Inteligenta si inzestrata cu o memorie prodigioasa, fiica lui Abu Bakr a stat alaturi de sotul ei in cele mai importante batalii si, mai mult, a consemnat revelatiile divine ale lui Mahomed si faptele lui, contribuind la dezvoltarea doctrinara a noii religii.

    Inainte de orice insa, Aisha a fost indragostita de Mohamed de cand i-a devenit logodnica, la o varsta frageda, pana cand a parasit aceasta lume pentru a-si regasi iubitul in paradis. O dragoste cu momente senine, accese de gelozie chinuitoare, o perfecta complicitate intelectuala si, mai ales, o tandrete infinita.

    Fresca istorica a lui Marek Halter, realizata cu talent si sensibilitate, ofera o perspectiva noua asupra unei epoci tumultuoase, punand in evidenta rolul jucat de niste femei extraordinare.

 

    Fragment: 

 

    „In ciuda rasetelor si a glumelor in doi peri, Zayd si Talha se aratara maniosi ca ratasera ocazia sa lupte cu idolatrii din Mecca. Talha, mai ales, nu-si putu ascunde marea nemultumire. El, care nu se luptase la Badr si nici in alta batalie adevarata, era nerabdator sa-si demonstreze curajul si priceperea de a manui sabia, pe care Omar ibn al-Khattab insusi pretindea ca le admira. Razboinicii care-i insotisera cu speranta de a-l infrunta pe ibn Ashraf incercau aceeasi dezamagire. Omar, la urechile caruia ajunsese amaraciunea oamenilor sai, glumi pe seama lor in fata Trimisului. Sotul meu ii puse intrebari lui Zayd, care-i confirma spusele lui Omar. Si asa se face ca, din inaltul balconului sau de predica, Trimisul anunta ca aceasta „poveste cu sawiq", cum o numea el, avea sa conteze cat o lupta veritabila in ziua judecatii lui Allah.

    La iesirea din moschee am vazut zambetele batjocoritoare ale vechilor tovarasi ai Trimisului si am auzit zeflemelile sotiilor celor care invinsesera la Badr. Nu m-am indoit nici un moment de furia lui Talha cand avea sa le surprinda la randul sau.

    Seara, cand Mahomed ma privi atent in lumina opaitelor din camera, in ochii mei se mai putea citi inca sila fata de strambaturile si rautatile pe care-mi fusese dat sa le vad si sa le ascult. Sotul meu, care putea sa simta un fluture in zbor, ma intreba ingrijorat ce se intamplase. Rusinata ca ma putuse citi atat de lesne, am protestat si am vrut sa evit raspunsul. Era clipa placerilor, a gesturilor tandre si a odihnei. Sotul meu nu insista. Nu uita insa niciodata un gand ce-i venise; asa era el din fire. 

    Dimineata, cand varsam apa pentru ablutiuni in lighenasul de arama in care se spala pe fata, ma intreba:

    - Spune-mi ce te framanta aseara.”