Ilie-Daniel, un tanar anonim. L-am cunoscut amestecat fiind printre credinciosii de la usa mea, ce urmau sa intre la spovedit. Un tanar sfios, cuviincios, cu o smerenie neprefacuta. Intreba direct, nu atat sa cunoasca, cat sa implineasca si sa se faca prilejul unei nadejdi adevarate, pentru a se numi fiu al lui Dumnezeu. Avea o mare placere sa-i raspund la intrebari, pline de sens si mereu simple, despre adevarurile de viata crestina, socotind ca primii pasi sa fie siguri, fara vreo invamaseala de idei si sa ne trezim ca nu slujim, adica nu miscam spre o linistire in adevar.

 

Ilie-Daniel, cel care nu scapa niciun prilej ce i-ar fi adus un duh de smerenie – fiind aceasta o mare insusire a lui – stiind ca numai aceasta, smerenia, ne imbogateste si ne limpezeste inima, ca un mare secret de inspiratie si o mare forta de combativitate impotriva navalirilor duhurilor negre. Era receptiv si amanuntul pentru el era un important punct de plecare. Nu se formaliza daca-l neglijai si aceasta stare si liniste sufleteasca te odihneau. In orice cuvant scris dorea sa cuprinda tot ce avea de spus.

 

N-as fi crezut ca tanarul acesta retras si necunoscut sa fie o forta atat de mare de inspiratie si prestanta creatoare. Propovaduia in lumea lui adevarul de credinta orto­doxa cu mare ravna. Intreba mereu, se instruia, se spovedea cu zdrobire de inima si curat sa nu se insele cu unele acoperiri, ca n-ar fi in raspunderea lui anumite greseli. Cred ca valorile ce-i stapaneau si inspirau fiinta erau pentru inima lui infranta, mult iubitoare, prezenta si indu­hovnicita.
 

Mi-a scris cateva randuri inainte de a adormi intru Domnul (pe care le-am primit abia zilele acestea, dupa atatia ani!) unde-mi multumeste si-mi spune ca i s-au dat la tiparit scrierile. Iti raspund si eu cu acest prilej, iubite frate Ilie-Daniel, te tin adevarat nedespartit de inima mea si lumea te traieste si te simte in opera ta. Despre tine raman multe negraite. - Arhim. Arsenie Papacioc