Adrian Green este un homosexual roman care se muta la Londra pentru ca… e obosit. Desi nu prea mai are chef de munca, isi gaseste, totusi, un job: administrator de cimitir. Pe masura ce interactioneaza cu diversi clienti, vii sau morti, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate cruda, foarte mult umor si sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spatiul in care Green isi da seama ca fericirea sta in acceptarea adevarului propriu, si nu in ochii celor din jur.

Singurul sfat pe care eu pot sa il dau cu inima impacata este: Dormiti! Dormiti, fratilor, ca somnul n-a facut rau nimanui! Esti trist? Culca-te! Esti nervos? Culca-te! Vrei sa mori? Culca-te, poate ai noroc si mori in somn!

 

Odata ce treci peste "urbanismul" limbajului si disectiile intalnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul iti propune un personaj care isi imbratiseaza cu curaj imperfectiunile, si le intelege si accepta, si care navigheaza cu mult umor intr-un univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. - Monica Birladeanu

 

Desi am citit recent multe carti bune, nu mi s-a mai intamplat de cativa ani sa ma arunce una din ele atat de puternic intr-un film anume, cum a facut-o Cimitirul. - Cristina Nemerovschi

 

Singurul mesaj pe care il am pentru tine e urmatorul: Nu imi doresc sa te invat nimic, dar imi doresc sa iti placa ce am scris. Ceea ce ai acum in mana e o carte pe care ai fi putut sa o scrii si tu. E o carte scrisa simplu, fara pretentii, pentru ca eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima pagina si vei vedea ca tot ce fac eu in primele randuri faci si tu in fiecare zi. Relaxeaza-te, finalul e mereu acelasi! - Autorul
 

ca m-am simtit bine citind povesti pentru copii. E o alta lume acolo.
- In cat timp vin ai tai?
- Nu stiu... De ce?
- Am putea sa inventam o poveste, daca asta te ajuta...
- Cum sa inventam?
- Adica eu zic o bucata, ceva ce-mi trece prin minte... Apoi te las pe tine sa continui...
- Nu ai alta treaba?
- Nu. Treaba mea e sa stau cu clientii. Deci poti sa incepi povestea, daca vrei sa povestim impreuna.
- A fost odata ca niciodata...
- Atat?, am zis eu usor dezamagit.
- As prefera ca, in momentul in care ma opresc, tu sa continui fara sa ma intrebi ceva!, a zis el zambind. [Avea dinti frumosi.]
- OK. Hai din nou!
- A fost odata ca niciodata..., a repetat el.
- Doi barbati. Pe unul il chema Daniel si pe celalalt il chema Adrian.
[Aici el a avut tendinta sa ma opreasca, semn ca nu asta era genul de poveste pe care spera s-o inceapa, dar i-am aratat mimic ca regulile sunt pentru amandoi. N-a avut ce sa faca si a continuat.]
- Adrian era un tip cam scund, slabut, ochi caprui, vorbea rarait si avea o privire de parca ii venea mereu sa adoarma. Ii placea foarte mult sa calareasca ponei pentru ca pe ei nu se simtea la fel de mic ca pe un cal normal. Bea in fiecare zi ceai de urzici pentru ca citise undeva ca te ajuta sa cresti si manca cel putin o jumatate de kilogram de mere pe zi pentru ca citise in alta parte ca, daca mananci suficient de multe mere, ti se fac ochii albastri. Adrian era zugrav de meserie, dar acum luase o pauza si se ocupa cu dresura de melci, pe care ii invata sa intre si sa iasa din cochilie pe ritmurile pieselor de la Ace of Base."