Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🌞2+1 GRATIS 🌞

Art, Arthur, Paladin

Transport la 4.99 lei

Nu rata! 👉

NadiaEV

Membru din 12/01/2022

Aprecieri

Aprecierii review

9

aprecieri

Rating

Review Coment

55

de review-uri

Farmecul discret al patinei si alte mici istorii - Alexandru Ofrim

Farmecul discret al patinei si alte mici istorii - Alexandru Ofrim

Este o carte fermecătoare de cultură generală, cu un capitol despre corp, altul despre lectură și istoria cititului, despre călătorii și diferite obiceiuri, comportamente și superstiții de-a lungul timpului. Multe informații sunt surprinzătoare. Fiecare capitol răspunde la tot felul de întrebări, de la „Socrate înota?” și până la neurodetecția minciunii. Sunt menționate și multe cărți bune, pentru lecturi ulterioare în diferite domenii. Este prezentată în detaliu și sexualitatea în timp, trecând printre samurai și România în perioada comunistă. Foarte interesantă este și istoria scrisului (de la scrierea fără pauze între cuvinte la semnele de punctuație), precum și trecerea de la lectura cu voce tare la cea silențioasă. Autorul prezintă și câteva emoții din perspectivă istorică și psihologică, mai ales frica. Aflăm cum văd diferite popoare culorile, și cât de multe sau puține culori numesc diferite limbi. Sunt menționate multe personalități, precum și obiceiuri mai puțin cunoscute de-ale lor. Frumusețea scrierii asigură o lectură plăcută.

2024-08-14 02:48:33

0

Antidepresiv la purtator - Manualul lui Epictet

Antidepresiv la purtator - Manualul lui Epictet

Un manual amintește, etimologic, de ceva la îndemână. Cum este această carte, aparent micuță, însă foarte consistentă, care poate sta mereu aproape – lângă pat sau în poșetă. Multe gânduri și sfaturi merită recitite. Este un manual despre viață, despre lucrurile care depind sau nu de noi, despre lucrurile care ne tulbură, o tulburare care provine doar din gândurile despre ce se întâmplă, despre valori precum voința, cuviința și onestitatea, despre ce poți spune când cineva te vorbește de rău. Aflăm și detalii biografice despre Epictet, Nero și Domițian, precum și cele trei științe care provin din filosofie. Această carte cuprinde pagini de înțelepciune densă, valoroasă, despre lucrurile esențiale în viață, potrivită pentru un cititor de orice vârstă.

2024-08-14 02:33:23

0

Cutitul japonez - Razvan Petrescu

Cutitul japonez - Razvan Petrescu

Nouă povestiri scrise cu mult umor, un umor absurd pe alocuri. Am căutat cuțitul japonez până l-am găsit. Există chiar și un înger japonez. Ba chiar și o pictură japoneză, în alt colț. Există muzică bună, multă muzică clasică. Paginile cărții te invită să asculți unele lucrări. Sunt menționate cărți bune și filme bune. Pe cât sunt de amuzante și distractive (pagini întregi care te fac să râzi în hohote), pe atât de profunde sunt aceste scurte povestiri. Și de diverse. Vei găsi chiar și un dialog fără paragrafe, de asemenea memorabil. Este o lectură plăcută, ușor de parcurs, care relaxează și pune pe gânduri. O carte bine construită pe o cultură vastă.

2024-08-07 06:37:02

0

Cartea lucrurilor noi si ciudate - Michel Faber

Cartea lucrurilor noi si ciudate - Michel Faber

Personajele sunt atât de bine creionate și de veridice, încât îți devin cunoștințe și, unele, chiar prieteni. Autorul creează o lume absolut credibilă undeva departe de pământ, cu locuitori care arată mult diferit de pământeni, au o limbă dificil de pronunțat pentru noi, precum și pentru ei este dificil să pronunțe cuvinte în engleză, mai ales consoane precum S și T. Așa că acestea sunt înlocuite cu semne grafice pe care le reținem/ghicim ușor. Relațiile dintre oameni, precum și relația dintre oameni și oazani sunt redate nuanțat, ca de un bun cunoscător al sufletului. Povestea este atrăgătoare și inedită. Provoacă lectorii să se gândească la lumea pe care ar alege-o ei – a noastră, pe care o cunoaștem, cu toate minusurile ei, în ciuda provocărilor actuale sau a lor, plină de culori intense, de calm și ritm armonios, de lucruri necunoscute. Mai sunt și alte alegeri importante pentru personaje: dragoste sau bani, credință sau lipsă de credință, încredere sau lipsă de încredere?

2024-08-07 06:17:35

0

Delicioasa poveste a cozonacului romanesc - Tatiana Niculescu

Delicioasa poveste a cozonacului romanesc - Tatiana Niculescu

Încă o carte fascinantă scrisă de Tatiana Niculescu, un „roman” palpitant despre istoria cozonacului din antichitate (cu zeița egipteană Isis, a pâinii și berii) până în prezent, trecând prin perioada comunistă, cu raționalizare, când numărul ouălor puse în cozonac s-a redus de la 200, 100 sau 50 la… vreo 3. Este vorba și despre istorie, plăcut prezentată – ce scria Cantemir despre evrei și taxele lor, perioada de creștinare, căci cozonacul este asociat și cu sărbători creștine. Aflăm despre cozonacul din diferite țări, din Grecia sau Italia, despre cozonacul inițial fără umplutură. Sunt „încorporate” și multe rețete de cozonac, inclusiv cea a lui Păstorel Teodoreanu, precum și alte rețete dichisite din trecutul nostru. Este prezentată amănunțit și istoria drojdiei, apar diferitele denumiri din trecut pentru maia. Și miroase a tot felul de arome această carte, care te invită să faci neapărat un cozonac. Te învață cum, de la zero.

