Un fantastic roman de debut, extraordinar de amuzant si de inteligent, scris in spiritul lui P.G. Wodehouse si Monty Python, despre un poet celebru care isi vinde din neatentie sotia diavolului, apoi recruteaza o banda de aventurieri pentru a o salva. Proaspat, plin de actiune si foarte amuzant, Un gentleman este o farsa ametitoare, care aminteste de mestesugul plin de iscusinta al lui P.G. Wodehouse, dar si de aventurile lui Tintin, atat de frumos detaliate de Herge.

 

    „Tocmai am avut o conversatie cu diavolul. Nu vi se pare bizar?

    Dar si mai bizar e faptul ca am incheiat conversatia simtindu-ma nu inspaimantat, nu socat, nici abatut, ci mai degraba putintel trist pentru el, intrebandu-ma cum sa fac sa-l invit la un moment dat la o ceasca de ceai. Imi pare a fi un tip cu totul la locul lui si imi trece prin minte ca probabil l-am judecat gresit - si cand spun asta, ma refer la noi toti, la omenire. Sigur ca s-ar putea sa ma insel - poate ca toata chestia asta a fost un siretlic care-mi va atrage damnarea pe vecie. Dar daca asa stau lucrurile, macar am avut parte de o conversatie placuta cu un interlocutor incitant.

    Nu sunt din fire un om religios - nu am timp sa venerez decat o singura divinitate, iar tu, Poezie, imi esti zeita -, insa m-am nascut in Anglia si am crescut intr-o societate engleza tematoare de Dumnezeu. Iar ideea ca acolo Sus - sau mai degraba acolo Jos - lucrurile ar putea fi de fapt altfel decat am presupus noi ca sunt necesita, trebuie sa recunosc, un dram de reconsiderare; dar nu unul neplacut.

    Aproape in aceeasi clipa in care gandul imi trece prin minte, un altul ii ia locul - anume ca, poate, vizitatorul meu n-a fost totusi diavolul. Poate ca era un nebun ori poate ca mi-a facut doar o farsa. Daca era nebun, nu semana cu niciunul dintre nebunii pe care i-am intalnit - si, ca sa fiu sincer, am petrecut ceva timp cu unii. (Mi se par cu deosebire poetici si obisnuiam sa fac cate o vizita de studiu la spitalul de profil de la Bedlam.) Nu, nu cred ca era nebun. Un impostor, atunci? Trimis, poate, de Pendergast? Indoielnic. Nu ca nu l-as crede in stare de asa ceva, dar daca insul cu care am stat de vorba s-a prefacut, atunci i-a iesit mai bine decat tuturor actorilor pe care i-am vazut vreodata pe scena.

    Iar daca nu era nici nebun, nici farsor, logica - daca nu si ratiunea - imi spune ca era cu adevarat diavolul. In plus, stia despre intamplarea cu preotul si cu piatra din caldaram. Si cum nimeni altcineva in afara de noi doi (adica eu si preotul) n-a mai fost prezent la incident si nici n-am povestit despre el altcuiva decat lui Simmons si lui Lizzie, cum ar fi putut Pendergast sa afle altfel decat prin mijloace supranaturale? Am o cunostinta (prietenia nefiind punctul meu forte si nici al ei) care obisnuieste sa spuna atunci cand elimini imposibilul, ceea ce ramane, oricat de improbabil ar fi, trebuie sa fie adevarul. Ei bine, in acest caz, domnul distins era chiar diavolul.

    Iar daca era diavolul (lucru pe care l-am stabilit deja), inseamna ori simula amabilitatea, ori nu. Dar ce motiv ar fi avut sa mimeze prietenia? Tipul a plecat fara sufletul meu - fara nimic, de fapt, in afara de cel mai bun volum de poezie publicat de la prima culegere de opere ale domnului Shakespeare. Atitudinea modesta nu i-a oferit nimic in schimb, cu exceptia simpatiei mele - de care nu inteleg pentru ce ar fi avut nevoie daca ar fi de fapt fiara pe care ne-o inchipuim noi.”