Simon

• Roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 - Premiul cititorilor

 

Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în Simon, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. Simon ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța.

 

Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.

 

Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic. - Anna Delianidi

El a pășit peste vesela spartă, pe care ea intenționat n-o strânsese, și a ieșit din casă. Ea nu s-a apucat să strige după el, știa că nu pleacă nicăieri, cei trei fii îl țineau legat zdravăn: cineva care a crescut fără părinți n-o să-și părăsească niciodată copiii.

În ciuda lipsei de echivoc a situației, Melania era roasă de remușcări. La urma urmelor, ar fi putut să se ducă la Silvia și să vorbească cu ea, să facă scandal la ea acasă. A vrut s-o lovească mai tare. Pentru ce? Silvia merita asta mai puțin ca oricine. În fond, era singura pe care berdenii n-o judecau și n-o bârfeau. De aceea și stătuse Melania atâta timp în nestiință - nimeni nu se grăbise să-i deschidă ochii asupra noii legături a soțului ei. Pesemne fiecare chibzuise în sinea lui că Silvia, închisă în ea și izolată cum era, merita fărâma ei de bucurie femeiască, și chiar dacă pentru asta era nevoie să aibă relații cu un bărbat însurat, fie și-așa. Tocmai această tăcere conspirativă a tuturor o rănise pe Melania. Pentru prima dată nu mai era ea cea care suferea nemeritat, cea compatimită și înțeleasă, ci parcă în plus, ba chiar nelalocul ei. De fapt, această supărare fusese pricina scenei sale la Silvia la serviciu, voise nu numai să i se facă dreptate, ci și s-o pună la punct în public pe rivala ei. Știa foarte bine că, procedând astfel, o înjosește nu numai pe aceasta, ci și pe soțul ei și pe ea însăși, dar nu avea ce face. Iar acum, stând pe cioburile de veselă, vărsa lacrimi amare, dojenindu-se pentru răzbunarea ei nedemnă. Cu toată impetuozitatea și aplecarea ei spre scandal, Melania rămânea mereu un om milos și cu suflet mare, și asta și prețuia cel mai mult Simon la ea.”