O carte relevantă pentru perioada în care trăim, despre Pământul care ne este și leagăn, și mormânt. Autorul pleacă de la premisa că ecologia poate fi democratică sau totalitară. Cartea prezintă concepte actuale, precum amprenta de carbon, neo-feudalismul (celor bogați), cultura lamentației. Oamenii par a fi o rasă dăunătoare și cotropitoare; așa suntem, oare? Mi-a plăcut îndemnul „aveți curajul să vă fie frică”. Există multe note de subsol, cam pe fiecare pagină (fără a deranja deloc lectura) – care menționează cărți bune și chiar filme despre ecologie, planetă și viitorul ei. Sunt ironizate „diplomele de mondiologi, de experți în tot și nimic”. Ni se amintește că „știința este și poezie”. Găsim și scurte comentarii despre filmul „Avatar”, despre cartea lui Michel Tournier „Vineri și limburile Pacificului”, despre canișul lui Schopenhauer. O întrebare cu care putem rămâne după lectura aceste cărți ar putea fi: de ce dorim să trăim din ce în ce mai mult, „câtă vreme oricum nu știm să folosim nici anii” pe care îi avem?