2024-08-02 01:50:17

0

Fanaticii apocalipsei - Pascal Bruckner

Fanaticii apocalipsei - Pascal Bruckner

O carte relevantă pentru perioada în care trăim, despre Pământul care ne este și leagăn, și mormânt. Autorul pleacă de la premisa că ecologia poate fi democratică sau totalitară. Cartea prezintă concepte actuale, precum amprenta de carbon, neo-feudalismul (celor bogați), cultura lamentației. Oamenii par a fi o rasă dăunătoare și cotropitoare; așa suntem, oare? Mi-a plăcut îndemnul „aveți curajul să vă fie frică”. Există multe note de subsol, cam pe fiecare pagină (fără a deranja deloc lectura) – care menționează cărți bune și chiar filme despre ecologie, planetă și viitorul ei. Sunt ironizate „diplomele de mondiologi, de experți în tot și nimic”. Ni se amintește că „știința este și poezie”. Găsim și scurte comentarii despre filmul „Avatar”, despre cartea lui Michel Tournier „Vineri și limburile Pacificului”, despre canișul lui Schopenhauer. O întrebare cu care putem rămâne după lectura aceste cărți ar putea fi: de ce dorim să trăim din ce în ce mai mult, „câtă vreme oricum nu știm să folosim nici anii” pe care îi avem?

2024-08-02 01:36:06

0

Asa a descoperit omul cainele - Konrad Lorenz

Asa a descoperit omul cainele - Konrad Lorenz

Este o carte neapărat de citit pentru cei care au câini sau pisici, o lectură plăcută pentru un iubitor de animale în general, pentru că sunt menționate și comportamente ale altor animale pe care autorul le-a avut, de exemplu bursuc și maimuță, căci Konrad Lorenz este etolog (specialist în comportamentul animalelor). Foarte multe detalii utile sunt prezentate în această carte: cum se alege un câine și care sunt câinii cei mai potriviți pentru dresură, pedeapsă și recompensă, obiceiurile câinelui și relația cu „stăpânul” său, relația dintre câini și copii, totul cu exemple dintre animalele sale. Sunt explicate și diferențele dintre câini și pisici, cu surprinzătoare detalii despre expresivitatea și „bogăția mimicii” la pisici, în ciuda miturilor contrare vehiculate. Un episod simpatic este despre o pisică alungând un urs pentru a-și proteja puii. Spre deosebire de pisici, câinii pot „minți”, iar exemplele date sunt foarte amuzante. Sunt și trimiteri la alte cărți bune despre câini și animale.

2024-07-26 07:27:15

0

O noua victima a modei - Ovidiu Buta

O noua victima a modei - Ovidiu Buta

Prima parte a cărții este o surpriză plină de detalii din culisele unor mari nume în moda internațională. Mi-a plăcut în mod deosebit capitolul despre Vivienne Westwood. Foarte interesante sunt și paginile despre creatori japonezi, informațiile inedite despre Prada, chiar și din copilăria sa. Pe scurt, un regal cu nume foarte cunoscute peste tot în lume. Sunt și multe sugestii de bun gust, de combinații potrivite, liste cu greșeli pe care le facem atunci când ne îmbrăcăm. Este subliniată importanța accesoriilor sau a pălăriilor. Un capitol scurt și bine informat se referă la moda bărbaților, inclusiv noile tendințe, de exemplu în industria cosmeticelor create pentru ei. Multe mituri din modă sunt dovedite ca fiind adevărate sau false. O ultimă parte, foarte consistentă, abordează 30 ani de modă în România. Poate părea o carte cu un anumit specific și, prin urmare, „tehnică”, însă este scrisă cu umor, e plină de „acțiune” și poate fi savurată de oricine. Este utilă și pentru definirea sau redefinirea stilului personal, având de unde alege.

2024-07-22 07:38:49

0

Astazi este mainele de care te-ai temut ieri - Radu Paraschivescu

Astazi este mainele de care te-ai temut ieri - Radu Paraschivescu

Romanele scrise de Radu Paraschivescu sunt mereu diferite, prin urmare surprinzătoare de fiecare dată. Această carte este scrisă în ritm suficient de alert, cu umor și un dialog care curge atât de natural. Există multe personaje pe care le îndrăgești, iar personajul principal este probabil un cântec vechi, modificat în timp, o „baladă care vorbește în același timp despre depărtare și apropiere”. Capitolele străbat diferite secole, călătoresc pe distanțe mari și în spațiu, de exemplu între Irlanda și Tasmania, ocazie pentru a aminti istoria acestui loc îndepărtat și a primului european care a ajuns acolo, un olandez. Vocabularul este bogat și apar multe cuvinte create de un bun cunoscător al limbii române (unsuroșenie, blonziu). Unele combinații de cuvinte sunt absolut hilare. Între istoria cartofului în Europa și un meci de fotbal spectaculos, acest roman te va absorbi și distra. Te va pune și pe gânduri.

2024-07-20 03:18:06

0

Stapanul si cuceritorul meu - Francois-Henri Deserable

Stapanul si cuceritorul meu - Francois-Henri Deserable

O carte plină de surprize, cu câteva imagini valoroase între paginile sale, cu poezii, un cântec mai puțin cunoscut, un loc „ascuns” pentru a savura clătite în Paris, o listă surprinzătoare cu diferite tipuri de tăceri, pasaje despre ce înseamnă a scrie, diferența dintre timpul real și cel resimțit, o definiție frumoasă a scurtelor poezii haiku japoneze, povești despre planul de a fura inima lui Voltaire, despre despărțiri mai dureroase decât moartea, despre un hotel cu 42 de camere având pe lângă un număr și titlul unei poezii scrise de Rimbaud. O carte sensibilă despre dragoste – „inima este extensibilă ca Universul”. O carte, în același timp, erudită – plină de informații despre Magritte, Apollinaire, Ingres, Verlain, Cioran. În acest univers francez rafinat găsești și mâncăruri fine din bucătăria franceză, precum și un duel.

