Un tehnician de laborator cu ochii insangerati. Douasprezece eprubete cu un virus mortal disparute. Toni Gallo, directoarea de securitate a unei firme de cercetari medicale din Scotia, stie ca are probleme, dar nici nu banuieste cosmarul care o asteapta. In Ajunul Craciunului, in timp ce o furtuna de zapada matura nordul Scotiei, mai multe persoane, printre care si Toni, se intalnesc intr-o casa izolata. Cu totii au cate ceva de castigat sau de pierdut de pe urma medicamentului descoperit pentru a combate virusul. Pe masura ce furtuna se inteteste, reactiile emotionale - gelozii, neincredere, atractie sexuala, rivalitati - se intensifica, secrete disperate ies la suprafata, apar tradatori ascunsi si eroi neasteptati. Dincolo de fictiune, povestea este plauzibils si infricosator de posibila in epoca actuala a terorismului sub multiplele lui forme.

Fragment din volumul "Alb infinit" de Ken Follett:
 

"Toni derula imaginile inapoi si dadu stop-cadru.

Camera de luat vederi era plasata deasupra usii, iar cine urmarea imaginile putea privi peste umarul barbatului, in frigider. Avea mainile pline cu cutii mici, de culoare alba. Degetele lui Toni apasara cateva taste si imaginea in alb-negru fu marita. Putea sa vada semnul international pentru pericol biologic inscriptionat pe cutii. Fura mostre de virus. Mari si mai mult imaginea si porni programul de imbunatatire a calitatii imaginii. Incet, literele de pe cutii devenira clare: „Madoba-2".

Era exact lucrul de care se temuse, dar confirmarea o lovi ca o rafala rece de vant al mortii. Se uita fix la ecran, inghetata de spaima, cu inima batandu-i cu putere in piept. Madoba-2 era cel mai letal virus cu putinta, un agent infectios atat de puternic, incat trebuia pazit de mai multe bariere de securitate si care nu putea fi atins decat de persoane atent instruite, imbracate in haine izolatoare. Iar acum se afla in mainile unei bande de hoti care il tinea intr-o blestemata de valiza.

Masina se putea rasturna; puteau sa intre in panica si sa arunce valiza; virusul ar fi ajuns in posesia unor oameni care nu stiau ce este — riscurile erau enorme. Si, chiar daca nu il eliberau in atmosfera accidental, „clientul” lor avea s-o faca intentionat. Cineva planuia sa foloseasca virusul pentru a ucide mii de oameni, poate chiar pentru a starni o epidemie care sa elimine populatii intregi.

Si obtinusera arma crimei de la ea.

Disperata, dadu din nou drumul la imagini si privi ingrozita cum unul dintre intrusi golea continutul fiolelor intr-o sticla de parfum pe care scria: „Diablerie". Evident, acela era recipientul de livrare. Sticluta de parfum, cu infatisarea ei atat de obisnuita, era acum o arma de distrugere in masa. Il urmari cum punea sticla cu grija in doua pungi sigilate si cum o introducea in servieta, asezata pe un strat de fulgi de polistiren.

Vazuse suficient. Stia ce era de facut. Politia trebuia sa se pregateasca pentru o operatiune la scara larga — si asta repede. Daca se miscau rapid, inca puteau sa prinda hotii, inainte ca virusul sa fie predat cumparatorului.

Lasa monitoarele in modul lor de operare normal si iesi din camera de control.

Agentii de securitate erau in Sala Mare, stateau pe canapele care, in mod obisnuit, erau rezervate vizitatorilor si beau ceai, gandindu-se ca situatia de criza luase sfarsit. Toni se opri cateva secunde pentru a pune lucrurile la punct.

— Avem lucruri importante de facut, spuse ea. Stu, du-te in camera de control si reia-ti indatoririle, te rog! Steve, treci la birou! Don, stai acolo unde esti acum!

Don avea un pansament improvizat deasupra taieturii de pe frunte.

Susan Mackintosh, care fusese batuta cu bastonul, statea intinsa pe una dintre canapelele pentru oaspeti. Sangele de pe fata fusese curatat, dar avea multe vanatai. Toni ingenunche langa ea si o saruta pe frunte.

— Biata de tine, spuse ea. Cum te simti?

— Destul de ametita.

— Imi pare rau ca s-a intamplat asta.

Susan ii arunca un zambet slab.

— Sarutul a facut sa merite totul.

Toni o batu usurel pe umar.

— Deja ai inceput sa-ti revii.

Mama ei statea langa Don.

— Baiatul acela dragut, Steve, mi-a facut o ceasca de ceai, spuse ea."