Zilele abandonului
Candva scriitoare aspiranta, Olga a renuntat la ambitiile ei literare, dedicandu-se casniciei si cresterii copiilor. Cand e parasita de sotul ei, Mario, se refugiaza in propria nefericire si descrie zilele care au urmat plecarii lui ca pe un iad personal. Are treizeci si opt de ani, doi copii si un caine-lup de care trebuie sa aiba grija in continuare, desi i se pare ca viata s-a sfarsit. Treptat, Olga se desprinde dureros de realitate, facand o obsesie din a intelege de ce sotul ei a incetat s-o iubeasca si a lasat-o in urma pentru o femeie mult mai tanara, dupa cincisprezece ani de casnicie.
Una dintre cele mai mari scriitoare din Italia ultimilor ani. - Corriere della Sera
Traducere din limba italiana de Cerasela Barbone.
Acel ultim gand a avut o voce puternica, a rasunat, am tresarit, nu era al meu. I-am auzit cu claritate ecoul, reusise chiar si sa treaca de bariera loviturilor sarguincioase ale Ilariei. Am ridicat ochii de pe spray-ul pe care-l aveam in maini spre masa mea de lucru. Corpul de mucava al sarmanei din Napoli statea acolo, imbinare artizanala a celor doua profiluri ale mele. Ramanea in viata cu venele mele, le vedeam rosii, descoperite, umede, pulsand. Si gatlejul, si corzile vocale, si respiratia care sa le faca sa vibreze imi apartineau. Dupa ce a rostit acele cuvinte incoerente, si-a reluat scrisul in caietul meu.
Desi am ramas intepenita pe pozitia mea, am reusit sa vad clar ce scria. Notite de-ale ei, pe paginile mele. Camera asta e prea mare, nota cu caligrafia mea, nu reusesc sa ma concentrez, nu sunt capabila sa inteleg pe deplin unde sunt, ce fac, de ce. Noaptea e lunga, nu trece, de aceea m-a parasit sotul meu, voia nopti care sa treaca, inainte sa imbatraneasca, sa moara. Am nevoie, ca sa scriu bine, sa ajung la miezul fiecarei intrebari, de un loc mai mic, mai sigur. Sa sterg ce e inutil. Sa restrang campul. Sa scrii cu adevarat inseamna sa vorbesti din pantecele matern. Sa intorci pagina, Olga, s-o iei de la capat.
Azi-noapte nu m-am dus la culcare, mi-a spus femeia de la masa de lucru. Dar imi aminteam ca m-am bagat in pat. Un pic de somn, ma ridicasem, ma intorsesem la culcare. Probabil ca ma bagasem in asternut foarte tarziu, fara sa opun rezistenta, de-a curmezisul, iata de ce eram in pozitia aceea neobisnuita cand m-am trezit.
Sa fiu atenta, deci, sa reordonez faptele. Deja in cursul noptii ceva in mine cedase si se fransese. Ratiunea si memoria mea se dezintegrasera, durerea prea indelungata e capabila de asa ceva. Crezusem ca m-am dus la culcare, dar n-o facusem. Sau ma dusesem si apoi ma sculasem. Corp neascultator. A scris in caietele mele, a scris pagini dupa pagini. A scris cu mana stanga, ca sa combata teama, ca sa reziste la umilinta. Asa se intamplase probabil.
Am cantarit din ochi spray-ul, poate ca ma luptasem toata noaptea cu furnicile, zadarnic. Dadusem cu insecticid in fiecare camera din casa si de aceea Otto se simtea rau, de aceea Gianni vomitase atata. Sau poate ca nu. Partile mele opace inventau vinovatii pe care Olga nu le avea. Ma zugraveam neingrijita, iresponsabila, incapabila, ma indreptam spre o autodenigrare care avea sa tulbure si mai mult situatia reala si sa ma impiedice sa-i marchez limitele, sa stabilesc ce anume era, ce nu.
Am pus spray-ul pe un raft, am mers cu spatele spre usa in varful picioarelor, ca si cum n-as fi voit sa deranjez silueta femeii de la masa de lucru care-si reluase scrisul, pe Ilaria care lovea in continuare metodic. M-am dus din nou in baie, luptand cu vinovatiile inchipuite. Bietul copil, gingasul meu baiat. Am cautat algocalmin in dezordinea din compartimentul cu medicamente si, cand l-am gasit, am turnat doisprezece picaturi (fix doisprezece) intr-un pahar cu apa."
