Boris Poplavski a fost unul din scriitorii emigratiei ruse care a exprimat sui generis atmosfera montparnassiana de efervescenta, emotie, boema, de tema sau lipsa de tema, de speranta si disperare, de clipa si epoca, de cadere si inaltare, de deruta si regasire de drum, de formare si pierzanie. Da, de pierdere, dar si de achizitie, (re)gasire de sine. De aneantizare, dar si de individualizare, personalizare. Conclusiv, Iuri Terapiano constata canonic: „Minunatia versurilor lui Poplavski si a impresiei pe care o provoaca ele constau in faptul ca, in esenta, el a fost primul si ultimul suprarealist rus”. Iar cititorii de suprarealism vor descoperi in versurile automate o vibratie emotionala, farmec, plasticitate metaforica, valente estetice de necontestat, caracteristice poeziei adevarate. - Leo Butnaru
Fragment din volum:

" * * *

Neinfricat
Dorm pe sinele trenului de posta
Insa in alte dimensiuni
Trenul va trece in vis
Speriindu-se de flori
Se va rasturna in rau
Se va umplea cu peste
Intorcandu-se acasa
Imperturbabil
Imi amintesc de trecut
Sarut usor
Zilele ce vin

* * *

Nu te hotarisa vezi pe cineva
Acopere-ti privirile cu sticla si flori
Razele cascadei si
Frumoasele drapele
Inlaturandu-le de pe curata fila de hartie
Pe fata neagra
Fii asemenea ceasului de aur
In care se tainuieste vremea fabuloasa
Asteptand semnul sau indepartat
Tainica sa voce
In culisele scenei spre-a ridica scandura de aur
Desfasurand panglicile mormantului"