Cand Amintirile din Italia au fost compuse, autorul era foarte tanar sau, mai bine, prea tanar, si ele au insusirile si defectele cartilor facute inainte de 20 de ani. Daca este intr-insele o incredere naiva in puteri, atunce pentru intaia oara incercate, o spontaneitate calda, pe care cineva o pierde, castigand sau necastigand alte insusiri mai solide, nimene nu vede mai bine astazi decat cel care le-a scris alta data, defectele de patrundere, de adevar, de gust, foarte adeseori. Dupa mai multi ani de esperienta si cugetare, autorul a inteles ca alegerea subiectelor nu determina greutatea operelor de arta, ca un tablou religios infatiseaza altceva decat pe unul sau mai multi sfinti, infatiseaza acea putere creatoare, care se imprima pe orisice alege artistul, cand e mare. Evident, deci, ca multe simpatii si antipatii de odata ii sunt cu desavarsire straine.
Acestea privesc felul de a vedea in arta, pe care-l manifesta Amintirile, solutia usoara data unor probleme foarte grele, de care nu se putea apropia cu izbanda, asa pregatit, cum era atuncea. In ceea ce priveste forma, e tot atat de mare deosebire intre gustul de inainte cel de astazi. Sentimentalismul si poza erau la moda acum cativa ani, precum sunt la moda si astazi, si, fiindca asupra tinerilor se ezercita mai mult si mai ales acele de care este vorba, Amintirile cad adeseori in sentimental sau se intepenesc in poze, artistice, sceptice si de alt fel, care sunt totdeauna si cu desavarsire condamnabile. Din acest sentimentalism face parte zugravirea Venetiei dupa reteta cunoscuta, groaza regulamentara inaintea trecutului Republicii, melancolia plangatoare - e un oras zidit pe apa care nu reprezinta nici adevarul faptului, nici adevarul impresiei. 

Dar Venetia deodata era pentru mine tot Venetia melodramatica, Venetia profanilor, cari o cunosc numai dupa ecoul literar, mai fals si mai silit inca, al tiradelor, asa de cu succes in vremea lor, ale lui Daru sau Cesare Balbo. Chiar daca aceste parti ar fi mai gustate, - sunt profund convins ca astfel se va intampla, le reneg cu patima. 

Scrise astazi - autorul poate spune aceasta fara minunatul pseudomodest, care se obisnuieste la noi -, aceste impresii ar avea un caracter mai barbat, mai sigur; ar fi mai bogate si mai adevarate, tocmai fiindca ele ar fi cu totul altfel, el si-a interzis orice adaugiri sau schimbari: chiar cand o povestire e taiata brusc, printr-o lacuna in manuscrisul, care a avut peripetiile sale, chiar cand nepotrivirea e strigatoare intre ideile de atunci si cele de acuma. Ele se infatiseaza, deci, astazi, asa cum au fost scrise in primavara lui 1890, cu toata nelegatura bucatilor asternute imediat dupa impresie, in larma otelelor italiene, in emotia plecarii mai departe. - Nicolae Iorga