Descrierea produsului
Candva scriitoare aspiranta, Olga a renuntat la ambitiile ei literare, dedicandu-se casniciei si cresterii copiilor. Cand e parasita de sotul ei, Mario, se refugiaza in propria nefericire si descrie zilele care au urmat plecarii lui ca pe un iad personal. Are treizeci si opt de ani, doi copii si un caine-lup de care trebuie sa aiba grija in continuare, desi i se pare ca viata s-a sfarsit. Treptat, Olga se desprinde dureros de realitate, facand o obsesie din a intelege de ce sotul ei a incetat s-o iubeasca si a lasat-o in urma pentru o femeie mult mai tanara, dupa cincisprezece ani de casnicie.
Una dintre cele mai mari scriitoare din Italia ultimilor ani. - Corriere della Sera
Traducere din limba italiana de Cerasela Barbone.
Acel ultim gand a avut o voce puternica, a rasunat, am tresarit, nu era al meu. I-am auzit cu claritate ecoul, reusise chiar si sa treaca de bariera loviturilor sarguincioase ale Ilariei. Am ridicat ochii de pe spray-ul pe care-l aveam in maini spre masa mea de lucru. Corpul de mucava al sarmanei din Napoli statea acolo, imbinare artizanala a celor doua profiluri ale mele. Ramanea in viata cu venele mele, le vedeam rosii, descoperite, umede, pulsand. Si gatlejul, si corzile vocale, si respiratia care sa le faca sa vibreze imi apartineau. Dupa ce a rostit acele cuvinte incoerente, si-a reluat scrisul in caietul meu.
Desi am ramas intepenita pe pozitia mea, am reusit sa vad clar ce scria. Notite de-ale ei, pe paginile mele. Camera asta e prea mare, nota cu caligrafia mea, nu reusesc sa ma concentrez, nu sunt capabila sa inteleg pe deplin unde sunt, ce fac, de ce. Noaptea e lunga, nu trece, de aceea m-a parasit sotul meu, voia nopti care sa treaca, inainte sa imbatraneasca, sa moara. Am nevoie, ca sa scriu bine, sa ajung la miezul fiecarei intrebari, de un loc mai mic, mai sigur. Sa sterg ce e inutil. Sa restrang campul. Sa scrii cu adevarat inseamna sa vorbesti din pantecele matern. Sa intorci pagina, Olga, s-o iei de la capat.
Azi-noapte nu m-am dus la culcare, mi-a spus femeia de la masa de lucru. Dar imi aminteam ca m-am bagat in pat. Un pic de somn, ma ridicasem, ma intorsesem la culcare. Probabil ca ma bagasem in asternut foarte tarziu, fara sa opun rezistenta, de-a curmezisul, iata de ce eram in pozitia aceea neobisnuita cand m-am trezit.
Sa fiu atenta, deci, sa reordonez faptele. Deja in cursul noptii ceva in mine cedase si se fransese. Ratiunea si memoria mea se dezintegrasera, durerea prea indelungata e capabila de asa ceva. Crezusem ca m-am dus la culcare, dar n-o facusem. Sau ma dusesem si apoi ma sculasem. Corp neascultator. A scris in caietele mele, a scris pagini dupa pagini. A scris cu mana stanga, ca sa combata teama, ca sa reziste la umilinta. Asa se intamplase probabil.
Am cantarit din ochi spray-ul, poate ca ma luptasem toata noaptea cu furnicile, zadarnic. Dadusem cu insecticid in fiecare camera din casa si de aceea Otto se simtea rau, de aceea Gianni vomitase atata. Sau poate ca nu. Partile mele opace inventau vinovatii pe care Olga nu le avea. Ma zugraveam neingrijita, iresponsabila, incapabila, ma indreptam spre o autodenigrare care avea sa tulbure si mai mult situatia reala si sa ma impiedice sa-i marchez limitele, sa stabilesc ce anume era, ce nu.
Am pus spray-ul pe un raft, am mers cu spatele spre usa in varful picioarelor, ca si cum n-as fi voit sa deranjez silueta femeii de la masa de lucru care-si reluase scrisul, pe Ilaria care lovea in continuare metodic. M-am dus din nou in baie, luptand cu vinovatiile inchipuite. Bietul copil, gingasul meu baiat. Am cautat algocalmin in dezordinea din compartimentul cu medicamente si, cand l-am gasit, am turnat doisprezece picaturi (fix doisprezece) intr-un pahar cu apa."
Detaliile produsului