„Cucoana Masinca Hargota, stapana peste curtea de la Staic, isi inzestra cele trei nepoate – in lipsa de pogoane destule – cu povesti, boabe de margaritar din sirul de povesti adevarate pe care atata vreme le adunase. Nici una dintre fete nu stia sa asculte ca Dochita, de aceea cucoana Masinca stia bine ca tot Dochita va fi vistiernica tainitei cu povesti, caci ei, mai mult decat varuicelor sale mai varstnice, ii era drag trecutul. In felul acesta, insemna in mintea lor tanara aduceri aminte ce ar fi putut pieri odata cu dansa si alcatuia un hronic nescris. Pe masura ce se marisera si li se desfacuse mintea, cucoana le povestea cate toate cand le avea in jurul sau, despre parinti si despre mosi si despre intreaga boierime din partea locului, cu care se inrudea si se invecina. Le povestea cum le stia si dansa: unele, fapte mai apropiate, ii veneau lesne in minte, iar altele cu greu le mai deslusea singura din negura si incalceala trecutului. Copilele ascultau neclintite, sorbind vorbele cucoanei Masinchii, povestitoare iscusita, priceputa la insiruirea faptelor ce le fermecau inchipuirea. Luand seama la istorisirile mamei-mari, li se parea ca vad aievea lucrurile petrecute demult, oamenii din vremurile acelea, intamplarile infricosate, sfarsite intotdeauna insa cu bine. Vedeau trecand strabunici balane si frumoase, bunici si mosi, vatafi de plai, pitari, ispravnici, capitani de margine si panduri cu flinte inalte, calari pe cai mancatori de jeratec, haiduci cu chica lunga si cu privirea taioasa; umbre care luau viata.“ - Sarmiza Cretzianu

„Curios lucru cum raman de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe cand propria persoana se retrage in cea mai inconfortabila dintre umbre: uitarea. Este parca anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai doua volume de povestiri, izvoditoare de chipuri si intamplari din trecute vremuri si dintr-o zona geografica pana la dansa necercetata in literatura noastra: valea Motrului. Creatoare a unei lumi care o situeaza in sfera amintirilor lui Ion Ghica si a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar intr-o proprie si originala viziune, romantioasa pe cat, iata, de realista, Sarmiza Cretzianu a putut da masura talentului ei chiar in vremi care tocmai nimiceau clasa sociala din care facea parte.“ - Barbu Cioculescu