2024-07-20 02:59:18

0

Pasarile se duc sa moara in Peru. Nuvele - Romain Gary

Pasarile se duc sa moara in Peru. Nuvele - Romain Gary

O carte de povestiri despre umanitate, despre a avea încredere totală și a fi dezamăgit, despre inocență și singurătate. O carte de călătorii în diferite țări, din Peru în Turcia, cu o vizită în URSS, într-un sat de lângă Marsilia, în La Paz sau Tahiti. Fiecare povestire este o surpriză. Personajele sunt diverse, cu o frumoasă creionare psihologică, inclusiv un porumbel, un liliputan și un uriaș. Poposești pe o plajă, admiri niște diamante, înoți printre rechini, revezi picturi de Van Gogh sau Gauguin, te încântă o lăută arabă (al oud). Te întrebi: pot avea încredere în soț, în prieteni? Încrederea parcă e mereu ciobită. O povestire ne duce într-un sat din România în al doilea război mondial. Și fiecare text de proză scurtă înglobează un mic roman și chiar un film bun.

2024-07-09 11:32:31

0

Fluturele negru - Radu Paraschivescu

Fluturele negru - Radu Paraschivescu

Povestea lui Caravaggio din capitolele efervescente este mai viu redată prin intercalarea unor scrisori scrise chiar de pictor către maestrul său, la care a ucenicit – „meșterul Simone”. Îi scrie despre fluturele de noapte, negru, care îi apare în vise, despre vederea sa deteriorată de substanțele cu care pictează, despre fuga lui în Malta. Un Caravaggio mândru și iute la mânie ne devine din ce în ce mai familiar. Cartea, excelent documentată, descrie și epoca în care a trăit artistul. Aflăm detalii fascinante despre culori și formarea lor, despre plata tablourilor (de exemplu, pentru „Nașterea” din Palermo a primit o sumă suficientă pentru „casă și masă” câteva luni). Finalul este foarte puternic, foarte bun și emoționant. Iar tablourile din imaginile din carte își dezvăluie povestea în paginile acestui roman de cinci stele.

2024-07-08 09:28:30

0

De-a dacii si romanii - Dan Alexe

De-a dacii si romanii - Dan Alexe

Este o carte atent documentată, bazată pe o bibliografie densă. În prima parte a cărții autorul trece în revistă contextul lingvistic din teritoriul unde locuim, limbile neolatine, „insuficiențele arheologice” și elemente de istorie care sunt documentate. Sunt discutate și informațiile existente în manualele școlare. Un capitol este dedicat retragerii aureliene și primele forme și instituții creștine care apar pe teritoriul țării noastre, la care se adaugă și elemente de cultură bizantină. Aflăm informații inedite despre procesul latinizării, cercetarea existentă și erorile de metodă ale cercetătorilor. Sunt menționate resurse bibliografice cunoscute în domeniu, precum Nicolae Iorga sau Densusianu. Pe lângă hărți care apar în carte, diferitele teorii sunt susținute de diverși autori antici (precum Herodot, Strabon, Iustinus, Ovidiu) sau contemporani (de exemplu cercetătoarea Marija Gimbutas). Un alt capitol important se referă la diferite popoare cu care am intrat în contact (goții, slavii, cumanii), apoi la descălecări. Anexele sunt consistente.

2024-07-03 01:54:23

0

Dacopatia si alte rataciri romanesti - Dan Alexe

Dacopatia si alte rataciri romanesti - Dan Alexe

Este important să aflăm mai multe puncte de vedere. Această carte este foarte amănunțit justificată prin etimologii atent studiate și prezentate. Multe cuvinte din limba română (chiar și dintre cuvinte considerate în DEX cu „etimologie necunoscută”) provin din iraniană sau albaneză. Și la nivel literar sau cultural aflăm detalii noi: de exemplu, Prâslea cel Voinic este un basm caucazian, iar Meșterul Manole unul sârb, la origine grec. Suntem invitați să citim ce a scris Cantemir despre Călușari. Între umor și ironie, aflăm că „a munci” însemna inițial chin și tortură, având etimologie comună cu „mucenic”. Citim povestea unor mâncăruri precum borș, mujdei sau zacuscă, că a preda e o pedeapsă, iar a învăța un viciu, de unde provine cuvântul „paradis”, ce înseamnă anumite nume proprii: Tbilisi (Caldul), Bukur (frumos, în albaneză, de unde București), Teleorman (pădurea nebună), ce înseamnă „păcurar” sau „farmakos”, originea cuvântului (și jocului) „oină”. Este o cartea voluminoasă, însă ușor de citit, fiind împărțită în capitole scurte, pe diferite domenii, cu un indice de termeni la final.

