Intrat in ultimul deceniu si in vocabularul critic rominesc, termenul de autofictiune  – seducator, imprecis si scandalos de cuprinzator – a ajuns sa  denumeasca orice deviatie autobiografica pe care autorul, inca reticent  la propunerea de a spune un „eu” raspicat, in epoca individualismului  democratic, alege s-o manevreze atunci cind vrea sa se mute cu arme si  bagaje (referentiale, in masura in care referinta mai reprezinta o  certitudine) in interiorul fictiunii sale. Pornind de la un istoric al  conceptului, definit si comentat pina la suprasaturatie, eseul de fata  isi propune o radiografie a fenomenului in spatiul rominesc, cu un zoom  pe citeva dintre textele reprezentative ale generatiei 2000. Dar pentru  a intelege specificul autofictiunii rominesti – fie ca este vorba  despre repere validate canonic, cum sint Exuvii sau Orbitor,  fie despre textele mai fragile si mai polemice ale autofictionarilor  Adrian Schiop, Ionut Chiva, Claudia Golea, Cecilia Stefanescu, Alexandru  Vakulovski, Dragos Bucurenci s.a. – a fost nevoie de o recuperare a  radacinilor scriiturilor cu miez autobiografic pe teren autohton, de la  scrierile reprezentantilor Scolii de la Tirgoviste pina la Radu Cosasu. A  rezultat o Carte de identitati volatile si farimitate, precum  eul care se deghizeaza, in era consumului extatic, intr-o multitudine de  ipostaze, imposibil de clasificat sau de clarificat.
 
„Florina Pirjol are, dincolo de foarte buna ei situare in  interiorul literaturii romine postbelice, un real talent de critic  literar. Judecata ei e matura, bazata pe un fundal cultural remarcabil.  Apreciez ca raza privirii critice inregistreaza, in aria prozei tinere,  foarte multe dintre cartile aparute, dovedind, dincolo de  profesionalism, pasiune pentru literatura. Si asta chiar daca, asemenea  altor congeneri, si ea prevede moartea acestei arte. E surprinzator  pentru mine acest diagnostic tocmai pentru ca vine din partea unei  cunoscatoare rafinate a literaturii.” (Andrei Bodiu)
 
„Cartea Florinei Pirjol reprezinta, fara indoiala, prima abordare  temeinica a celui mai semnificativ fenomen literar postrevolutionar:  invazia autobiografismului sub diversele lui forme, specii si nuante. Cu  o surprinzatoare maturitate, autoarea discerne iute intre solutii,  sesizeaza prompt slabiciunile efortului argumentativ, fie el cautionat  de nume celebre, probeaza o mare familiaritate cu notiunile si  conceptele pe care putini le stapinesc, stie sa interogheze si sa  situeze corect problema. Si, mai presus de toate, e in posesia unui  limbaj critic suplu si expresiv, ale carui performante stilistice iti  dau o deplina satisfactie de cititor.” (Eugen Negrici)