De ce Valery Oisteanu?

Auzisem despre Valery, nu mare lucru (cred ca cineva imi povestise despre un poet actant "nebun", venit din America la inceputul anilor '90, care se urca pe mese cand isi declama poeziile)... Sa fi fost undeva intre 1997 si 1999, cand l-am intervievat in premiera pe fratele sau, cunoscutul cercetator si scriitor Andrei Oisteanu, despre cartea sa Mythos & Logos, undeva pe acoperisul Teatrului National (La Motoare) si atunci am aflat mai multe... Dar putine, dincolo de volumul in discutie; ne concentraseram pe figura lui Dorin Liviu Zaharia, unul dintre marii mei "necunoscuti", pe care il urmaream prin amintirile prietenilor si colaboratorilor sai. Apoi, in 2001, George Stanca si Mircea Florian mi-au mai relatat in interviuri filmate cate ceva despre personajul Valery. In fine, in 2002, primesc informatia ca Valery se afla in Bucuresti. Asa ca, acasa la graficianul Daniel Ionescu (care pendula intre New York si Bucuresti), l-am intalnit si l-am intervievat video. Revelator, de parca visasem. Ma ciupeam sa ma asigur ca sunt treaz la auzul povestilor sale de viata. Poet, dar si realizator de emisiuni radio, care in anii imediat post-hippy plecase in India, in Tibet, calauzit de marea cultura orientala, dar si de puternica ei popularizare adusa de muzica; personal, consider ca Beatles i-a facut cea mai mare reclama in ultimii ani '60. Navigam inconjurat de amintirile lui Valery prin mari virgine... Dar aveam sa dau si de ocean, la fel de necunoscut si de imbietor. Pentru ca imi vorbea deja despre suprarealistii romani, de avangarda artistica de la inceputul secolului trecut (imediat dupa Revolutie, am cumparat tot ce am prins publicat, la editura Vinea in primul rand, un underground similar celui rock pe urmele caruia pornisem sa-mi schimb viata). Iar totul curgea, evazat, spre prezent, aducandu-mi la zi carierele acelor frumosi nebuni din alt ev. Mai mult, Valery mi-a deschis atunci ochii spre beatnicii americani, de care nu stiam mare lucru.

 

In fine, am folosit acel prim interviu in emisiuni documentare pe diverse teme, apoi l-am revazut (si filmat) pe Valery in iunie 2011, cand a sustinut un show magistral cu Mircea Florian pe terasa la Green Hours; atunci i-am vazut si expozitia de colaje si i-am inteles mai bine demersul artistic... Apoi l-am tot urmarit, aparuse si facebook-ul... Si intr-o buna zi, am ajuns cu filmarile romanilor din diaspora pentru TVR International la New York... Un paradox: eu, care-i cautam pe muzicienii romani din diaspora, il chestionam pe el, acolo, despre suprarealistii romani din toata lumea. L-am intervievat acasa, inclusiv in bisericuta St Mark's de peste drum, celebra ca gazda a beatnicilor americani, povestea acesteia o veti urmari in carte... Din blocul de vizavi, mi-a aratat un soi de carare printre cladirile newyorkeze din zona, construite si refacute pe marginea primului drum comercial american, din urma cu niste secole. Acolo locuiesc intr-un apartament amenajat - exact dupa chipul si asemanarea lor - Ruth si Valery Oisteanu! Plin de artefacte - amintiri din toata lumea, dar si de carti, reviste si... colaje!

In ultimii doi ani, l-am intervievat de cum l-am aflat prin Romania, pentru carte. Fireste, n-am mai ratat nici una dintre vizitele sale la Bucuresti; de fiecare data, Valery organizeaza sau este invitat la cate o serata poetica si recita, de fapt performeaza, pentru ca e mai mult decat recitat ceea ce face el. Conferentiaza sau prezinta cate o tema, un artist pe care il omagiaza, recita din opera aceluia, dar si din propriile scrieri. Genul de om, de fapt de artist, care n-are stare si care exact prin aceasta va ramane tanar pe veci si va face de-a pururi reclama poeziei si celor care o inalta.

Si nu numai poeziei... - Doru Ionescu