Trebuie insa depasita aceasta forma naiva de admiratie. Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca Nichita Stanescu a existat. Bineinteles ca nimeni nu contesta acest fapt in sine, dar aproape nimeni nu il ia in considerare cu convingere. Il trateaza ca pe o simpla conventie. Ce importanta poate sa aiba - isi spun multi - unde si cand a trait poetul. In realitate, existenta lui Nichita Stanescu intr-un anumit loc si anumita epoca reprezinta mai mult decat o circumstanta oarecare.

 

Reprezinta chiar prilejul de care s-a servit poetul pentru a se manifesta ca poet si, deci, un element de structurare a operei. Fac o greseala cei care cred ca un mare artist, oriunde si oricand ar fi trait, ar fi fost acelasi. O asemenea teza (sustinuta in mod curios chiar si de un judecator cu „ne-ndurati ochi de gheata" ca Titu Maiorescu, referitor la Mihai Eminescu) ne da satisfactie, deoarece constituie o revansa luata in imaginatie asupra determinarilor stricte din realitate.

 

Dar nu este corect sa consideram adevarat ceva doar pentru ca satisface o dorinta secreta a noastra. Nichita Stanescu n-ar fi fost acelasi daca ar fi aparut in alte imprejurari. Poate ca nici n-ar fi scris poezie. Sau poate ca ar fi scris poezie de alta factura. Asa cum limba romana (singura limba pe care a cunoscut-o), cu specificul ei, i-a impus un anumit fel de a scrie, tot asa atmosfera din anii copilariei, profesorii, viata literara, cu fortele lor de atractie si respingere si prin mecanisme complicate, imposibil de analizat pana la capat, au contribuit la organizarea elanului liric innascut, i-au conferit istoricitate.

 

Meritul lui Nichita Stanescu este de a fi atins maximum de eficienta artistica in conditiile date, transformand adeseori obstacolele in atuuri. in poezia lui Nichita Stanescu exista foarte putina „biografie". Daca n-am avea documente propriu-zise la dispozitie, cu greu ne-am face o idee despre viata poetului cercetandu-i versurile. - Alex. Stefanescu