Vlad

O carte absolut minunată! Am savurat lectura scrisă din perspectiva cavalerului Stroe care îl are în grijă pe Vlad încă din copilărie. Îl învață să mânuiască armele și este uimit de personalitatea puternică a tânărului prinț și de iubirea lui profundă pentru țară. În timpul petrecut la turci în închisoare, Vlad face tot posibilul să nu uite frumusețea cântecelor românești și îl roagă pe Stroe să-i cânte „Florile dalbe”, deși otomanii încearcă cu orice preț să-l turcească. Remarcabilă este scena în care Vlad ucide un armăsar puternic care îl târa până la sultan, deoarece Vlad refuză să se prezinte în fața sultanului. Vlad smucește de funia care îl târește și reușește să se ridice deși brațul îi este rănit grav. Uimit, sultanul se miră de ce nu suferă de durerea pricinuită de ieșirea osului prin piele, iar Vlad, în ciuda vârstei fragede îi răspunde admirabil: „Doar turcii și femeile plâng, valahii nu!” După ce reușește să fugă de la turcii, Cavalerul Stroe prezintă absolut minunat dârzenia voievodului, hotărârile lui luate pentru binele țării, luptele lui cu armata otomană considerată invincibilă, însă Vlad singur are curajul de a pătrunde în tabăra turcească noaptea și de a-i năucii pe turci dându-le porunci în limba turcă, anume pentru a-i dezbina și a-i învinge. Acest atac de noapte rămas celebru în istoria neamului nostru este descris cu minuțiozitate și inspirat din remarcabila „Scrisoarea III”, a lui Mihai Eminescu în care „tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul mi-e prieten numai mie” se regăsește în înaintarea lui Vlad spre tabăra turcească: norii de furtună acoperă cerul nopții pentru a face întunericul profund, păsările își încep cântecul pentru a ascunde pașii voievodului, iarba înăbușă sunetul copitelor, iar calul voievodului parcă zboară înțelegând importanța momentului pentru care Vlad își riscă viața: „Fie mor, fie izbândesc să scap țara de această plagă ce a dat peste ea.”

Cartea se finalizează cu acest atac de noapte , remarcabil și impresionant.