Stilul excentric, ironia si umorul lui Hrabal, dublate de un simt al tragicului si al atentei observatii psihologie fac din povestirile lui adevarate lumi in miniatura, in care viata reala este prezenta in fiecare rand. Teribila iscusinta a redarii dialogului firesc, a crearii unor personaje memorabile si a unor situatii insolite se regaseste in fiecare dintre povestirile cuprinse in acest volum. „O dupa-amiaza anosta”, „Fanfaronul“, „Vreti sa vedeti Praga de aur?“, pentru a enumera doar cateva, va vor cuceri prin hazul nebun, insotit, ca in toate scrierile lui Hrabal, de grotesc.

"Povestirile magice ale lui Hrabal sunt comice – sunt, de fapt, dorinte intrupate... Salasluiesc intr-un teritoriu utopic, pe taramul hohotelor de ras si al lacrimilor." James Wood, London Review of Books

„Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular si in acelasi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un barbat care imbatraneste, dar care poarta in sine tineretea, expresiile mele faciale si cuvintele dau nastere gramaticii mele nestatornice si argoului meu intern; intr-o jumatate de ora, o farfurie cu o friptura fierbinte si o halba de bere imi pot arata transsubstantialitatea materiei in voia buna, metamorfoza ieftina, intaiul miracol al lumii…“ Bohumil Hrabal
Fragment din romanul "Vremurile bune de altadata" de Bohumil Hrabal

"„Ne-a dat groparul o zi libera, nu-i asa?” obisnuia sa spuna domnul Bedar, salariat al Plafarului. Si, dis-de-dimi-neata, dupa orele sase, se oprea cu regularitate in carciuma Mariansky Obraz si pe loc transforma cele cinci coroane, pe care nevasta i le dadea pentru masa de pranz, intr-un vin amarui preparat din fructe. Pe urma umbla de la o masa la alta, pana cand se gasea careva sa cumpere de la el gustarea de dimineata. Iar banii ii transforma din nou intr-un pahar de bautura amaruie. Pe urma, cand nu mai avea nimic, domnul Bedar se complacea sa spuna: „Acum, daca ma urc in pom, nici n-am ce vedea pe pamant... de ce?" Si tot singur isi raspundea: „Pentru ca suntem aici datorita groparului care ne-a dat azi zi libera". Abia dupa aceea se ducea la lucru sa sorteze musetelul si patlagina si acolo se gandea pe cine sa tapeze pe ziua de azi ? Dar cei ce lucrau cu el nu-i mai imprumutau, la carciuma domnul Bedar era atat de indatorat, incat pentru gustarea de dimineata trebuia sa plece departe, cu tramvaiul, pentru ca, undeva, in alt local... sa i se umple paharul, ca apoi sa iasa o cearta pe chestia platii si... in fine, sa i se acorde creditul dorit. „E o figura, un caz social", obisnuia sa spuna despre el seful lui, pentru ca, intr-un fel, sa se justifice pe sine. In schimb, domnul Bedar il rasplatea prin aceea ca, ori de cate ori il zarea pe seful sau indreptandu-si frumusel spinarea in fata tejghelei si dadea peste cap un paharel, ii tragea de maneca pe musterii din coltul lui si, aratand spre superiorul sau, le spunea in soapta: „Sa te tii ce lipsa o sa fie iar in casa de bani!« Azi, domnul Bedar porni cu tramvaiul sa-lviziteze pe Milton, colegul lui, cu care sortase impreuna buruienile de leac."