2024-07-01 12:50:38

0

Pe drumul hartiei - Erik Orsenna

Pe drumul hartiei - Erik Orsenna

O călătorie în jurul pământului (în aproape 20 de țări) și în jurul hârtiei, hârtia în timp și spațiu. Personajele sunt numeroase, printre care un vizir din Persia, din secolul al IX-lea, care avea 117.000 de cărți. Le iubea și, atunci când călătorea, le lua pe toate cu el: 400 de cămile îi cărau cărțile. Însă personajul principal este, desigur, hârtia. Am citit despre procesul de fabricare, despre consumul necesar, despre reciclarea ei. Am aflat despre diferite tipuri de hârtie, despre diferența dintre ea și papirus sau pergament, locuri principale din lume unde se fabrică. Este vorba, în universul cărților, despre biblioteci vechi și mai puțin cunoscute, despre literatură și diferiți autori, precum și abordarea lor în a scrie: Balzac, Hugo, Proust. Sunt incluse în acest volum și diferite evenimente istorice legate de hârtie (produsă și din cârpe, a dus la contrabandă cu cârpe și chiar la războaie). Scurte lecții de biologie povestesc despre specii de copaci în diferite regiuni ale lumii, de ce în unele locuri sunt mai puține sau mai multe specii de copaci, despre rășină sau eucalipt – este o mini-enciclopedie despre domeniul fascinant al hârtiei.

2024-06-29 12:14:43

0

Privirea urangutanului sau Despre animalul din noi - Alexandru N. Stermin

Privirea urangutanului sau Despre animalul din noi - Alexandru N. Stermin

Încă o carte excelentă scrisă de Alexandru Stermin, o carte filosofică despre cum privim în ochii animalelor și în interiorul nostru. Pornind de la un mit și o poveste, parcurgem o călătorie în lumea gândurilor și a ideilor, precum și o călătorie în diferite zone ale lumii, prin cea mai mare mlaștină din Brazilia, prin insulele Galapagos, sudul Franței și România. Detaliile despre viața păsătorilor, a furnicilor, a diverselor animale, precum și detaliile despre copaci sunt lecții fascinante de biologie și de viață. Un capitol consistent despre sexualitate (la oameni și la animale) este inedit și foarte bine documentat, detaliat și clar exprimat, cu mențiuni surprinzătoare (de exemplu sexualitatea la lei sau la rechini). Găsești mici comori pe fiecare pagină: un melc cât palma, de cât teritoriu are nevoie un urs, un lup sau un jaguar, o pasăre foarte rară, etimologia cuvântului „panică” și tot felul de lucruri uimitoare. Pe lângă punctul de vedere filosofic și frumoasele citate din Alexandru Dragomir, sunt și perspective psihologice asupra unor emoții precum teama, rușinea și vina. Dar și bucuria, când ți se așează o pasăre pe pălărie, poftind la fructul din mâna ta. Imaginile frumoase din carte completează vizual povestea.

2024-06-27 09:01:49

0

Fata care s-a transformat in betisoare - Natsuko Imamura

Fata care s-a transformat in betisoare - Natsuko Imamura

Trei povestiri magice, pe care le unește într-un tot atmosfera de poveste. O carte îmbibată în inocența copiilor poate fi citită, desigur, și de copii. Este totuși o carte profundă, cu siguranță adresată oricărui cititor în căutare de frumos și profunzime. Există elemente delicate, sensibile, precum sunete pe care uităm să le auzim (sunetul inimii, sunetul bețișoarelor de lemn de unică folosință atunci când sunt desfăcute), însă și sentimente grele precum singurătatea și agresiunea. În ciuda unor evenimente sau experiențe brutale, personajele își păstrează seninătatea și optimismul. Și iubesc în moduri nerostite. Sunt foarte plăcute, de asemenea, elementele legate de cultura japoneză pe care le redescoperim între paginile acestei cărți.

2024-06-26 01:23:39

0

Alionuska - Lilia Calancea

Alionuska - Lilia Calancea

O carte valoroasă despre experiența schimbărilor în Republica Moldova: schimbări istorice, dar și maturizarea unor copii, viața de zi cu zi în diferite etape ale vieții. Este și un semn de exclamație despre ce a însemnat pentru copii înlocuirea cărților în limba rusă, cărțile cu care ei au crescut, care i-au format, cu alte cărți, „românești”. Primele cărți cu povești ale copilăriei se lipesc de suflet, acolo ai găsit atâtea prime comori ale vieții, iar aruncarea lor la coșul de gunoi al istoriei poate fi resimțită ca o rupere sau chiar smulgere forțată. Pe lângă viața dintr-o bibliotecă, unde vin din ce în ce mai puțini cititori, descoperim cu claritate limbile vorbite în Chișinău, vreo patru, întrebări despre poeți care au adulat „sovietismul”, iar acum penița lor laudă „românismul”, despre a tăcea, cât poți tăcea, oare și tu ai prefera să taci ca să îți fie mai bine? Între dezamăgiri și prietenii strânse, între greșeli și fermitate, întrevezi suficiente drame personale, familii „mixte” (căsătorii între români și ruși în care limbile coabitează), ipocrizie și inocență; uite și strada Ștefan cel Mare și Sfânt, fosta stradă Lenin! Găsim și multă frumusețe în această carte, pe alocuri despre cărți: „Acum știu că nu doar noi furăm cărțile, ci și ele ne fură.” Am regăsit cuvinte, de mult timp uitate: chișleag, șubă, lăicer, laiță - pierdem vocabular.

2024-06-26 01:10:07

0

Numarul 2 - David Foenkinos

Numarul 2 - David Foenkinos

Cărțile cu care ne delectează David Foenkinos sunt mereu fermecătoare. Această fantezie este despre cei nealeși, neselectați, nefaimoși, cei care rămân pe locul 2. Într-o lume unde celebritățile sunt adorate și fotografiile de pe rețelele de socializare pot avea un impact dureros pentru cei (aparent) mai puțin „norocoși”, mai ales pentru copii și adolescenți, această carte vine cu o perspectivă diferită, a valorii și bucuriei vieții indiferent de succesul profesional. Cartea ne poartă prin lumea cinematografiei și mai ales prin universul creat de cărțile „Harry Potter”, ecranizate. Pentru rolul principal au fost selectați doi copii, însă doar unul a jucat în filme. Oare cu celălalt ce s-a întâmplat? Este o carte și despre dragoste, despre durere și cum poate fi ea depășită măcar parțial.

