Fragment: 

 

    „Colonelul Ionas batea cu pixul in sticla biroului. Minerva incerca sa faca abstractie de zgomotul ritmic, dar ii era imposibil. Avea nervi excelenti, se putea concentra oricand si oriunde si n-ar fi tresarit nici daca ar fi explodat un tanc in spatele ei. Cu cativa ani in urma, urmarind un agent iscusit, circumstantele o silisera sa joace rolul unei surdomute. Spionul, profesionist de clasa, prudent si abil, ii intinsese o serie de curse. Minerva rezistase la toate probele, reactionand mai surdomut decat o infirma autentica. La un moment dat, in sala de cazane a uzinei unde se petreceau faptele, individul urlase extrem de convingator: „Pazea! Macaraua!" Minerva recunoscuse insa ulterior ca nu atat reflexele o ajutasera atunci, ci faptul ca din pricina zgomotului nu pricepuse ce vrea ala exact.

    Acustica ritmica insa o enerva ingrozitor. Candva avusese un vecin - evident, vecinul ucigas de la etajul superior si la dispozitia caruia te afli! - si pe tip, isi zicea Minerva, n-avea sa-l uite niciodata. Omul cultiva pasiunea ciocanitului, de la dres te miri ce, prin casa, pana la ciocanitul culinar. Auzindu-l in bucatarie, concluzionai de la sine: individul se hraneste doar cu gratar, snitel si nuci. In cele din urma, profitand de plecarea in concediu a vecinului, izbutise un schimb de locuinta si timp de trei luni Minerva nu mai raspunsese decat la telefoanele cu semnal.

    - Cum o descurcam, draga, cu Nicolau? Ma suna de cinci ori pe zi sa ma intrebe ce facem.

    Minerva zambi:

    - Foarte dragut din partea lui ca se intereseaza de noi, dar am sentimentul ca incepe sa devina obositor de amabil.

    - Lasand gluma la o parte, situatia e destul de neplacuta.

    - Si ce vreti sa fac? Ne dam peste cap, am mobilizat aproape toti oamenii, urmarim indivizii care ne-au dat candva de furca sau ii stim dubiosi...„