Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este in asa fel plasmuit incat, in calitatea lui de fiinta inteligenta si de sine statatoare, sa Il inchipuie pe Dumnezeu pe pamant, sa faca voia Lui care este scrisa in inima si sa-si faca din aceasta lege voie proprie. Scopul plasmuirii lui era acela ca faptura sa isi (re)cunoasca Ziditorul. A fost facuta asadar, ca sa (re)cunoasca pe Facatorul si Creatorul ei. A fost plasmuita ca sa fie inaltata la Dumnezeu. A fost plasmuita spre a da slava lui Dumnezeu. A fost plasmuita pentru ca faptura zidita sa laude intru cunostinta pe dumnezeiescul ei creator. Asadar, independenta lui, inteligenta si libertatea morala i s-au dat ca sa implineasca marea ratiune a existentei sale, marea lui misiune, aceea de a uni pamantul si cerul, de a nu inclina nici la dreapta, nici la stanga, ci sa umble in calea cea dreapta, facand numai binele, cel inscris in inima lui, ceea ce si el doreste prin tendinta natural sadita in el, fiindca altminteri, abatandu-se de la menirea lui, devine neliber si se aseamana „dobitoacelor celor fara de minte”. Omul este liber din punct de vedere moral cat timp nu cade din bine si in masura in care isi identifica vointa lui cu vointa dumnezeiasca, dar de indata ce se abate de la calea dreapta devine neliber moral, iar libertatea lui este falsa, si starea lui cazuta este dovada falsei lui libertati. (Sfantul Nectarie de Eghina)