Visatorii nu mor niciodata
Ne stim si lucram impreuna de 20 de ani. Ne-am marait in total de trei ori. Inca mai cred ca eu am avut dreptate si ea a gresit. Asta ca sa punctam, de la bun inceput, caposenia mea si rabdarea ei cu mine, chiar si atunci cand eu greseam...
Ne-a dat soarta una dintre acele prietenii pe viata: cu toata increderea una in alta, cu toata intelegerea aia din priviri, fara prea multe cuvinte... Chiar asa, Carmencita nu vorbeste mult. Poate si din vina mea, ma stiti doar... :) Are defectul ala major – de a pune totul in suflet, de a sta sa aranjeze rafturile alea interioare cu o rabdare de chinez, pe categorii. Putini am avut sansa sa dam o raita prin sufletul ei, doar ca plimbarea e riscanta. Dai acolo de niste trairi pe care nu stii cum a putut sa le duca pe picioare si cum i-a ramas totusi zambetul ala magic si atat de tanar in ochii ei albastri. [...]
Nu m-am mirat deloc cand am auzit ca s-a apucat de scris, cum nu ma miram nici pana atunci de toate cartile pe care le citea si care i se lipeau de suflet. E o fiinta dependenta de poveste, care stapaneste magica deprindere de a sti ce sa faca din cuvinte bine alese si inspirat potrivite. Am citit tot ce a scris pana acum si, daca pentru ceilalti era doar o surpriza placuta ca scrie atat de profund, pentru mine e o liniste ca la ea in suflet s-a facut lumina si ordine si ca poate sta acolo, cu laptopul in brate, scriind cu zambet si pace. Carmencita mea scrie exact asa cum zambeste: ochi in ochi, fara niciun falset, fara nicio floricica de stil inutila. Scrie adevarat, exact ca-n viata, exact ca in orice suflet de femeie careia i s-a dat, i s-a luat, a pornit intr-o directie, dar fericirea ei in alta, i s-a ridicat in fata un zid inalt cat casa, l-a daramat caramida cu caramida sau l-a umplut de flori cataratoare, i-au murit suflete dragi, dar i-au iesit altele in cale, a dat de iubire cand alte femei inchid subiectul, a tacut cand ar fi avut atatea de spus si a inceput sa scrie exact atunci cand totul in jurul ei era...muzica aceea. A ei.
Nu-i de mirare ca o citesti de parca asculti o muzica buna, cu armonii neasteptate si ritm ca bataile inimii... Si ca sa nu credeti ca va fi o lectura cu servetele obligatorii, va avertizez ca Cita are umor si nu-l tine numai pentru ea. Tocmai de aceea, si finalul meu va fi neasteptat: in versuri. I le recita fii-miu cand avea 4 ani, dar exprima exact starea de spirit si motivul pentru care Carmencita s-a apucat de scris:
Cita, Cita, zapacita,
S-a jucat cu dinamita.
Dinamita a luat foc
Si-a facut poc, poc!
Acu’ sper ca e si mai clar de ce o iubesc! - Mihaela Radulescu Schwartzenberg
Carte recomandata de Irina Binder in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Descrierea produsului
Ne stim si lucram impreuna de 20 de ani. Ne-am marait in total de trei ori. Inca mai cred ca eu am avut dreptate si ea a gresit. Asta ca sa punctam, de la bun inceput, caposenia mea si rabdarea ei cu mine, chiar si atunci cand eu greseam...
Ne-a dat soarta una dintre acele prietenii pe viata: cu toata increderea una in alta, cu toata intelegerea aia din priviri, fara prea multe cuvinte... Chiar asa, Carmencita nu vorbeste mult. Poate si din vina mea, ma stiti doar... :) Are defectul ala major – de a pune totul in suflet, de a sta sa aranjeze rafturile alea interioare cu o rabdare de chinez, pe categorii. Putini am avut sansa sa dam o raita prin sufletul ei, doar ca plimbarea e riscanta. Dai acolo de niste trairi pe care nu stii cum a putut sa le duca pe picioare si cum i-a ramas totusi zambetul ala magic si atat de tanar in ochii ei albastri. [...]
Nu m-am mirat deloc cand am auzit ca s-a apucat de scris, cum nu ma miram nici pana atunci de toate cartile pe care le citea si care i se lipeau de suflet. E o fiinta dependenta de poveste, care stapaneste magica deprindere de a sti ce sa faca din cuvinte bine alese si inspirat potrivite. Am citit tot ce a scris pana acum si, daca pentru ceilalti era doar o surpriza placuta ca scrie atat de profund, pentru mine e o liniste ca la ea in suflet s-a facut lumina si ordine si ca poate sta acolo, cu laptopul in brate, scriind cu zambet si pace. Carmencita mea scrie exact asa cum zambeste: ochi in ochi, fara niciun falset, fara nicio floricica de stil inutila. Scrie adevarat, exact ca-n viata, exact ca in orice suflet de femeie careia i s-a dat, i s-a luat, a pornit intr-o directie, dar fericirea ei in alta, i s-a ridicat in fata un zid inalt cat casa, l-a daramat caramida cu caramida sau l-a umplut de flori cataratoare, i-au murit suflete dragi, dar i-au iesit altele in cale, a dat de iubire cand alte femei inchid subiectul, a tacut cand ar fi avut atatea de spus si a inceput sa scrie exact atunci cand totul in jurul ei era...muzica aceea. A ei.
Nu-i de mirare ca o citesti de parca asculti o muzica buna, cu armonii neasteptate si ritm ca bataile inimii... Si ca sa nu credeti ca va fi o lectura cu servetele obligatorii, va avertizez ca Cita are umor si nu-l tine numai pentru ea. Tocmai de aceea, si finalul meu va fi neasteptat: in versuri. I le recita fii-miu cand avea 4 ani, dar exprima exact starea de spirit si motivul pentru care Carmencita s-a apucat de scris:
Cita, Cita, zapacita,
S-a jucat cu dinamita.
Dinamita a luat foc
Si-a facut poc, poc!
Acu’ sper ca e si mai clar de ce o iubesc! - Mihaela Radulescu Schwartzenberg
Carte recomandata de Irina Binder in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Detaliile produsului
- Cod: FOR978-606-639-122-1
- Categoria: Literatura Romana
- Autor: Carmen Voinea-Raducanu
- An aparitie: 2016
- Editura: FOR YOU
- Format: 200 x 140 mm
- Nr. pagini: 386