Riviera Franceza, primavara anului 1936. Ondine are 17 ani si isi petrece o parte din zi alaturi de mama sa, in bucataria micutului restaurant al familiei – Cafe Paradis. Un client misterios, care calatoreste sub un pseudonim, are o cerinta neobisnuita: doreste ca pranzul sa ii fie servit, in secret, la vila pe care a inchiriat-o in apropiere. Barbatul se va dovedi a fi nimeni altul decat celebrul artist Pablo Picasso, iar intalnirea cu el va avea o influenta decisiva asupra vietii lui Ondine, o talentata bucatareasa.
   New York, in prezent. Celine afla de la mama sa, Julie, ca bunica Ondine i-a gatit, odata, lui Picasso. Intrigata de povestile de familie, pline de secrete, Celine este hotarata sa afle adevarul. Ajunsa in oraselul in care Ondine si Picasso s-au intalnit, Celine cunoaste cultura locala, gastronomia

franceza si... dragostea.

    Fragment din romanul "Cina cu Picasso" de Camille Aubray:

 

    „In seara aceea, un profesor francez mai in varsta si sotia lui tocmai isi terminau portiile de daube din carne de vita atunci cand un cuplu american, mai tanar si mai fermecator, se opri in fata localului, uitandu-se pe fereastra. Cand ii observara pe vecinii lor, cei doi batura in geam, emotionati. Ei intrara intr-un suflet pe usa din fata, scuturandu-si zapada de pe umeri si batand din picioare, incantati sa li se alature prietenilor lor.

    Probabil ca abia coborasera din tren, isi spuse Ondine. Trecuse o saptamana de la Anul Nou si ultimele luni, pline de sarbatori, aproape ca-i epuizasera pe furnizorii ei de carne si peste, incepand cu acea sarbatoare naucitoare de Ziua Recunostintei, cand singurul lucru pe care oamenii doreau sa-l manance era curcanul.

    Luc se apropie in liniste de cuplul american, cerandu-si scuze, pentru ca bucataria era inchisa. Tanarul ferches ii inmana jobenul din matase si bastonul cu maner din argint, apoi raspunse cu un gest degajat, in timp ce se aseza langa prietenii sai:

    - Oh, nu va faceti griji, am luat cina. Dar nu m-ar deranja un espresso sau un coniac, doar ca sa ma mai incalzesc putin. Cand Luc incuviinta, barbatul zise cu gratie: Localul dumneavoastra e singurul care mai are luminile aprinse la ora asta. Ce noroc pe noi!

    Ondine se strecura in spatele barului pentru a face cafeaua, in timp ce Luc turna doua paharele de coniac pentru barbat si pentru supla si atragatoarea sotie a acestuia, care purta o rochie de satin si o capa din blana de samur. La inceput cele doua cupluri discutara cu voce joasa, dar in scurt timp discutia deveni mai joviala.

    Si  atunci Ondine ii auzi rostind numele lui Picasso.

    - Vreti sa spuneti ca nu i-ati vazut expozitia de la Muzeul de Arta Moderna? Femeia mai tanara flutura o mana incarcata de diamante. Noi tocmai venim de acolo! Se numeste „Picasso: Patruzeci de ani de arta". Dar ce pacat - seara asta e ultima in care expozitia mai este deschisa in New York! Chicago e urmatorul oras in care vor fi expuse lucrarile. Priviti, am catalogul la mine.

    - E cea mai mare expozitie a lucrarilor sale pe acest mal al Atlanticului, ii explica francezului mai in varsta veselul sot al femeii. Sunt peste trei sute de lucrari! Cred ca sunt mai in siguranta aici decat in Europa.

    Barbatii se lansara apoi intr-o discutie sobra despre armata lui Hitler, despre razboi si riscurile intampinate de un pictor precum Picasso, pe care nazistii il considerau „degenerat" daca ar fi ramas in Parisul ocupat de germani.

    „Cum va supravietui Picasso si, mai ales, cum va putea picta?” se intreba Ondine, admirandu-i curajul.

    Cand cele doua cupluri se ridicara sa plece, americanca isi culese de pe masa cu o mana inmanusata poseta cu margele argintii, apoi se opri pentru a arunca o ultima privire apreciativa restaurantului. 

    - Chez Ondine, zise ea. Ce local dragut si elegant! Nu mi-am dat seama ca s-a schimbat proprietarul. Nu era aici un birt ingrozitor?

    - Nu mai e acelasi! Noii proprietari sunt francezi, o asigura femeia mai in varsta, bucuroasa ca avea si ea noutati cu care sa se faleasca. Bucataria lor e provensala suta la suta, va asigur, Si e tres excellente. Si preturile sunt foarte decente. Noi luam masa aici de doua ori pe saptamana!”