Ura, prietenie, dragoste, casatorie
Ura, prietenie, dragoste, casatorie
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura
Cele noua povestiri cuprinse in acest volum au respiratia ampla si atentia la detalii specifice mai degraba prozei romanesti... Fiecare dintre ele are un sambure tare de mister, care ne indeamna sa o recitim cu o necontenita placere. - Independent
Cuprins:
• Ura, prietenie, dragoste, casatorie
• Podul plutitor
• Mobila de familie
• Comsolarea
• Urzicile
• Casa cu grinzi de lemn
• Ce ramane in amintire
• Queenie
• Trece ursul peste munte
Fragment din volumul "Ura, prietenie, dragoste, casatorie" de Alice Munro:
"Poate ar fi mai bine sa nu-mi mai spui asa, zise Queenie cand ma intampina la gara.
- Cum? Queenie? am intrebat.
- Lui Stan nu-i place, zise ea. Spune ca suna a nume de cal.
Pentru mine fu mai surprinzator s-o aud spunand „Stan" decat sa aflu ca nu mai era Queenie, ci Lena. Dar n-aveam cum sa ma astept sa-si numeasca sotul „domnul Vorguilla" dupa un an si jumatate de casatorie. In tot acest timp n-o mai vazusem, si, cand dadusem cu ochii de ea cu o clipa in urma, in grupul de oameni care astepta in gara, aproape n-o mai recunoscusem.
Avea parul vopsit negru si infoiat in jurul fetei, stilul care urmase pe vremea aceea coafurii beehive. Superba culoare de nuanta siropului de porumb - auriu deasupra si mai intunecat dedesubt - si lungimea matasoasa se pierdusera pentru totdeauna. Purta o rochie galbena cu imprimeu, care ii aluneca usor pe corp si i se termina la cativa centimetri deasupra genunchiului. Liniile groase de tus trase pe sub ochi si fardul grena ii faceau ochii sa para mai mici, nu mai mari, ca si cum s-ari fi ascuns in mod voit. Isi gaurise lobii urechilor si in ei se leganau acum cercuri mari de aur.
Am vazut-o ca si ea se uita la mine putin surprinsa. Am incercat sa fiu indrazneata si prietenoasa.
- Porti o rochie sau doar un volan peste fund? am intrebat-o.
Ea a ras, si eu am continuat:
- O, Doamne, a fost cumplit de cald in tren! Am transpirat ca o purcea.
„Am transpirat ca o purcea."
In tramvaiul care ne ducea spre casa lui Queenie, cuvintele acestea mi-au tot sunat stupid in urechi.
- Suntem tot in centru? am intrebat.
Lasasem repede in urma blocurile-turn, dar nu mi se parea ca zona prin care treceam putea fi numita rezidentiala. Aceeasi serie de magazine si cladiri se repeta la nesfarsit - curatatorie, florarie, alimentara, restaurant. Cutii cu fructe si legume scoase pe trotuar, reclame pentru cabinete stomatologice, croitorii si firme de instalatii pe geamurile de la etaj. Arareori cate o cladire mai inalta, numai rareori cate un copac.
- Nu e centrul-centru, spuse Queenie. Iti amintesti ca ti-am aratat unde era Simpson's? Cand ne-am suit in tramvai? Acolo e centrul."
"Poate ar fi mai bine sa nu-mi mai spui asa, zise Queenie cand ma intampina la gara.
- Cum? Queenie? am intrebat.
- Lui Stan nu-i place, zise ea. Spune ca suna a nume de cal.
Pentru mine fu mai surprinzator s-o aud spunand „Stan" decat sa aflu ca nu mai era Queenie, ci Lena. Dar n-aveam cum sa ma astept sa-si numeasca sotul „domnul Vorguilla" dupa un an si jumatate de casatorie. In tot acest timp n-o mai vazusem, si, cand dadusem cu ochii de ea cu o clipa in urma, in grupul de oameni care astepta in gara, aproape n-o mai recunoscusem.
