Studii și eseuri Vol.2: Literatură, critică literară și cultură tradițională

Editura Junimea publică seria de autor Marin Tarangul, care cuprinde texte inedite și reeditări ale scrierilor autorului ce afirma, în Nocturnal (2010): „vom vedea că, de fiecare dată, lucrul important care a schimbat cursul vieții noastre a fost o idee”. Autorul pare că și-a propus să vorbească despre tot: a scris literatură și critică literară, istorie și filosofie a artei, estetică, meta-fizică (deși nu folosește prea des acest termen), teologie. O sistematizare a paginilor sale este greu de făcut și de aceea nici ideea unei opere complete nu este una care să i se potrivească. Mai degrabă, scrierile sale pot sta pur și simplu unele lângă celelalte, așa încât cititorul să poată sesiza înrudirile dintre ideile sale, pasajele secrete care duc de la o temă la alta, de la concepte complicate la formulări metaforice pline de viață și invers. Mereu surprinzător și extrem de profund în gândurile sale, cu o frază complicată în care pare că dorește să exprime atât întregul, cât și cele mai mărunte părți ale sale, el scrie pentru cei care au puterea să asume lectura nu ca pe o formă de petrecere a timpului liber, ca pe o experiență formatoare, cu primejdii, încercări, ispite și victorii. Seria de autor Marin Tarangul își propune să deseneze, pentru cititor, harta unei astfel de experiențe. - Ioan-Alexandru Tofan

 

Întâlnirea cu Labiș este prilej pentru un cântec al vieții. Destinația poetică a acestui suflet neîncăpător este sigură; sigură cum în puține cazuri o poate dovedi istoria literară; de aceea, pe un asemenea fond impuritățile ies în mai mare evidență. La puțini se trăiește sentimentul direct de a fi ispitit peste tot de poezie ca la Labiș; prea mult a fost în dorințele lui cântec și prea puțină vremea să le împlinească dincolo de luptă și de moarte, acolo unde priveau curat ochii lui. - Lacomul cântec al vieții

 

Când ținem în mână un obiect de lemn sau stăm în fața unei mese simple de lemn, de lemn curat nelustruit, ne dăm seama că liniștea și prietenia care emană în preajma unui obiect de lemn vine poate din ființa prin a cărei jertfă acest lemn există? Simțim noi că lemnul de lângă noi, lemnul cu înfățișarea pe care i-am dat-o, a fost o parte din viața și trupul unui copac? Și dacă ne dăm seama și ajungem până la copacul jertfit pentru lemn, ne gândim mai departe la destinul ciudat și fără asemănare pe care numai copacul îl are? - Opera lemnului. Pomul ca simbol al omului