Care sint uneltele care pot aduce somnul unui suflet chinuit, risipind amintirile negre si pornind timpul de la zero?

Sint cele presarate pe drumul pe care poetul il ia mereu de la capat, eliberindu-se: poemele din noul volum unelte de dormit, o carte aflata sub apasarea desenelor unuia dintre cei mai valorosi si controversati artisti contemporani, Dumitru Gorzo, si a celor doua versuri de pe coperta:

 
„Penultimul debut remarcabil din poezia optzecista este al lui Ioan Es. Pop cu Ieudul fara iesire (1994), nu intimplator aparut abia dupa revolutie. Nici aceasta prima carte, nici urmatoarele n-ar fi putut aparea inainte. (…) Grotescul, burlescul, calambururile nu impiedica poezia lui Ioan Es. Pop sa atinga uneori o puritate exceptionala a tragicului.” (Nicolae Manolescu)

 
„Este limpede ca 1994, 1996 si 1999 Ieudul –fara iesire, Porcec si Pantelimon 113 bis –configureaza o geografie hipnotica a mortii vii si a agoniei ca traire substantiala. O harta a suferintei expiatorii de unica forta si frumusete in poezia noastra de dupa 1989.

Ma intreb: oare se poate merge mai departe? Unde? Si cum?” (Dan C. Mihailescu)

 
„Suferinta nu e impersonala, abstractizata, ca in versurile solarului Nichita Stanescu, ci concreta, bine infipta in carnea eroului liric. Poetul intoarce versurile si imaginile pe toate fetele, cu o dexteritate de invidiat, pentru a prinde cit mai multe dintre nuantele acestei nenorociri, ale dezastrului individual.” (Daniel Cristea-Enache)