Uitandu-se de jur imprejurul salii, Monte-Cristo zari un chip si doi ochi stralucitori care pareau ca-i atrag cu lacomie privirile. El il recunoscu pe Albert, dar expresia de pe chipul tulburat al acestuia il indemna, fara indoiala, sa nu-l ia în seama. Fara sa faca deci nici un gest care i-ar fi putut destainui gandurile, contele se aseza, isi scoase binoclul din cutie si privi in cealalta parte a salii.
    Dar, desi parea ca nu-l vede pe Albert, contele nu-l slabea din ochi. Cand cortina se lasa la sfarsitul celui de-al doilea act, privirea lui sigura il urmari pe tanarul care isi parasea locul insotit de cei doi prieteni.