2024-06-23 07:14:53

0

Povestea asta este despre Sarah - Pauline Delabroy-Allard

Povestea asta este despre Sarah - Pauline Delabroy-Allard

O poveste despre o dragoste mistuitoare, tumultuoasă, feroce și tulburătoare între o profesoară și o violonistă. Ritmul relației (și al cărții) este foarte alert și impus de Sarah, a cărei iubită o urmează ca „o umbră”. Această dragoste întinsă spre paroxism este pătată de mici izbucniri ale urii. Între atâtea amintiri se insinuează palme, cuvinte grele și certuri, cu împăcări rapide. Parcă este ceva nefiresc acolo și plutește în timpul lecturii gândul că cineva va rămâne fără suflu. Premiile primite de această carte subliniază valoarea ei și finețea scrierii, profunzimea descrierilor trăirilor psihice ale personajelor, precum și creionarea rafinată a locurilor, a mâncărurilor și pieselor muzicale din paginile sale.

2024-06-23 07:02:12

0

Aurul pisicii - Ioana Parvulescu

Aurul pisicii - Ioana Parvulescu

Acest titlu fermecător este o invitație la o lectură pe măsură, despre o poveste de dragoste „ireală” în care timpul începe să curgă, la un moment dat, altfel și într-o direcție neașteptată. Ritmul este alert la început și textul este presărat cu fragmente din cântece, astfel că lectura e plăcută și de neoprit. Iar pe lângă povestea de dragoste intensă, care ascunde și secrete nespuse, precum și o schimbare tulburătoare, găsim și o plimbare prin locuri poate mai puțin cunoscute din Sighișoara. Este un roman complex despre identitate și schimbarea ei pe parcursul vieții, despre vârstă, despre războaie și boli și mai ales despre dragoste, această stare magică la care fiecare se adaptează un timp și în timp. Paginile cărții sunt pline de surprize.

2024-06-23 06:49:35

0

Alice in Tara Minunilor - Lewis Carroll

Alice in Tara Minunilor - Lewis Carroll

Mulțumesc pentru această carte! Mi-a făcut plăcere să o recitesc. La orice vârstă ne bucurăm de această lume absurdă și a viselor, iar o nouă lectură ne ajută să remarcăm noi detalii, să conștientizăm mai mult adevăr posibil în paginile sale. Iar când o citeși împreună cu un copil, acesta îți va explica mai bine această carte (nemuritoare).

2024-05-24 09:04:09

0

Ostende. 1936, vara prieteniei - Volker Weidermann

Ostende. 1936, vara prieteniei - Volker Weidermann

Un roman foarte important despre Stefan Zweig, în traducerea excelentă a lui Cătălin Pavel. Pe lângă detaliile literare valoroase despre Zweig și viața din acea perioadă, cartea este o lectură plăcută și antrenantă, putând fi citită ca un roman de acțiune.

2024-05-19 08:07:11

0

Neliniste - Zulfu Livaneli

Neliniste - Zulfu Livaneli

Un roman „neliniștitor” despre oameni și natura umană, scris de un autor turc foarte apreciat. Mi-a plăcut mult „Serenadă pentru Nadia”, iar „Neliniște” mi-a confirmat calitatea scrierii. Zulfu Livaneli a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Această carte meditează la istorie, la dragoste, la soarta refugiaților.

2024-05-19 08:05:55

0

Civilizatii - Laurent Binet

Civilizatii - Laurent Binet

Găsim în acest roman nume mari din istorie și literatură. Mi-au plăcut mult „aventurile lui Cervantes”, iar „jurnalul lui Columb” te ajută să vezi cu claritate fragmente din acel 1492 atât de important pentru noi toți. Ambițiile eroilor principali din această carte au adus modificări importante în istorie. În loc de o carte de istorie aspră, cu multe date, poți savura în schimb fragmente de scrisori și dialoguri care umplu lacune din cultura generală.

2024-05-19 08:02:41

1

Vocile lui Pamano - Jaume Cabre

Vocile lui Pamano - Jaume Cabre

Încă un roman monumental al autorului Jaume Cabre, un roman despre istorie, despre adevărul istoric și politică, despre curaj.

2024-05-19 08:01:15

1

Secretele consolarii. A consola si a fi consolat - Christophe Andre

Secretele consolarii. A consola si a fi consolat - Christophe Andre

Autorul este psihoterapeut și medic psihiatru, de asemenea profesor universitar. Această carte ne consolează și ne ajută să ne înțelegem mai bine și să trecem mai blând peste suferințe, necazuri, doliu. De asemenea, învățăm să oferim consolare.

2024-05-19 07:59:07

0

Cadou. Alice in Tara Minunilor - Lewis Carroll

Cadou. Alice in Tara Minunilor - Lewis Carroll

O carte apărută în 1865, încă fermecătoare. O lectură captivantă la orice vârstă.

2024-05-19 07:51:13

0

eBook Nicio clipa Portasar - Catalin Pavel

eBook Nicio clipa Portasar - Catalin Pavel

Un roman foarte bine scris.