Avea parul vopsit negru si infoiat in jurul fetei, stilul care urmase pe vremea aceea coafurii beehive. Superba culoare de nuanta siropului de porumb - auriu deasupra si mai intunecat dedesubt - si lungimea matasoasa se pierdusera pentru totdeauna. Purta o rochie galbena cu imprimeu, care ii aluneca usor pe corp si i se termina la cativa centimetri deasupra genunchiului. Liniile groase de tus trase pe sub ochi si fardul grena ii faceau ochii sa para mai mici, nu mai mari, ca si cum s-ari fi ascuns in mod voit. Isi gaurise lobii urechilor si in ei se leganau acum cercuri mari de aur.
Am vazut-o ca si ea se uita la mine putin surprinsa. Am incercat sa fiu indrazneata si prietenoasa.
- Porti o rochie sau doar un volan peste fund? am intrebat-o.
Ea a ras, si eu am continuat:
- O, Doamne, a fost cumplit de cald in tren! Am transpirat ca o purcea.
„Am transpirat ca o purcea."
In tramvaiul care ne ducea spre casa lui Queenie, cuvintele acestea mi-au tot sunat stupid in urechi.
- Suntem tot in centru? am intrebat.
Lasasem repede in urma blocurile-turn, dar nu mi se parea ca zona prin care treceam putea fi numita rezidentiala. Aceeasi serie de magazine si cladiri se repeta la nesfarsit - curatatorie, florarie, alimentara, restaurant. Cutii cu fructe si legume scoase pe trotuar, reclame pentru cabinete stomatologice, croitorii si firme de instalatii pe geamurile de la etaj. Arareori cate o cladire mai inalta, numai rareori cate un copac.
- Nu e centrul-centru, spuse Queenie. Iti amintesti ca ti-am aratat unde era Simpson's? Cand ne-am suit in tramvai? Acolo e centrul."
21.04Lei
21.04Lei
Primești 21 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura
Cele noua povestiri cuprinse in acest volum au respiratia ampla si atentia la detalii specifice mai degraba prozei romanesti... Fiecare dintre ele are un sambure tare de mister, care ne indeamna sa o recitim cu o necontenita placere. - Independent
Cuprins:
• Ura, prietenie, dragoste, casatorie
• Podul plutitor
• Mobila de familie
• Comsolarea
• Urzicile
• Casa cu grinzi de lemn
• Ce ramane in amintire
• Queenie
• Trece ursul peste munte
Fragment din volumul "Ura, prietenie, dragoste, casatorie" de Alice Munro:
"Poate ar fi mai bine sa nu-mi mai spui asa, zise Queenie cand ma intampina la gara.
- Cum? Queenie? am intrebat.
- Lui Stan nu-i place, zise ea. Spune ca suna a nume de cal.
Pentru mine fu mai surprinzator s-o aud spunand „Stan" decat sa aflu ca nu mai era Queenie, ci Lena. Dar n-aveam cum sa ma astept sa-si numeasca sotul „domnul Vorguilla" dupa un an si jumatate de casatorie. In tot acest timp n-o mai vazusem, si, cand dadusem cu ochii de ea cu o clipa in urma, in grupul de oameni care astepta in gara, aproape n-o mai recunoscusem.
Avea parul vopsit negru si infoiat in jurul fetei, stilul care urmase pe vremea aceea coafurii beehive. Superba culoare de nuanta siropului de porumb - auriu deasupra si mai intunecat dedesubt - si lungimea matasoasa se pierdusera pentru totdeauna. Purta o rochie galbena cu imprimeu, care ii aluneca usor pe corp si i se termina la cativa centimetri deasupra genunchiului. Liniile groase de tus trase pe sub ochi si fardul grena ii faceau ochii sa para mai mici, nu mai mari, ca si cum s-ari fi ascuns in mod voit. Isi gaurise lobii urechilor si in ei se leganau acum cercuri mari de aur.
