Vampiratii - Adancurile mortii
Vampiratii - Adancurile mortii
Connor Tempest si bravii sai prieteni pirati au parte de-o pretioasa permisie in care nu-si doresc decat sa se relaxeze, sa stea la soare si sa se distreze. Intalnirea intamplatoare cu membrii echipajului de le Lorelei pare sa le ofere tot ce-si doresc si chiar mai mult de atat. Curand Connor si tovarasii sai invata sa faca scufundari in uimitoarea lume de dincolo de suprafata oceanului. Tinerii pirati nu-si dau seama ca intra intr-o conjunctura care ii depaseste. In adancuri ii pandesc mari pericole - din care nu vor putea scapa daca nu dau tot ce au mai bun din ei...
Fragment:
„CAPITOLUL 8
Rechinul
Sidorio - vampiratul renegat - se odihnea la doi stanjeni in adancul oceanului, intr-un loc complet intunecat, departe de lumina soarelui. Bezna ii impregna intreaga fiinta si parea sa-i patrunda in urechi, in nari si in orbitele ochilor cu aceeasi forta ca si apa - exact asa cum ii placea si lui. Lumina era pentru el o adevarata pacoste. Altii se agata de lumina si se tem cumplit de intuneric, zambi el. Cat de mult ar detesta ei un asemenea loc.
Si totusi, multe creaturi o duc bine in acest loc, gandi vampiratul, in timp ce privea un mic banc de ciclostomi oceanici, care se hraneau dintr-o halca de balena, scapata probabil de un rapitor. Acesti pesti de-abia daca isi merita numele de „pesti". Asemanatori tiparilor, nu aveau totusi luciul solzilor
acestora, ci semanau mai degraba cu niste viermi grosi niste creaturi dezgustatoare, care se hraneau numai cu mortaciuni, incapabile sa vaneze si sa-si ucida singure prada. Din moment ce nu au dinti, este si normal sa fie asa, gandi Sidorio, trecandu-si limba peste auriul incisivilor.
Lipsurile ciclostomilor erau insa din plin compensate prin inventivitate. Cu toate ca nu aveau dinti, reuseau sa molfaie intr-un ritm ametitor carnea pana la oase si, chiar daca aratau cat se poate de respingatori, dadeau dovada de o cruzime cumplit de eficace - o combinatie pe care Sidorio nu putea sa n-o admire.
Sidorio observa un nou vizitator sosit in bezna apelor - un rechin-ciocan. La prima vedere nu era cu mult mai aratos decat un ciclostom, dar caracteristicile personalitatii rechinului compensau mult hidosenia acestuia. Siret si sigur pe el, rechinul se apropie de ciclostomi. Necrofagii isi continuara insa ospatul pana in ultima clipa, dupa care se indepartara. Nu avea niciun rost sa se puna cu un rechin.”
7.40Lei
7.40Lei
Primești 7 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Connor Tempest si bravii sai prieteni pirati au parte de-o pretioasa permisie in care nu-si doresc decat sa se relaxeze, sa stea la soare si sa se distreze. Intalnirea intamplatoare cu membrii echipajului de le Lorelei pare sa le ofere tot ce-si doresc si chiar mai mult de atat. Curand Connor si tovarasii sai invata sa faca scufundari in uimitoarea lume de dincolo de suprafata oceanului. Tinerii pirati nu-si dau seama ca intra intr-o conjunctura care ii depaseste. In adancuri ii pandesc mari pericole - din care nu vor putea scapa daca nu dau tot ce au mai bun din ei...
Fragment:
„CAPITOLUL 8
Rechinul
Sidorio - vampiratul renegat - se odihnea la doi stanjeni in adancul oceanului, intr-un loc complet intunecat, departe de lumina soarelui. Bezna ii impregna intreaga fiinta si parea sa-i patrunda in urechi, in nari si in orbitele ochilor cu aceeasi forta ca si apa - exact asa cum ii placea si lui. Lumina era pentru el o adevarata pacoste. Altii se agata de lumina si se tem cumplit de intuneric, zambi el. Cat de mult ar detesta ei un asemenea loc.
Si totusi, multe creaturi o duc bine in acest loc, gandi vampiratul, in timp ce privea un mic banc de ciclostomi oceanici, care se hraneau dintr-o halca de balena, scapata probabil de un rapitor. Acesti pesti de-abia daca isi merita numele de „pesti". Asemanatori tiparilor, nu aveau totusi luciul solzilor
acestora, ci semanau mai degraba cu niste viermi grosi niste creaturi dezgustatoare, care se hraneau numai cu mortaciuni, incapabile sa vaneze si sa-si ucida singure prada. Din moment ce nu au dinti, este si normal sa fie asa, gandi Sidorio, trecandu-si limba peste auriul incisivilor.
Lipsurile ciclostomilor erau insa din plin compensate prin inventivitate. Cu toate ca nu aveau dinti, reuseau sa molfaie intr-un ritm ametitor carnea pana la oase si, chiar daca aratau cat se poate de respingatori, dadeau dovada de o cruzime cumplit de eficace - o combinatie pe care Sidorio nu putea sa n-o admire.
Sidorio observa un nou vizitator sosit in bezna apelor - un rechin-ciocan. La prima vedere nu era cu mult mai aratos decat un ciclostom, dar caracteristicile personalitatii rechinului compensau mult hidosenia acestuia. Siret si sigur pe el, rechinul se apropie de ciclostomi. Necrofagii isi continuara insa ospatul pana in ultima clipa, dupa care se indepartara. Nu avea niciun rost sa se puna cu un rechin.”
Detaliile produsului