2024-05-07 08:44:15

0

Turistul interior - Allan Percy

Turistul interior - Allan Percy

După cum vedem pe copertă, autorul abordează diferite căi spirituale care pot alina sufletul și însănătoși corpul. Fiecare metodă este prezentată în general, apoi sunt oferite și detalii pentru cei care au deja cunoștințe despre unele dintre aceste metode, despre care sigur vei afla și detalii noi: meditație corectă, respirație, psihologia Gestalt, yoga, metoda Hakomi și multe altele. Unele sfaturi îți vor fi cu siguranță utile.

2024-03-29 02:21:28

0

Splendidul loc al fericirii supreme, sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia - Raluca Feher

Splendidul loc al fericirii supreme, sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia - Raluca Feher

Sunt fragmente de jurnal din trei călătorii. O călătorie în Mongolia cu Șerban, o călătorie cu Iulian în Coreea și cu Cosmin în Japonia. Umorul frizează pe alocuri ironia și chiar sarcasmul, este puțin exagerat. 1. Mongolia: Am deschis cartea cu bucurie, pentru că aș vrea, de fapt aș fi vrut (după ce am citit-o, mai că am renunțat) să merg și în Mongolia. Pare că e mai nimic de văzut, oamenii au „modestie mentală”, faimosul festival de la ei reprezintă, pare-se, „jocurile olimpice ale cretinismului”. Iată cum arată oamenii de acolo: „fete cu fețe late și pleoape umflate ca și cum le-a tras curentul”. E o carte apărută în 2016, poate atunci puteai să te amuzi de cum arată diferite rase. Mai sunt și înjurături de mamă, adică sună „cool”. 2. Coreea: La diferență de doi ani, experiența mea a fost diferită, nimic de ridiculizat în experiența de la granița cu Nordul de exemplu. Iubesc mult oamenii, de aceea m-au mirat comentarii de genul: „Coreenii, decid, sunt la fel de stricați la cap ca japonezii” sau „ochelaristul ăsta cu față de panda stricat la stomac”, care sunt mai puțin flatante. Paginile sunt muiate în mult alcool, în toate cele trei țări poți bifa sigur asta. Oricum, aceste abateri sunt compensate cu câteva informații despre diferite obiective turistice. Pentru cineva care poate călători doar literar, aceste pagini de jurnal pot fi interesante, fiind prezentarea unor experiențe personale în locuri îndepărtate.

2024-03-29 02:12:45

0

Dieta spirituala - Allan Percy

Dieta spirituala - Allan Percy

Dieta spirituală prezintă cu claritate și într-un mod accesibil toate emoțiile joase (invidia, mânia, judecarea, ura, rigiditatea, ranchiuna, apatia, frica, amânarea și altele), precum și sfaturi pentru a le depăși și a duce o viață mai bună, mai senină.

2024-03-29 01:18:51

0

Teama de atasament. Ghid pentru cunoasterea de sine si vindecare - Stefanie Stahl

Teama de atasament. Ghid pentru cunoasterea de sine si vindecare - Stefanie Stahl

O carte foarte utilă, care te învață aproape totul despre atașament, precum și despre cum să recunoști fuga de atașament, evitarea atașamentului.

2024-03-29 01:15:05

0

Intre inger si demon, iertare si ranchiuna - Laura Tappata

Intre inger si demon, iertare si ranchiuna - Laura Tappata

O carte importantă despre iertare și armonie, despre cum „arată” și ce fațete are ranchiuna, și cum să trecem peste „impardonabil”.

2024-03-29 01:13:21

2

Jurnalul meu literar

Jurnalul meu literar

Acest jurnal te poate însoți în timpul lecturilor și poți nota idei și întrebări care îți vin în timp ce citești, plus ce ți-a plăcut cel mai mult, detalii despre personajul preferat, ce a fost surprinzător sau educativ în carte. Culorile sunt frumoase. Vei găsi glume literare și alte surprinze din loc în loc.

2024-03-29 01:11:08

0

Jurnalul meu literar

Jurnalul meu literar

Este un jurnal literar bine organizat, foarte util. Lecturile sunt grupate pe anotimpuri. Există citate, sugestii de lectură și alte surprize plăcute între paginile sale.

2024-03-29 01:08:02

2

Bestiar. Sapte povestiri cu chirurgi si scandaloasele lor operatii - Catalin Vasilescu

Bestiar. Sapte povestiri cu chirurgi si scandaloasele lor operatii - Catalin Vasilescu

O surpriză plăcută apărută la Humanitas în 2023 - o lectură incitantă și uimitoare cuprinzând câteva povești „chirurgicale” internaționale povestite cu un remarcabil talent literar de un chirurg român, Cătălin Vasilescu. Poveștile medicale prezentate sunt despre curaj și dăruire, dar găsim și povești sinistre, la limita credibilului (de exemplu, a semna pe ficat după operație). Pe lângă succese și premii (chiar Nobel), au existat și unele greșeli sau unele gelozii între doctori. Lobotomii sau intervenții interzise în UE și condamnate de Vatican, informații despre spitalul Socola (Iași) din 1933, trepanare, psihochirurgie, extracții dentare profilactice, tratamente abandonate (care au devenit „o notă de subsol într-un tratat de istorie a medicinei”), controverse din România și din străinătate – toate acestea devin parcă fragmente de roman. Cătălin Vasilescu este și un foarte bun povestitor.

2023-12-26 04:55:26

0

Miere neagra - Dan Plesa

Miere neagra - Dan Plesa

Mi-a plăcut mult această carte. Este o poveste necesară în societatea noastră, pentru a învăța despre perioada de dinainte de 1989 în România. Pentru a educa generațiile tinere și pentru a aminti celor care au trăit în comunism cât de profund nociv a fost. Este o carte puternică - poate schimba perspectiva celor care spun că „a fost mai bine” atunci. O publicație excelentă din 2023.

