Dieta spirituala

De (autor): Allan Percy

5
(1 reviews)
Dieta spirituala - Allan Percy
Rasfoieste

Dieta spirituala

De (autor): Allan Percy

5
(1 reviews)
Dieta spirituala. Un program revolutionar pentru eliminarea a tot ce iti ingreuneaza inutil viata

Cartea este un ghid practic care ne ajuta sa eliminam acele obiceiuri responsabile de scaderea calitatii vietii. Cele mai frecvente 24 de cauze ale nefericirii sunt supuse unei analize obiective si clare, intr-un program de „dieta” in care scopul este sa le inlaturam treptat una cate una, cu fiecare saptamana care trece.
 
Stresul, ranchiuna, frica, nerabdarea, perfectionismul, ostilitatea – si altele asemenea lor – sunt abordate capitol cu capitol, incepand cu un exemplu din viata de zi cu zi. Apoi, o pleiada de „nutritionisti spirituali” ne arata felul in care aceste comportamente ne afecteaza bucuria, bunastarea si sanatatea.
 
Organizata ca o dieta cu obiective saptamanale, aceasta carte are ca misiune reducerea cantitatii de nefericire si de suferinta, sentimente care se dezvolta atunci cand perpetuam obiceiurile daunatoare din punct de vedere emotional. Cand incepem sa invatam cum sa ne sa ne hranim cu emotii sanatoase, realizam lucruri minunate, cum ar fi faptul ca:
 
- ingrijorarea neintemeiata ne diminueaza increderea in sine;
- in loc sa ne comparam cu ceilalti, este mult mai productiv sa ne inspiram de la ei;
- a fi mereu in defensiva este o slabiciune, nu un punct forte;
- prea multa critica ii poate rani pe altii, dar si pe noi insine;
- iertarea este mai eliberatoare pentru cel care iarta decat pentru cel care este iertat.
 
Kilogramele in plus nu sunt cauza principala a nefericii umane; exista alte greutati mult mai toxice de care ar trebui sa ne eliberam pentru a merge usor si a-i da vietii noastre «silueta » pe care o merita. […]
Trebuie doar sa eliminam ce este de prisos, acele atitudini care ne ingreuneaza existenta, pentru a ajunge la armonia care a fost inabusita sub toate aceste straturi inutile si nefunctionale. Am botezat aceasta metoda «dieta spirituala», pentru ca, saptamana de saptamana, ne vom propune sa slabim in toate cele care nu doar ca nu ne hranesc ci, dimpotriva, atrag un balast pentru viata noastra cotidiana. - Allan Percy
Citeste mai mult

-5%

32.30Lei

34.00 Lei

Sau 3230 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Descrierea produsului

Dieta spirituala. Un program revolutionar pentru eliminarea a tot ce iti ingreuneaza inutil viata

Cartea este un ghid practic care ne ajuta sa eliminam acele obiceiuri responsabile de scaderea calitatii vietii. Cele mai frecvente 24 de cauze ale nefericirii sunt supuse unei analize obiective si clare, intr-un program de „dieta” in care scopul este sa le inlaturam treptat una cate una, cu fiecare saptamana care trece.
 
Stresul, ranchiuna, frica, nerabdarea, perfectionismul, ostilitatea – si altele asemenea lor – sunt abordate capitol cu capitol, incepand cu un exemplu din viata de zi cu zi. Apoi, o pleiada de „nutritionisti spirituali” ne arata felul in care aceste comportamente ne afecteaza bucuria, bunastarea si sanatatea.
 
Organizata ca o dieta cu obiective saptamanale, aceasta carte are ca misiune reducerea cantitatii de nefericire si de suferinta, sentimente care se dezvolta atunci cand perpetuam obiceiurile daunatoare din punct de vedere emotional. Cand incepem sa invatam cum sa ne sa ne hranim cu emotii sanatoase, realizam lucruri minunate, cum ar fi faptul ca:
 
- ingrijorarea neintemeiata ne diminueaza increderea in sine;
- in loc sa ne comparam cu ceilalti, este mult mai productiv sa ne inspiram de la ei;
- a fi mereu in defensiva este o slabiciune, nu un punct forte;
- prea multa critica ii poate rani pe altii, dar si pe noi insine;
- iertarea este mai eliberatoare pentru cel care iarta decat pentru cel care este iertat.
 
Kilogramele in plus nu sunt cauza principala a nefericii umane; exista alte greutati mult mai toxice de care ar trebui sa ne eliberam pentru a merge usor si a-i da vietii noastre «silueta » pe care o merita. […]
Trebuie doar sa eliminam ce este de prisos, acele atitudini care ne ingreuneaza existenta, pentru a ajunge la armonia care a fost inabusita sub toate aceste straturi inutile si nefunctionale. Am botezat aceasta metoda «dieta spirituala», pentru ca, saptamana de saptamana, ne vom propune sa slabim in toate cele care nu doar ca nu ne hranesc ci, dimpotriva, atrag un balast pentru viata noastra cotidiana. - Allan Percy
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

ww xz 23/11/2020 06:25
Cine hotaraste sa inceapa o dieta, dar nu stie nimic despre eliberarea de stresuri, ii va fi greu sau chiar imposibil, sa se tina de ea. - Luule Viilma
  • Like review icon 0
  • Add comments

Noi suntem despre carti, si la fel este si Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te si primesti un cupon de 10% pe care să-l folosesti la urmatoarea ta comanda! In plus, vei afla rapid care sunt promotiile zilei, noutatile si recomandarile noastre.

Ma abonez image one
Ma abonez image one