In aceasta comedie neagra plina de suspans, un omagiu adus Agathei Christie, Raffy Shart contureaza un portret extrem de acid al mediului cinematografic.

    Viata bate filmul? Sau filmul bate viata? Trei cupluri sunt in drum spre o insula unde-i asteapta Gloria, o vedeta internationala care, dupa o perioada lunga de stat in umbra, tocmai a reinnodat legatura cu succesul. Un producator de la Hollywood si sotia lui, un agent londonez si sotia, critic de cinema, un regizor parizian si asistentul sau, toti s-au reunit intr-un nou proiect, si toti se bucura sa reia legatura cu Gloria. Au nevoie de ea ca sa-si relanseze carierele, aflate in declin. Dar nimic nu se petrece asa cum fusese prevazut. De-abia ajunsi la vila actritei, unul dintre ei moare. Iar Gloria le marturiseste crudul adevar: i-a otravit pe toti. Daca vor antidotul, au o ora la dispozitie ca s-o convinga ca merita sa traiasca.

    Cartea a avut un mare succes critic, astfel autorul a realizat o dramatizare cu acelasi nume care se joaca si pe scenele de teatru de la noi din tara.

 

    “Este abia ora cinci. Ploaia continua sa cada. Falezele si promontoriile stancoase care sculpteaza coasta pe kilometri intregi ofera un habitat pentru mii de pescarusi care scot tipete ascutite, intr-un zgomot asuzitor.

    Elicoperul se asaza in parcul castelului. In pofida turbulentelor, calatoria s-a desfasurat fara neplaceri. Pilotul, care la inceput refuzase sa zboare, la insistentele lor sfarsise prin a accepta sa decoleze, dar, pentru asta, le ceruse sa semneze un formular de consimtamant.

    Alan si Annie coboara din aparat si sunt intampinati de un barbat cu statura de colos, care le ia bagajele si le pune intr-o trasura unde cuplul se instaleaza. Intr-un vartej, elicopterul decoleaza si paraseste insula. Vizitiul biciuieste crupa calului, care o ia pe un drum abrupt.

    Lui Annie si Alan li se face rau privind in jos de pe cararea care se catara pe coasta falezei. In departare, zaresc traulerul care ii transporta pe Henri-Emmanuel si Alex. Peste rochia fermecatoare, aurie, Annie poarta un mantou din vizon de culoarea ambrei. Sotul ei arboreaza deasupra smokingului un palton cu guler mare din blana. Ii arata castelul care se inalta desupra marii, cu mai mult de o suta de metri peste faleza.

    Trasura trece de grilajul inalt, incadrat de doi grifoni, impunatori, care stau de paza. Alan si sotia lui sunt impresionati. 

    La fiecare fulger, cerul se lumineaza puternic. Trasura inainteaza pe o alee marginita de statui care creeaza o atmosfera fantastica, locul amintind de parcul din Frumoasa Bestia al lui Cocteau. Arhitectura constructiei este un amestec de stiluri, gotic, roman, bizantin si baroc, trimitand cu gandul de Xanadu, conacul din Cetateanul Kane. Deasupra garguielor se inalta turlele si turnurile de paza care se pierd in cerul tulbure. Pe fatada, cariatide uriase lasa impresia ca apara ciudata locuinta. Locul pare in afara timpului, ireal, ca un miraj."