Am răsfoit cartea cu un oarecare scepticism, dată fiind inflația de literatură autobiografică și dată fiind încercarea autoarei de a aborda o vârstă sensibilă și dificilă, acel moment delicat din zorii celor 20 de ani, când năpârlirea identitară este încă în plină desfășurare, acest proces fiind suprapus unei epoci a emancipărilor precoce, abuzurilor și exceselor de tot felul. În mod paradoxal, deși probabil că impulsul creator și reflexiv ne cuprinde pe mulți dintre noi, chiar în preajma acelei vârste pe care o putem privi ca un purgatoriu între adolescență și maturitate, eu am avut impresia că e cam dificil să reușești să-i capturezi reliefurile și coordonatele într-o construcție amplă care să depășească poezia sau filele de jurnal. Iar asta pentru că tinerețea timpurie îmi pare o vârstă la care mintea și stările funcționează cu o viteză mai mare decât capacitățile de rostire și articulare, o vârstă la care simțurile sunt mai permeabile ca niciodată, o vârstă la care naivitățile absolutiste își dispută intens terenul cu îndoielile și nesiguranța, în care tentația și afinitatea pentru trăit și pentru abandonare în momente o depășește pe cea pentru oglindire și evocare, o vârstă la care buclele rămân rebele și țigările, la fel ca multe dintre proiectele personale, se aprind entuziast dar se și sting energic la jumătate. Toate aceste trăsături ale vârstei îmi sugerau așadar dificultăți în cristalizarea unui roman, adică a unei articulări textuale mai de anvergură care să rămână deopotrivă credibilă și coerentă. Dar alter.ego. reușește să găsească o formulă originală și echilibrată: fără să alunece pe o pantă analitică, radiografică excesivă, dar fără să se împrăștie în pasaje intense, greu de așezat într-un întreg, povestea Anei Mănescu vorbește închegat și cuceritor despre dulce-amara tranziție spre maturizare.

Construcția romanului e fragmentată și amestecă amintiri, pagini de jurnal/creație literară, referințe muzicale, cosmogonii alimentate de halucinogene, toate întregind însă povestea devenirii Sonnjei, personajul prins la contactul dintre placa tectonică a adolescenței și cea a… restului vieții. Proaspăt ieșită de pe băncile liceului, protagonista care se autocaracterizează drept o fanatică a emoțiilor, vicioasă, instabilă, haotică, dependentă de muzică și de fluturii care îi aleargă în tot corpul, duală trăiește provocarea și povara potențialității: ar putea să fie în atâtea feluri dar niciuna dintre tentații nu prevalează suficient de intens și de durabil. E convinsă că vrea să fie scriitoare, dar nu are destulă experiență și încredere în sine pentru a debuta, însă trăiește intens, se reevaluează constant, iubește (sau exersează specii de iubire) și cântărește autenticitatea surselor de fericire: de la cea tranzitorie, punctuală adusă de muzică, sex, o țigară sau o cola rece etc și până la cea durabilă a prieteniei (chiar și când ea implică un soi de Sindrom Stockholm) și a asumării unei vocații. Purtându-ne pe culoarele liceului, prin parcurile din împrejurimi, pe străzile Bucureștiului și până pe nisipul plajelor, trecând prin baruri mai mult sau mai puțin obscure prin camere de bloc și prin paturile iubiților Sonnja își exprimă îndoielile, convingerile, aspirațiile, fanteziile și își desface contradicțiile, în compania trioului feminin din liceu și în compania celor trei figuri masculine care i-au marcat evoluția emoțională. Sonnja mizează pe o naivitate (asumată) și pe demodata sinceritate, chiar și atunci când se lovește de masculii care își camuflează vulnerabilitățile în aroganță, care sunt dispuși să manipuleze, să rafineze jocuri psihologice și calculate, să își lingă rănile și să proiecteze idealuri feminine, decât să parieze pe o riscantă dragoste de tinerețe. S. este nepotrivit dar confortabil pentru Sonnja, un foc de artificii, un hit de vară, V. este un iubitor de momente dincolo de care nimic nu rezistă, în vreme ce K rămâne prima dragoste la care Sonnja revine (cel puțin mental) pregătită să renunțe la principii și orgolii pentru a-l face fericit.

Reflectând pe marginea asumării carierei de scriitor, trecând prin critica socială a răzvrătitului care denunță ipocrizia și exodul bucuriilor simple și a spontaneității din viața contemporană, lăsând poezia să explodeze în exercițiul distrucției și recreerii lumii în trip-urile prilejuite de substanțele și de stimulările senzoriale intense, căutând sensul experiențelor emoționale profunde, Sonnja pare să se miște într-un labirint de coridoare cu uși batante care conduc de la trecut, spre prezent și viitor. Acest labirint ce poate fi privit drept o hartă a identității după care navighează și cititorii va conduce spre destinații surprinzătoare și satisfăcătoare deopotrivă. Experiențele consemnate în roman catalizează o maturizare, însă nu după schema pesimistă proiectată de Sonnja inițial: copilul crește, devine un răzvrătit, visează să schimbe lumea, apoi lumea îl înghite, ci după o reprezentare mai echilibrată. Maturizarea implică o acceptare și a moderației, a dificultății de a ne (auto)mulțumi, a importanței experienței iubirii (în cele mai nuanțate și intense forme, ca mijloc de cunoaștere și întărire a încrederii în umanitate) chiar și atunci când nu e împărtășită și o calibrare a potențialului de interacțiune cu sexul opus: între extremismul fuziunii, al supunerii oarbe, al idealizării și cel al detașării depline și al fugilor bine temporizate, rămâne loc pentru cumpătarea formulei: păstrează-ți esența și iubește. În ordinea asta – așadar, în ciuda dezamăgirilor trăite, credința în iubire rămâne, dar fundată pe coordonatele ferme ale autocunoașterii care măsoară limitele acceptabile ale sacrificiului de sine.

Poate nu atât noutatea concluziei romanului Anei Mănescu este de impact pentru cititor, cât călătoria până la ea. Căci alter.ego. vorbește despre importanța de a călca în gropi chiar și când acestea sunt marcate, atâta timp cât viața inseamna sa te specializezi în eroare (de la Cioran citire). Iar volumul semnat de editoarea de la societatesicultura.ro este tocmai o asemenea mărturie a celui care își asumă acest discipolat cu seninătate, desprinzând pe parcurs si lecțiile de rigoare.

Dincolo de mesajul cărții și vibratia pe care o degaja, cartea Anei Mănescu oferă o experiență de lectură aparte și este densă în pasaje lirice și capturi sonore. Autoarea scrie despre o vârstă care nu se supune canoanelor, nici măcar celor literare – poate tocmai de aceea rezultatul nu putea fi unul convențional. alter.ego. este un original mix literaro-muzical, o experiență care merită savurată în deplinătatea ei, cu playlistul muzical în surdină și cu frazele puse pe repeat. Nu doar o scriitoare promițătoare, Ana Mănescu își poate asuma de pe acum performanța unui DJ literar (sau sa-i spunem LitJ?), prin inspirația de a asorta potrivit muzici-stări de spirit-cuvinte. Sintetizand o combinatie pretioasa din esențele unei vârste a exceselor, confuziilor și uraganelor într-un volum ce poate fi administrat mai multor simturi, fără temerile unei supradoze letale, Ana Mănescu oferă prilejul unei călătorii în timp, unui popas între secundele incandescente, spre incipitul unei tinereți pe care am trăit-o sau pe care am fi putut să o trăim. O vârstă năucitoare merita un purtător de cuvânt pe măsură și în spațiul autohton.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro