Samuel Beckett (1906–1989), unul dintre marii scriitori care au definit identitatea culturala a secolului XX, a excelat in domenii diverse — de la dramaturgie la roman, de la nuvelistica la poezie si eseu. Nascut la Dublin intr-o familie de irlandezi protestanti, educat la Trinity College Dublin, unde a studiat franceza si ita­liana, Beckett s-a stabilit definitiv la Paris in 1950, nemairevenind niciodata in Irlanda na­ta­la. Printre operele sale cele mai cunoscute, in mare parte scrise de autor si in franceza, si in engleza, se numara piesele de teatru Astep­tandu-l pe Godot, Sfarsitul jocului, Ce zile fru­moase!, Eleutheria, romanele Murphy, Watt, Mercier si Camier, Molloy, Malone moare, Cum e, la care se adauganumeroase volume de nu­vele, povestiri si poezie. In 1969, lui Samuel Beckett i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura.
„Sunt intotdeauna profund contrariat cand se spune despre Beckett: «Vai, e atat de difi­cil!» — sau avangardist, sau complex, sau... am­biguu. Este cel mai mare nonsens, caci Beckett este probabil dramaturgul cel mai naturalist pe care il stiu, dar si cel mai lim­pe­de si mai putin obscur. «Obscuritatea» rezida tocmai in asuma­rea obscuritatii.“
Edward Albee

Volumul de fata este un regal: el reuneste trei piese celebre din creatia dramatica a lui Samuel Beckett, in traduceri semnate de doi dintre cei mai talentati poeti, dar si tradu­ca­tori romani — Gellu Naum si Irina Mavrodin:
Asteptandu-l pe Godot (1952)
Eleutheria (1947)
Sfarsitul jocului (1957).
„Nu am idei despre teatru. Nu ma pricep deloc. Nu ma duc la teatru. Este un lucru admisibil.
Dar ceea ce este fara indoiala mai putin admi­sibil, in aceste conditii, este sa scrii o piesa si apoi, dupa ce ai facut-o, sa nu ai idee nici despre aceasta.
Este din nefericire cazul meu.
…Nu stiu mai mult despre aceasta piesa [Asteptandu-l pe Godot] decat cel care ajunge sa o citeasca cu atentie.
Nu stiu in ce spirit am scris-o.
Nu stiu mai mult despre personaje decat ceea ce ele spun, ceea ce fac si ceea ce li se in­tam­pla. In infatisarea lor, am indicat putinul pe care l-am putut intrezari. Meloanele, de exemplu.
Tot ce puteam sti am aratat. Nu este mult. Dar imi este de ajuns, si asta chiar din plin. As spune chiar ca m-as fi multumit si cu mai putin.
Cat despre dorinta de a gasi in toate acestea un sens mai adanc si mai inaltator, sunt in­capabil sa arat vreun interes. Dar ar putea fi posibil…“

Samuel Beckett,
ianuarie 1952