Am vazut-o ca si ea se uita la mine putin surprinsa. Am incercat sa fiu indrazneata si prietenoasa.
- Porti o rochie sau doar un volan peste fund? am intrebat-o.
Ea a ras, si eu am continuat:
- O, Doamne, a fost cumplit de cald in tren! Am transpirat ca o purcea.
„Am transpirat ca o purcea."
In tramvaiul care ne ducea spre casa lui Queenie, cuvintele acestea mi-au tot sunat stupid in urechi.
- Suntem tot in centru? am intrebat.
Lasasem repede in urma blocurile-turn, dar nu mi se parea ca zona prin care treceam putea fi numita rezidentiala. Aceeasi serie de magazine si cladiri se repeta la nesfarsit - curatatorie, florarie, alimentara, restaurant. Cutii cu fructe si legume scoase pe trotuar, reclame pentru cabinete stomatologice, croitorii si firme de instalatii pe geamurile de la etaj. Arareori cate o cladire mai inalta, numai rareori cate un copac.
- Nu e centrul-centru, spuse Queenie. Iti amintesti ca ti-am aratat unde era Simpson's? Cand ne-am suit in tramvai? Acolo e centrul."
"Poate ar fi mai bine sa nu-mi mai spui asa, zise Queenie cand ma intampina la gara.
- Cum? Queenie? am intrebat.
- Lui Stan nu-i place, zise ea. Spune ca suna a nume de cal.
Pentru mine fu mai surprinzator s-o aud spunand „Stan" decat sa aflu ca nu mai era Queenie, ci Lena. Dar n-aveam cum sa ma astept sa-si numeasca sotul „domnul Vorguilla" dupa un an si jumatate de casatorie. In tot acest timp n-o mai vazusem, si, cand dadusem cu ochii de ea cu o clipa in urma, in grupul de oameni care astepta in gara, aproape n-o mai recunoscusem.
Avea parul vopsit negru si infoiat in jurul fetei, stilul care urmase pe vremea aceea coafurii beehive. Superba culoare de nuanta siropului de porumb - auriu deasupra si mai intunecat dedesubt - si lungimea matasoasa se pierdusera pentru totdeauna. Purta o rochie galbena cu imprimeu, care ii aluneca usor pe corp si i se termina la cativa centimetri deasupra genunchiului. Liniile groase de tus trase pe sub ochi si fardul grena ii faceau ochii sa para mai mici, nu mai mari, ca si cum s-ari fi ascuns in mod voit. Isi gaurise lobii urechilor si in ei se leganau acum cercuri mari de aur.
Am vazut-o ca si ea se uita la mine putin surprinsa. Am incercat sa fiu indrazneata si prietenoasa.
- Porti o rochie sau doar un volan peste fund? am intrebat-o.
Ea a ras, si eu am continuat:
- O, Doamne, a fost cumplit de cald in tren! Am transpirat ca o purcea.
„Am transpirat ca o purcea."
In tramvaiul care ne ducea spre casa lui Queenie, cuvintele acestea mi-au tot sunat stupid in urechi.
- Suntem tot in centru? am intrebat.
Lasasem repede in urma blocurile-turn, dar nu mi se parea ca zona prin care treceam putea fi numita rezidentiala. Aceeasi serie de magazine si cladiri se repeta la nesfarsit - curatatorie, florarie, alimentara, restaurant. Cutii cu fructe si legume scoase pe trotuar, reclame pentru cabinete stomatologice, croitorii si firme de instalatii pe geamurile de la etaj. Arareori cate o cladire mai inalta, numai rareori cate un copac.
- Nu e centrul-centru, spuse Queenie. Iti amintesti ca ti-am aratat unde era Simpson's? Cand ne-am suit in tramvai? Acolo e centrul."
Detaliile produsului
Achiziție verificată
