Un roman impecabil, care ii va incanta pe cititori. - Publishers Weekly
 

Lilly Blackwood traieste inchisa intr-o camera din podul conacului Blackwood. Nu are voie sa iasa afara, parintii insista ca asa e cel mai bine, lumea s-ar speria de infatisarea ei. Dar, intr-o seara de vara din 1931, Lilly este scoasa in sfarsit din casa - si e vanduta circului care tocmai a poposit in apropiere. La inceput, circul este o noua inchisoare pentru ea, dar in scurta vreme viata lui Lilly se schimba... Dupa mai bine de doua decenii, tanara Julia Blackwood primeste mostenire conacul Blackwood si ferma de cai. La intoarcerea acasa, Julia retraieste amintirile dureroase ale copilariei sale pline de interdictii si descopera dormitorul secret din pod, precum si pozele unei fete neobisnuite. Care sa fie misterul ei?

 

Penduland intre povestea Juliei si a lui Lilly, Ellen Marie Wiseman face portretul a doua femei cu destine neobisnuite intr-un roman tulburator, presarat cu momente fermecatoare de speranta si bucurie.

 

Wiseman a scris o poveste captivanta despre secretele a doua fete care nu vor decat sa fie iubite. Cei carora le-a placut Apa pentru elefanti de Sara Gruen vor fi fermecati de Viata care i s-a dat. - Library Journal

 

O alegere excelenta pentru cine vrea sa citeasca un roman cu personaje feminine puternice. – VOYA Magazine

 

Ellen Marie Wiseman, nascuta in nordul statului New York, a descoperit inca din copilarie placerea cititului si a scrisului. Este o autoare de succes, ale carei romane au fost traduse in 20 de limbi si s-au vandut in peste doua milioane de exemplare. The Plum Tree, romanul ei de debut, este bazat pe povestile mamei sale despre copilaria in Germania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Urmatorul sau roman, What She Left Behind, a aparut in 2013 si a fost tradus la Editura Trei in 2017, cu titlul Ce a lasat in urma ei. Cea de-a treia carte a sa, Coal River, a fost publicata in 2015. In prezent, Ellen Marie Wiseman locuieste in Ontario, impreuna cu sotul sau si cei trei catei ai lor. Cand nu scrie, adora sa-si petreaca timpul cu copiii si nepotii ei.

Fragment din romanul „Viata care i s-a dat” de Ellen Marie Wiseman:

 

„Atunci mama zambi.

Mama nu zambea niciodata.

- Am o surpriza pentru tine, ii spuse femeia.

Lilly clipi uimita. Nu stia ce sa zica. Tati aducea surprize, nu mama.

- Unde-i tati? izbuti ea sa rosteasca.

- Imbraca-te! ii ceru mama. Si grabeste-te, n-avem mult timp.

Lilly impinse invelitorile la o parte si se dadu jos din pat. Abby se ridica si isi intinse labele din fata, framantand patura cu ghearele.

- Vine cineva sa ma vada? intreba fetita.

Cu exceptia parintilor ei, nimeni nu intrase vreodata la ea in camera. Intr-o iarna, Lilly se imbolnavise, iar tati voise sa cheme un doctor, insa mama refuzase, fiindca medicul ar fi luat-o pe copila si ar fi dus-o „undeva”. In schimb, tati isi petrecuse trei zile stergand-o pe frunte si punandu-i pe piept faina de mustar si pansamente calde. Fetita nu avea sa uite niciodata aerul lui trist cand ea se trezise si il intrebase:

- Tati? Ce e „undeva”?

- E un spital pentru oameni bolnavi, ii raspunsese el. Dar nu-ti face griji, tu ai sa ramai aici, cu noi.

Acum, mama se uita cum Lilly isi lua rochia de pe spatarul balansoarului. Micutei ii tremurau picioarele. Daca venise cineva s-o duca „undeva”?

Mama rase pe infundate.

- Nu, Lilly, nu vine nimeni sa te vada.

Fetita ii arunca o privire, iar stomacul incepu sa-i tremure si el. Mama nu radea niciodata. Poate ca bause din lichidul ala straniu pe care tati il aducea uneori la ea in camera, intr-o sticla de argint. Lilly nu stia ce soi de bautura era, dar din cauza ei ochii lui tati deveneau sticlosi, iar rasuflarea ii mirosea ciudat. Uneori il facea sa rada mai mult ca de obicei. Cum o numise el? Whisky? Nu, era imposibil! Mama n-ar fi baut niciodata whisky. Era un pacat sa bei alcool.

- De ce trebuie sa ma imbrac, mama?

- Pentru ca azi e ziua ta, ai uitat?

Lilly se incrunta. Mamei nu-i pasa de aniversari.

- Nu, reusi ea sa raspunda.

- Si sunt sigura ca ai vazut circul de afara.

Fetita dadu din cap in semn de incuviintare.

- Ei bine, acolo mergem.

Lilly se holba la mama, cu gura cascata. Picioarele incepura sa-i tremure mai tare, mainile la fel.

- Dar... daca... daca ma vede cineva?

Mama zambi iar.

- Nu-ti face griji, artistii de circ sunt obisnuiti sa vada oameni ca tine. si n-o sa mai fie nimeni acolo in afara de noi. Pentru ca, impotriva parerii mele mai intelepte, tatal tau a insistat sa-l plateasca pe proprietarul circului, ca sa organizeze un spectacol special pentru tine.

Lilly simti cum pielea de pe brate i se face ca de gaina. Intuia ca ceva era in neregula, dar nu stia ce. Isi arunca ochii catre Abby, ca si cum pisica ar fi avut raspunsul. Aceasta ii intoarse o privire curioasa.

- Tati zicea ca o sa se intoarca abia maine, spuse fetita.

Mama continua sa zambeasca, dar ochii i se schimbara. Jumatatea de sus a fetei arata ca atunci cand Lilly avea mari necazuri. Iar jumatatea de jos parca ar fi fost a unei persoane pe care copila n-o mai vazuse niciodata.”