Inca o data isi aminti cuvintele Domnului Panait, care-si dormea somnul, undeva, intr-un colt de cimitir, ce ramanea acum in urma:

„Datorita amestecului de sange, cu mult peste proportia ce ar asigura mentinerea sanatatii, poprul roman s-a dezechilibrat. El poate fi asemanat cu acei nebuni care, desi daramati fizic, desi ruinati pe dinauntru de nenumarate boli, tocmai datorita dezechilibrului psihic, tocmai datorita acelor explozii continue la nivelul celulelor nervoase, se agita necontenit - acei nebuni ce merg incontinuu, gesticuland, niciodata osteniti! Toata tara - acest maidan plin de gunoaie si de deseuri - depune marturie de ruina economica. Iar faptul ca romanii isi conduc la groapa cu onoruri pazitorii de temnita, arata ruina morala. Si acest popor ruinat, dezechilibrat, nu face altceva decat sa caute mereu o satisfactie pe caile cele mai straine adevaratei activitati umane, care este munca. Un popor ciudat, singur, neincadrat macar in plutonul triburilor de la portile orientului, ci zacand doar intr-o groapa neagra, intr-un no man's land."

Emil simtea o apasare in piept si ochii ii erau urmezi. Murmura:

"Da, asta e Romania, Romania eterna, in care rrromani se magulesc - trezind deopotriva sila si mila spiritelor superioare - cum ca ar fi si ei oameni."