Codul rutier 2025 cu ultimele modificari aduse prin: O.G. NR. 1/2025, O.U.G. NR. 5/2025:
• Studiu introductiv
• Extrase din Noul Cod penal si din Legea politiei locale
• Acte normative conexe esentiale, incluzand Reglementarea "cazierului rutier", Procedura de ridicare a vehiculelor, Legea privind RCA (cu normele de aplicare), Legea "e-SIGUR"
• O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
• Tabelul sanctiunilor rutiere
Incercand sa imbunatatim permanent prezenta lucrare, astfel incat aceasta sa constituie un instrument util de lucru pentru practicienii dreptului, dar si pentru cetatenii confruntati cu diferite probleme de aplicare a legislatiei rutiere, am considerat necesar nu doar sa actualizam si sa comentam (pe scurt) legislatia, ci si sa inseram, atunci cand a fost cazul, noi acte normative cu impact in domeniu.
In editia de fata, am avut in vedere numeroasele modificari intervenite in anii 2024 si 2025 (dintre care cele mai importante au fost aduse prin O.U.G. nr. 84/2024) si am adaugat unele acte normative conexe vizand masuri pentru siguranta rutiera (inclusiv Normele metodologice privind stabilirea prezentei in organism a substantelor psihoactive) sau permisul de conducere international.
Am pastrat toate actele normative importante: O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie (cu normele aferente), Legea nr. 383/2022 privind unele masuri de eficientizare a monitorizarii traficului rutier (prin care se reglementeaza constatarea contraventiilor prin mijloace tehnice, instituindu-se ansamblul de sisteme "e-SIGUR", si care a devenit "operationala" in 2025) etc.
La fel ca in editiile precedente, includem Ordinul MAI nr. 125/2018 pentru stabilirea modelului de proces-verbal de constatare a contraventiei, utilizat in activitatea de control in domeniul circulatiei pe drumurile publice (intrat in vigoare in ianuarie 2019).
Am pastrat, la final, tabelul care cuprinde o sinteza a aplicarii normelor rutiere in materia constatarii contraventiilor, tabel care a fost actualizat conform modificarilor de esenta survenite de-a lungul timpului. Acesta este util atat politistilor rutieri care sunt chemati sa constate contraventiile, cat si persoanelor sanctionate, care pot verifica foarte rapid daca incadrarea juridica facuta de agentul constatator este corecta. Practic, tabelul cuprinde, in ordine alfabetica, incalcarile normelor, temeiul de drept al sanctiunilor, cuantumul amenzii si eventualele sanctiuni complementare ce urmeaza a fi aplicate - puncte de penalizare, suspendarea dreptului de a conduce, retinerea certificatului de inmatriculare etc. Ultima coloana indica valabilitatea dovezii de circulatie in ipoteza aplicarii unei sanctiuni complementare mai grave. - M. Ursuta