"Ramasesem impietrita, incapabila sa mai fac vreo miscare sau chiar sa respir. Degetele lui imi atinsera cu grija buzele, imi mangaiara barbia si urcara pe obraji, pana la tample.
    – Nu esti o fata obisnuita, Gwendolyn, sopti el, trecandu-si degetele prin parul meu. Esti cu totul si cu totul deosebita. Nu ai nevoie de nici o Magie a corbului ca sa fii speciala pentru mine.
    Chipul lui se apropie tot mai mult de-al meu. Cand buzele lui imi atinsera gura, am inchis ochii. OK. Acum urma sa lesin."

    Sa te indragostesti in trecut nu este, poate, cea mai fericita idee. Gwendolyn tocmai a descoperit ca a mostenit de la familia ei capacitatea de a calatori in timp. In Londra secolelor trecute, ea si Gideon au tot felul de probleme, cum ar fi: sa salveze lumea sau... sa invete cum se danseaza menuet. (Doua lucruri nu tocmai usoare.) In vreme ce atitudinea lui Gideon devine tot mai bizara, Gwendolyn se simte din ce in ce mai tulburata, pana cand misterul i se dezvaluie cutremurator de dureros, iar lucrurile se complica si mai tare…

    Culorile dragostei este o trilogie palpitanta, amuzanta si plina de romantism. Urmariti aventurile tinerei Gwendolyn in volumul al treilea, "Verde de smarald". Primul volum este "Rosu de rubin".
    Fragment din romanul "Albastru de safir. Culorile dragostei" de Kerstin Gier:

    “Gideon statea exact in fata mea, lanterna lui luminand undeva inspre perete. In afara de lumina ei, era intuneric bezna.
    - Deci?
    - Sa nu cumva sa te apropii, am spus eu.
    Am facut cativa pasi inapoi, pana ce m-am lipit cu spatele de perete. In urma cu doua zile, mi se parea ca nu era indeajuns de aproape de mine, dar in acel moment ma simteam de parca as fi fost alaturi de un strain. Am devenit brusc foarte furioasa.
    - Ce e cu tine? am rabufnit eu. Nu ti-am facut nimic! Nu inteleg cum de poti intr-o zi sa ma saruti, iar a doua zi sa ma urasti, De ce?
    Lacrimile tasnira atat de repede, incat nu le-am putut impiedica sa se reverse pe obraji. Bine ca nu se vedea nimic in intuneric.
    - Poate pentru ca nu-mi place sa fiu mintit.
    In ciuda avertismentului meu, Gideon se apropie de mine deveni acum imposibil sa fug din calea lui.
    - Mai ales de fete care intr-o zi mi se arunca de gat, iar a do zi aranjeaza sa fiu atacat.
    - Ce tot spui acolo?
    - Te-am vazut, Gwendolyn.
    - Poftim? Unde m-ai vazut?
    - Ieri-dimineata, in timpul saltului in timp. Avusesem o misiune de indeplinit, cand, deodata, mi-ai aparut in cale - ca o Fata Morgana. M-ai privit si mi-ai zambit, ca si cum te-ai fi bucurat ca ma vezi. Apoi te-ai rotit pe calcaie si ai disparut dupa urmatorul colt.
    - Si cand zici ca s-a intamplat asta?
    Eram atat de nedumerita, incat am incetat pentru cateva secunde sa mai plang. Gideon imi ignora interventia.
    - O secunda mai tarziu, cand am ajuns la acelasi colt, am primit o lovitura in cap si nu am mai fost, din pacate, in stare sa mai port o discutie lamuritoare cu tine.
    - Vrei sa spui ca eu... ti-am facut rana asta?
    Lacrimile incepura iar sa siroiasca.
    - Nu, spuse Gideon. Nu cred asta. Tu nu aveai nimic in mana cand te-am vazut. In plus, ma indoiesc ca ai putea lovi cu atata forta. Nu, tu doar m-ai ademenit in acel colt, unde ma astepta altcineva."