„Roman verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, dupa propria-i marturisire, ofiterul de cariera Grigore Lacusteanu. Se numara printre putinii care simt nevoia sa astearna pe hartie ganduri despre sine, despre familie ori despre lumea in care traiesc. Valmasagul de la 1848, acel «furnicar de crai» in care «toti am gresit, toti am suferit», caci «au fost o zapacire obsteasca», are in persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat in mijlocul evenimentelor, silit sa fie mereu la panda, «iute si violent», Grigore Lacusteanu traieste intens intamplarile de familie si deopotriva pe cele din jur. Notele sale, in mare parte subiective, ca orice elaborat de factura memorialistica, vin in raspar cu istoriografia comunista care s-a insinuat in societatea noastra vreme de mai multe decenii. De aici si curiozitatea noastra indreptatita de a asculta et altera pars.
Potrivnic statornic al «golanilor» si convins ca doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva Romania», Grigore Lacusteanu, ca ofiter, e amestecat in revolutie – pentru a o reprima –, e arestat, scapa si e gata sa se puna in slujba invadatorilor rusi si turci. Ceea ce si face.
Pana atunci insa urmareste cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de opereta.“ (Ion FILITTI)

In anul 1847 se coaliza dascaletii, advocatii si ciocoii rapace, aspirand la o rasturnare generala a tarii, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor si celor avuti. Pe de alta parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligenta in aparenta) si prin bani, avand de instrumente pe fratii Golesti, Nicolae si stefan, uneltea rasturnarea lui Voda Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul Romaniei. Rusii iarasi, nu numai ca nu le displacea, ba inca in anul 1848 in luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca sa-i dea mai multa impulsie, cu scop – ca vecina – sa ia de pretext ca la portile ei s-au aprins un rezbel civil si cu acest chip sa poata intra in tara sa deschiza chestia Orientului… Voda Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care ii procurau golanii, ca urzesc o revolutie cu Moldova si cu Transilvania si sa-l proclame de imparat al Daciei. Fie politica exterioara, fie slabiciune sau inertie, nu lua masuri coercitive.