2023-12-26 04:49:26

0

Cadou Baton de ciocolata Rom, cu arahide si caramel sarat

Cadou Baton de ciocolata Rom, cu arahide si caramel sarat

Delicios! Mulțumesc mult pentru surpriză! Sunt recunoscătoare. Mi-a plăcut mult, sarea conferă o notă inedită și foarte plăcută acestui sortiment. :-)

2023-12-26 04:44:07

0

Hrana familiei - Ana Vranceanu

Hrana familiei - Ana Vranceanu

O carte ușor de lecturat despre toate categoriile de alimente, despre micro- și matronutrienți, pe înțelesul tuturor.

2023-08-29 08:10:54

0

500 de adevaruri uimitoare si amuzante

500 de adevaruri uimitoare si amuzante

O lectură ușoară despre tot felul de informații utile, de cultură generală.

2023-08-29 08:09:44

0

Adam si Eva - Liviu Rebreanu (Carti de patrimoniu)

Adam si Eva - Liviu Rebreanu (Carti de patrimoniu)

O carte surprinzătoare și mai puțin cunoscută a lui Livriu Rebreanu, despre un cuplu care se reîntâlnește de-a lungul veacurilor.

2023-08-29 08:08:57

0

500 de adevaruri incredibile si trasnite

500 de adevaruri incredibile si trasnite

O carte amuzantă, de cultură generală, pentru persoane de toate vârstele. O poți citi împreună cu copiii.

2023-08-29 08:08:02

0

500 de adevaruri uimitoare despre corpul omenesc

500 de adevaruri uimitoare despre corpul omenesc

O carte interesantă, plină de detalii despre corp.

2023-08-29 08:07:14

0

Istoria mamaligii. Povestea globala a unui preparat national - Alex Drace-Francis

Istoria mamaligii. Povestea globala a unui preparat national - Alex Drace-Francis

O carte încântătoare și rafinată despre istoria simplei mămăligi, considerată mult timp o mâncare a săracilor. Cu o largă răspândire geografică, mămăliga capătă dimensiuni globale, trecând în diferite forme prin Georgia, China, Mexic sau Mozambique. Desigur, strâns legat de mămăligă este porumbul, a cărui istorie o aflăm de asemenea în carte. Pe lângă hărți, desene și rețete, găsești numeroase note, un glosar, o mămăligografie, liste cu nume de persoane și locuri provenind din cuvinte precum mălai, cucuruz, păpușoi și chiar mămăligă. Pe lângă mămăligă, fierb și diferite tensiuni politice sau moravuri, de-a lungul timpurilor.

2023-07-03 12:28:52

1

O istorie a delirului - Victoria Shepherd

O istorie a delirului - Victoria Shepherd

Este o carte bine documentată, din colecția de „Știință”, despre nebunie și alienare, despre spaime și fobii. Cazurile istorice prezentate sunt uimitoare și incredibile, precum Carol VI (din secolul al XV-lea), care era convins că e făcut din sticlă și chiar se înfășura în pături groase ca se evite „riscul de a-și sfărâma fesele”. Este o carte cu episoade din istorie mai puțin cunoscute, însă foarte interesante.

2023-07-03 11:52:39

0

Cum am devenit vrajitor - Alexandru N. Stermin

Cum am devenit vrajitor - Alexandru N. Stermin

După cărțile savuroase scrise de Alexandru Stermin pentru adulți, iată și o primă carte pentru copii (de toate vârstele). Este un deliciu și pentru adulți, cu siguranță. Autorul ne primește și în laboratorul său prin intermediul imaginilor. Alte fotografii sunt făcute în natură și completează atrăgător poveștile din textele despre plante, păsări și natură în general. Vei învăța multe lucruri interesante și vei vedea natura cu ochii mai larg deschiși.

2023-07-03 11:44:45

0

Gazeta Libris

Gazeta Libris

Colecționez Gazeta Libris pe hârtie. Varianta online este excelentă, însă a ține o gazetă (literară!) în mâine are un farmec aparte. Numărul din iunie 2023 are un interviu cu Tatiana Niculescu, autoarea lunii. Și un interviu cu Alexandru Stermin despre relația omului cu natura. Cărțile prezentate sunt o invitație la lectură: cărți pentru copii, noutăți editoriale și un top 10 cu cele mai bine vândute cărți în ultimul timp. Dr. Sever Gulea ne răsfață cu o recenzie a cărții „Revoluția glucozei”. Horoscopul literar este, ca de fiecare dată, amuzant și plin cu recomandări de lectură în funcție de zodie.

2023-07-03 11:40:30

0

O musca in Sfantul Munte - Vasilis G. Frangopulos

O musca in Sfantul Munte - Vasilis G. Frangopulos

Este o carte blândă ca o rugăciune. Personajul nostru ajunge pe Muntele Athos, unde sunt o mulțime de muncitori din Albania, România și Georgia. Viața de zi cu zi și experiențele de acolo încep să îi topească inima, iar urechile sale „neînvățate” încep să asculte. Vei găsi lecții frumoase despre smerenie, prietenie și alte valori importante. Vei afla, desigur, și despre viața în mănăstirile atonite.

2023-07-03 11:33:26

0

Din cauze naturale - Nina Lykke

Din cauze naturale - Nina Lykke

Este o carte excepțională despre viață și toate ale ei: boală, adicții, comunicare, divorț, îmbătrânire, depresie, dragoste, muncă și a asculta. Totul este povestit din punctul de vedere al unei femei (medic de familie) care se observă cu luciditate și care observă schimbări sociale importante în lumea contemporană, cu telefoane, motive de nemulțumire și „isteria” de sărbători. Autoarea prezintă o mulțime de „cauze naturale” ale unei vieți absurde. Lectură plăcută!

