„Antologia rusinii" - sustine Virgil Ierunca intr-un text programatic, publicat in nr. 71 din noiembrie 1957 al revistei Romania Muncitoare, in preambulul primului episod al unui lung si trist serial - „va inregistra - cu cel mai mare dezgust - acele texte care vor iesi din comun prin stupiditatea, servilitatea si neobrazarea lor. Ca intr-un fel de oglinda a degradarii vor figura aici cei care si-au pierdut nu numai constiinta, ci si masura. Masura supuseniei lor fata de regimul care a rapit Romaniei libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui sa ne amintim bine atunci cand vom incheia socotelile cu cei care azi intrec masura propriei lor prostitutii spirituale."

Antologia rusinii dupa Virgil Ierunca este un demers moral (de demascare a lasitatii intelectualitatii romanesti si a servilismului ei fata de politica partidului comunist) si unul sociologic (de consemnare a mecanismelor prin care un sistem totalitar a reusit sa-si subordoneze intreaga miscare culturala). Selectia facuta nu este una gratuita si, mult mai important, este gandita sa aiba o finalitate. Virgil Ierunca sperase, probabil, ca, intr-o buna si demna zi, pentru intelectualitatea romaneasca numele inventariate de el in Antologia rusinii sa reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori si artisti. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate. Multi dintre scribii rusinii s-au regasit si dupa revolutie in pozitii-cheie in politica, mass-media sau diplomatie.