Exista prea multa morga si seriozitate in opusul magnum al unui carturar? Cultura se cladeste pe piloni solizi, minunatii pilastri de alabastru pe care toata lumea ii atinge, de care toata lumea se sprijina, chiar daca nu toti se opresc cu atentia cuvenita sa ii desluseasca. E prea multa frivolitate in kleine schriften? Excelent, fara micile desfatari usoare ca puful de papadie, fara avioane si barcute de hartie ce ne-am face? 

Iata de ce mi se pare ca expresia „voluptati literare” din care am facut titlul de fata s-ar cuveni sa devina un concept cu deplina acoperire in vocabularul omului cultivat, al publicului cel mai larg, al expertilor in literatura.  Daca voluptatea nu apare, daca nu adie macar, ca simpla promisiune, la ce bun sa mai citesti textul criticului?