M-am despatIit de Wagner inca din vara lui 1876, in plin Festival Bayreuth, pentru ca nu suport niciun fel de echivoc: de cand se intorsese in Germania, ajunsese sa accepte, tot ceea ce eu dispretuiesc... (...) Ramas singur, bolnav de dezamagire si dezgustat de toate, mi-am dat seama ca de-acum inainte voi fi condamnat sa devin tot mai suspicios, tot mai dispretuitor si tot mai singur, cu desavarsire singur... Caci niciodata nu fusesem atat de legat de cineva ca de Richard Wagner - Friedriech Nietzsche

Fragment:

"3. Aici îl consider un pericol

Scopul urmarit de muzica noua, acela de a fi o "melodie infinita" (expresie pe cat de pretentioasa, pe atat de obscura) poate fi ilustrat cel mai bine astfel: intri in mare, inaintezi in larg pana ce nu mai simti pamantul sub picioare si deodata n-ai incotro, trebuie sa te lasi in voia valurilor si Muzica mai veche urmarea cu totul altceva, era o invitatie la miscare cadentata, la dans, fie el lent sau rapid, gratios, solemn sau inflacarat. Masura atat de necesara in acest caz - respectarea riguroasa a unor intervale determinate si egal ritmate ca timp si ca forta - tinea treaza in mintea si in sufletul ascultatorului capacitatea de reflectie. Din acest contrast permanent intre curentul de aer mai rece venit dinspre perceperea lucida si suflul fierbinte al entuziasmului senzorial izvora farmecul oricarei muzici cu adevarat bune. Richard Wagner a vrut sa creeze un alt fel de emotie, rasturnand ipoteza fiziologica a muzicii de pana atunci. Sa inoti, sa plutesti, nu sa mergi, sa dansezi... Oare nu asta ar fi formularea cea mai exacta a conceptiei lui?"