2023-07-03 11:26:01

0

Simon - Narine Abgarian

Simon - Narine Abgarian

Narine Abgarian este o scriitoare foarte îndrăgită și premiată, care scrie povești fermecătoare în cărțile sale. Simon, un zidar, moare la 79 de ani. Și lasă în urmă „mare tristețe”. Simon a trăit din plin, a mâncat bine și a iubit femeile. Acestea l-au îndrăgit, la rândul lor. Și au venit, toate, la priveghi. Atmosfera comică de la începutul romanului este captivantă și lectura curge rapid. Cartea e populată de femei. Fiind o carte-poveste, este firesc să găsești și imagini ici-colo: o pană, un lănțișor, o ușă. Vei îndrăgi cu siguranță cartea „Simon”. Poate fi pe Simon, personajul, creionat de amintirile femeilor care l-au iubit.

2023-06-15 04:06:21

1

Calul de lut - Anuradha Roy

Calul de lut - Anuradha Roy

Anuradha Roy este o scriitoare valoroasă, iar cărțile sale sunt învăluite în emoție și frumusețe. „Calul de lut” este o poveste a două povești de dragoste, ambele la granița posibilului. Există o dragoste între două persoane venind din două religii neamestecabile în mod tradițional, precum și dragostea unei copile-discipol care îl îndrăgește pe maestrul-ceramist de la care învață să creeze lucruri din lut. Dincolo de elementele locale, care țin de cultura indiană, cu arbori moringa și fructe chikoo, povestea curge unduios, spusă de mai multe voci. Se mută în Anglia și cuprinde informații prețioase despre ceramica japoneză (Raku) sau coreeană (Onggi). Un personaj important este câinele Chinna, pierdut și apoi adoptat de o întreagă comunitate. Relația profundă dintre Elango și acest câine o poți înțelege chiar fără să fi avut vreodată un câine. Te va emoționa. Lectură plăcută și ție!

2023-06-14 02:42:36

1

Refugiul timpului - Gheorghi Gospodinov

Refugiul timpului - Gheorghi Gospodinov

O carte superbă, ciclică precum timpul, pe care o poți citi și reciti oricând, oriunde. Te regăsești pe aleile trecutului oferite de cuvintele și paginile acestei cărți. Personajele principale sunt timpul, memoria, amintirile, trecutul, disparițiile și recuperările, tăcerea (care naște tăcere). Și uitarea este omniprezentă, fiind „un spațiu pentru cei care doresc să se refugieze din prezentul care le e străin sau le displace”. Poate și dragostea este prezentă, pentru că „trecutul se cântă la patru mâini”. Acest TIMP imens care este măsurat și cernut între paginile cărții înghite nenumărate povești, despre Ulise, despre Auschwitz sau eutanasie, despre generația de „mame Skype” și Marea Brexitanie. L-am descoperit anul trecut pe Gheorghi Gospodinov și am învățat imediat că orice scrie strălucește. Îți va plăcea această carte și vei îndrăgi micile desene cu care autorul a punctat textul. La o zi după ce am cumpărat cartea, ea a primit acest mare și binemeritat premiu literar, International Booker Prize 2023. Este încă o garanție a calității acestei cărți speciale, un roman-poezie.

2023-06-14 02:26:25

0

Babel. La inceput a fost cuvantul - Dan Alexe

Babel. La inceput a fost cuvantul - Dan Alexe

O carte fascinantă, pe care o vei savura fără să fii lingvist. Afli tot felul de lucruri interesante despre istorie și etimologia cuvintelor. Vei înțelege ce înseamnă rotacismul, ce înseamnă „neamț”, că există limbi cu 60 de consoane și în ce limbi mai este articolul hotărât postpus, așa cum este în română. Această carte invită și la toleranță; dezasamblează părerea că unele limbi sunt superioare sau mai ușor de învățat decât altele. Este o încurajare pentru a începe să studiezi orice limbă care te interesează. Te ajută și să înțelegi mai bine lumea și țările în care călătorești. Capitolele relevante privind limba română sunt esențiale pentru cultura generală și, mai ales, pentru a clarifica anumite informații incorecte. Vei afla că slava veche se referă la bulgara veche („rusa nu era scrisă atunci”), precum și multe detalii despre limbile balcanice, ucraineană și scriitori importanți de acolo. Un capitol se referă și la limba maghiară.

2023-04-24 12:33:59

0

Theodoros - Mircea Cartarescu

Theodoros - Mircea Cartarescu

„Theodoros” este o carte masivă, ca număr de pagini și informații legate de istorie (biblică și de secol XIX). Face parte din literatura cu adevărat valoroasă. Este un regal să citim o carte atât de groasă scrisă într-o limbă căutat veche, cu cuvinte alese, rafinate. Acest roman vine dintr-o cultură vastă și te ajută să înțelegi o mulțime de lucruri despre viața de altădată (și însăși viața noastră) și despre etimologia unor cuvinte. Vei afla de unde vine cuvântul „Noroc!” atunci când ciocnim, cum a ocupat Franța Algeria în 1827, deși îi datora mulți bani, despre Cantemir sau cine a fost Diamanda. Povestea curge fluent, în valuri măiestrit scrise, și te atrage de la prima pagină. Poveștile „magice” din unele capitole par și ele credibile, inserate într-o lucrare vastă, minuțios documentată. Finalul neașteptat te va surprinde și, poate, chiar cutremura un pic.

2023-04-24 11:42:00

0

Istoricul tau de navigare

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one