Comunicarea este cel mai adesea definita ca reprezentand relatiile de interactiune, de socializare primara ce iau nastere intre doi sau mai multi indivizi. Chiar daca, la o prima vedere, astfel de aspecte par simpliste si aferente cunoasterii comune, intregul proces al comunicarii necesita o dezbatere mult mai ampla. Un bun inceput cat priveste o astfel de teoretizare o reprezinta aceasta lucrare, scopul ei mediat fiind acela de a ajuta la rafinarea pe cat posibil a artei comunicarii in majoritatea formelor uzitate in ziua de astazi. Pentru o mai buna exemplificare a tematicilor abordate, voi accentua asupra comunicarii publice si asupra comunicarii politice, cunoscuta sub numele discurs politic.

 

Orice tip de comunicare presupune existenta unui emitent si a unuia sau mai multi receptori. Informatia sau altfel spus, cumulul de idei, date si emotii transmise din partea emitentului sau emitentilor catre receptori este vitala. O actiune de comunicare genereaza din partea receptorilor un cumul de reactii dintre cele mai dezirabile sau, dimpotriva, adverse.

 

Identificarea tipologiei unor astfel de reactii, a originii acestora si, poate cel mai important, a modului de control a acestora devine imperios necesara pentru stapanirea si desavarsirea procesului de comunicare. Nu trebuie inteles insa faptul ca un astfel de set de reguli poate optimiza in integralitate procesul de comunicare, fiind aplicabile precum un sablon oricarui tip de comunicare. In mod cert, diferitele tipologii de medii in cadrul carora are loc comunicarea, de interlocutori in cadrul acesteia, vor impacta asupra nivelului, cantitatii si calitatii informatiilor transmise, cat si asupra feedbackului primit in schimb.