fac fata incercarilor la care eram supus. Chipurile, mi-am dat dupa aceea seama, erau mai toate ale unor rude indepartate sau cunostinte din Romania. Sfasierile exilului, rani care peste zi par inchise, dar care, noaptea, se redeschid pe neasteptate si sangereaza in vise ori insomnii.
Citesc in Nietzsche, Genealogia moralei, pe care-o folosesc pentru cursul „Cultural Backgrounds of Modern Literature": ,...poate ca in intreaga preistorie a omului nimic nu este mai cumplit si mai nelinistitor decat mnemotehnica sa. «Se inseamna ceva cu fierul inrosit pentru a ramane in memorie, numai ceea ce nu inceteaza sa doara ramane in memorie» — asa suna una din legile principale ale celei mai vechi psihologii de pe pamant (din pacate si cea care a dainuit cel mai mult). [...] Intotdeauna a fost nevoie de sange, martiri si jertfe, atunci cand omul a crezut de cuviinta sa-si cladeasca o memorie; [...] toate acestea isi au obarsia in acel instinct care intrevedea auxiliarul cel mai puternic al mnemotehnicii"."
PRP: 29.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
10.00Lei
10.00Lei
29.00 LeiIn stoc
Descrierea produsului
"2 februarie 1977
Ieri zi activa, mers pe jos peste o ora prin ger, la universitate si inapoi, iar seara la cinematograful Von Lee (Mahler-ul lui Ken Russell), astfel ca nu ma asteptam la insomnia de asta-noapte. M-am trezit pe la 3 si jumatate si-am readormit, pentru o ora, pe la 8 dimineata. In timpul insomniei ma supun la o sesiune de autotortura, creez un spectacol interior al carui regizor e angoasa pierderii memoriei. Regizorul cheama in scena, sub lumina intensa a reflectoarelor, cate-o figura pitita in cine stie ce colt indepartat si obscur al memoriei si-mi porunceste, amenintator: numele! Si-atunci, cu toate energiile de care mai dispun, ametit de oboseala cum sunt, incep sa caut numele pierdut. O clipa, cred ca l-am gasit, dar nu, nu e el. Si chiar daca-l gasesc, n-am timp sa ma simt satisfacut, alta fata apare pe scena, al carei nume e si mai greu de ghicit. Recunosteam imediat acele chipuri care apareau brusc, unele imi erau chiar foarte familiare, dar mi-era de multe ori mai greu sa le atasez un nume, numele, succesiunea de sunete magice care le putea scoate din anonimatul enigmatic, tacut, agresiv, in care pluteau. Logica interna a acestei „drame": daca-ti amintesti chipul, trebuie, esti dator sa-ti amintesti si numele. Pierderea numelui, inceputul unui cosmar treaz, un pas ireversibil spre moarte. Pana la urma, in ciuda dificultatilor care apareau, se dizolvau, cresteau am izbutit sa fac fata incercarilor la care eram supus. Chipurile, mi-am dat dupa aceea seama, erau mai toate ale unor rude indepartate sau cunostinte din Romania. Sfasierile exilului, rani care peste zi par inchise, dar care, noaptea, se redeschid pe neasteptate si sangereaza in vise ori insomnii.
Citesc in Nietzsche, Genealogia moralei, pe care-o folosesc pentru cursul „Cultural Backgrounds of Modern Literature": ,...poate ca in intreaga preistorie a omului nimic nu este mai cumplit si mai nelinistitor decat mnemotehnica sa. «Se inseamna ceva cu fierul inrosit pentru a ramane in memorie, numai ceea ce nu inceteaza sa doara ramane in memorie» — asa suna una din legile principale ale celei mai vechi psihologii de pe pamant (din pacate si cea care a dainuit cel mai mult). [...] Intotdeauna a fost nevoie de sange, martiri si jertfe, atunci cand omul a crezut de cuviinta sa-si cladeasca o memorie; [...] toate acestea isi au obarsia in acel instinct care intrevedea auxiliarul cel mai puternic al mnemotehnicii"."
Detaliile produsului