Dar eu n-am putut sa fac asta. A trebuit sa accept ca e un om distrus pentru ca si eu eram la fel. Eram amandoi goi pe dinauntru. Amandoi cautam altceva. Ceva diferit. Amandoi voiam sa lipim la loc bucatile din trecutul nostru sfaramat. si apoi aveam poate sa invatam din nou sa respiram.
 

    Elizabeth si-a pierdut iubirea vietii ei, dar cand il intalneste pe Tristan Cole isi da seama ca acesta a suferit o pierdere mult mai mare. Intr-un accident de masina, Tristan si-a pierdut atat sotia, cat si copilul. Impresionata si dornica sa-l ajute, Elizabeth il urmareste pe vecinul ei misterios, incercand din rasputeri sa doboare zidul pe care acesta l-a ridicat in jurul sau, sa afle mai multe despre trecutul si despre sentimentele lui cele mai ascunse. Tristan se deschide usor-usor in fata lui Elizabeth si isi da seama ca doua suflete ranite se pot lega mai usor atunci cand pierderile suferite sunt atat de asemanatoare.

 

    Brittainy C. Cherry a fost dintot­deauna indragostita de cuvinte. A absolvit Carroll University cu o diploma in arta teatrului si in scriere creativa. Adora sa scrie scenarii, sa interpreteze diverse roluri si, desigur, sa danseze. Crede ca toata lumea trebuie sa se bucure de trei lucruri: cafea, ceai si vin!

 

    “Amintirile ma napadeau, sufocandu-mi mintea, sufocandu-mi inima. Nu mai puteam suporta.

    Am luat un raft si l-am izbit de celalalt perete. Inima imi batea atat de tare incat eram sigur ca o sa fac infarct. M-am sprijinit de cel mai apropiat perete si am inchis ochii, incercand sa-mi calmez respiratia si bataile inimii.

    La usa am auzit un ciocanit.

    N-aveam de gand sa raspund.

    Nu puteam.

    „As fi putut sa-l omor. As fi putut sa-l omor. Imi pare rau. Imi pare rau.”

    Stiam ca Elizabeth o sa-ncerce sa ma traga inapoi catre ea, sa ma scoata la lumina. O sa incerce sa ma salveze de mine insumi. Nu puteam fi salvat.

    A continuat sa bata incetisor, iar pasii mei au luat urma batailor ei. Mi-am pipait mainile inainte sa ma asez in fata usii, cu palmele lipite de ea.

    Presupuneam ca si ea isi tinea palmele la fel, de partea cealalta a usii.

    - Tris.

    A rostit douasprezece cuvinte care mi-au facut stomacul sa se stranga.

    - In fiecare secunda. In fiecare minut. In fiecare ora. In fiecare zi.

    Mi s-a taiat respiratia. Cuvintele ei pareau mai sincere ca oricand. A continuat sa vorbeasca, cu un ton grabit.

    - Deschide usa, Tristan. Te rog. Lasa-ma sa intru, te rog intoarce-te la mine.

    Am lasat mainile jos, framantandu-mi-le fara oprire.

    - As fi putut sa-l omor.

    - N-ai fi putut, a zis ea. 

    - Du-te de-aici, Elizabeth, am zis eu. Te rog, lasa-ma singur.

    - Te rog, m-a implorat ea sa deschid usa. Nu plec pana nu te vad. Nu plec pana cand nu ma lasi sa te imbratisez.

    - lisuse! am strigat eu, smulgand usa din tatani. Pleaca!

    Am privit in ochii ei si am simtit ca mi se frange sufletul. Ma coplesise dorul de ea. Am lasat capul in jos, incapabil s-o mai privesc pe femeia asta care aproape ca facuse raiul pe pamant sa para real in mintea mea."