Daca omul porneste pe o noua cale, complet necunoscuta lui, mai bine sa se foloseasca de indrumarea potrivita si sa nu se limiteze la propriile presupuneri. La inceput, omul umbla ca prin ceata sau ca printr-o padure mohorata si prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine sa-i intinda mana cuiva care il poate scoate de acolo si ii va pune pe loc desfatat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceste, deci cum ar putea decide sa se tamaduiasca singur de bolile sale sufletesti, extrem de subtile, de vreme ce nu-si trateaza trupurile lor de unii singuri nu numai pacientii obisnuiti, ci nici medicii insisi?

 

Le putem deprinde fara invatare numai pe cele pe care le-am dobandit in mod natural, odata cu nastere (instinctele), insa stiintele si artele se insusesc de obicei prin invatare. De exemplu, sa scriem, sa desenam, sa cantam etc. Or, lucrarea mantuirii este arta artei si stiinta stiintei, ce se poate face aici fara un invatator? Cine actioneaza in acest fel, acela chiar la inceputul caii mantuirii adopta cea mai daunatoare atitudine, si anume: increderea prea mare in sine si ingamfarea. Cu adevarat, Unul este Invatatorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre (Romani 8, 26) si ungerea Lui ne invata despre toate (cf. I Ioan 2, 27).