Din calidor. O copilarie basarabeana
Din calidor. O copilarie basarabeana
Indiferent de spatiul in care iti petreci copilaria, chiar si in cele mai vitrege conditii, locul acela este un adevarat centru al lumii – asa ar putea fi povestit in citeva cuvinte romanul Din calidor. Mana, satul basarabean al copilariei lui Paul Goma se despride de pozitia sa geografica, iese din matca unei istorii traumatizante si isi cistiga un alt loc in memoria autorului, transformindu-se in „buricul pamintului”. Dincolo de impunerea regimului stalinist, a colectivizarii fortate si a restrictiilor de tot felul, Goma re-creeaza imaginea unei copilarii privite cu inocenta specifica virstei, privirea mirata de atunci fiind jucata si descrisa natural, retraita o data cu amintirile.
Paul Goma, nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Romania, este un scriitor si militant anticomunist roman, stabilit la Paris (Franta). Poate cel mai cunoscut disident din timpul Romaniei comuniste supranumit Soljenitin-ul Romaniei si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de invatatori romani. Odata cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat in Romania. Din 1977, Goma a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si inregistrat de organizatia neguvernamentala Amnesty International, care militeaza impotriva incalcarii drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Impreuna cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui, Nicolae Ceausescu. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti.
Paul Goma, nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Romania, este un scriitor si militant anticomunist roman, stabilit la Paris (Franta). Poate cel mai cunoscut disident din timpul Romaniei comuniste supranumit Soljenitin-ul Romaniei si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de invatatori romani. Odata cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat in Romania. Din 1977, Goma a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si inregistrat de organizatia neguvernamentala Amnesty International, care militeaza impotriva incalcarii drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Impreuna cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui, Nicolae Ceausescu. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti.
Fragment:
“Aflind taranii moldoveni ca, dintr-o trasatura de condei, Rusii le furau, nu doar avutul, ci si libertatea — chiar daca in loc li se marinimos daruia titlul de „suflet" (rusesc) — intr-o singura noapte, cele vreo mie de... suflete au disparut. Unde? A, nu, n-au urcat la ceruri. Atunci, unde s-au dus?
Oriunde; sau drept-inaintea-ochilor. Cea mai mare parte a locuitorilor a fugit spre Apus, peste Prut, in jumatatea ramasa libera din Ţara Moldovei; ceilalti s-au raspindit prin satele inca libere, inca neprefacute in danii imparatesti, sate in care oamenii erau inca oameni, inca ne-suflete — daruite de proaspetii-stapini, Rusii, mai cu seama proaspetilor-rusi — care, sa recunoastem: asudasera din greu — si culmea: cu credinta! — la edificarea celui mai tiranic stat, in interior, si a celui mai expansionist imperiu; si a celei mai ipocrite politici „externe": Marea, Eterna Rusie!
Casele din lut, acoperite cu stuf, odata parasite, s-au topit sub vinturi, s-au macinat sub ploi, s-au ruinat, au scazut, s-au facut una cu pamintul care erau.
In locul Manenilor — niste salbatici care nu intelesesera „gradul superior de civilizatie" (dupa cum explica, azi, istorioveticii, slujbasi ai Ministerului Adevarului), civilizatorii rusi au adus de la ei, din civilizatul fund al Rusiei, suflete-de-cind-se-stiau, suflete din tata-n fiu; apoi ocnasi liberati; apoi moscali — veterani ajunsi la termenul serviciului militar; in sfirsit, ratacitori: fosti tarani liberi, moldoveni, fugiti din satele lor, date — si prinsi; deasemeni: alungati de pe paminturile lor din Sud, de la Gurile Dunarii si de pe litoral, unde Rusii „curatasera" terenul, apoi il colonizasera masiv cu bulgari, gagauti, germani, elvetieni, francezi — unii fiind supravietuitori din Marea Armata, de aceea fusesera fixati in sate-noi cu nume dulci urechilor galo-napoleoneene: Berezina, Borodino, Arcis (sur-Aube)...
Întiia isprava a stapinului sufletelor: construirea „Curtii". Numai ca, inainte de a se fi terminat zidirea, „o dat Dumnezeu oleaca di cutremur", cum zice Mos Iacob, care a prefacut Palatul lui Scordelea intr-un morman de piatra galbuie-rosietica — din aceea friabila, semintoasa (de altfel, la noi i se spune: „saminta de paring" acestei pietre, putind fi taiata cu fierastraul, folosita doar la ridicarea gardurilor (murii) dintre vii – dar de unde sa fi stiut aceste amanunte sufletele care luasera locul salbaticilor de indigeni, fugiti?)”.
Descrierea produsului
Indiferent de spatiul in care iti petreci copilaria, chiar si in cele mai vitrege conditii, locul acela este un adevarat centru al lumii – asa ar putea fi povestit in citeva cuvinte romanul Din calidor. Mana, satul basarabean al copilariei lui Paul Goma se despride de pozitia sa geografica, iese din matca unei istorii traumatizante si isi cistiga un alt loc in memoria autorului, transformindu-se in „buricul pamintului”. Dincolo de impunerea regimului stalinist, a colectivizarii fortate si a restrictiilor de tot felul, Goma re-creeaza imaginea unei copilarii privite cu inocenta specifica virstei, privirea mirata de atunci fiind jucata si descrisa natural, retraita o data cu amintirile.
Paul Goma, nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Romania, este un scriitor si militant anticomunist roman, stabilit la Paris (Franta). Poate cel mai cunoscut disident din timpul Romaniei comuniste supranumit Soljenitin-ul Romaniei si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de invatatori romani. Odata cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat in Romania. Din 1977, Goma a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si inregistrat de organizatia neguvernamentala Amnesty International, care militeaza impotriva incalcarii drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Impreuna cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui, Nicolae Ceausescu. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti.
Paul Goma, nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Romania, este un scriitor si militant anticomunist roman, stabilit la Paris (Franta). Poate cel mai cunoscut disident din timpul Romaniei comuniste supranumit Soljenitin-ul Romaniei si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de invatatori romani. Odata cu cedarea Basarabiei, familia Goma s-a refugiat in Romania. Din 1977, Goma a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si inregistrat de organizatia neguvernamentala Amnesty International, care militeaza impotriva incalcarii drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Impreuna cu familia s-a refugiat la Paris, unde au cerut azil politic. Aici si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui, Nicolae Ceausescu. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti.
Fragment:
“Aflind taranii moldoveni ca, dintr-o trasatura de condei, Rusii le furau, nu doar avutul, ci si libertatea — chiar daca in loc li se marinimos daruia titlul de „suflet" (rusesc) — intr-o singura noapte, cele vreo mie de... suflete au disparut. Unde? A, nu, n-au urcat la ceruri. Atunci, unde s-au dus?
Oriunde; sau drept-inaintea-ochilor. Cea mai mare parte a locuitorilor a fugit spre Apus, peste Prut, in jumatatea ramasa libera din Ţara Moldovei; ceilalti s-au raspindit prin satele inca libere, inca neprefacute in danii imparatesti, sate in care oamenii erau inca oameni, inca ne-suflete — daruite de proaspetii-stapini, Rusii, mai cu seama proaspetilor-rusi — care, sa recunoastem: asudasera din greu — si culmea: cu credinta! — la edificarea celui mai tiranic stat, in interior, si a celui mai expansionist imperiu; si a celei mai ipocrite politici „externe": Marea, Eterna Rusie!
Casele din lut, acoperite cu stuf, odata parasite, s-au topit sub vinturi, s-au macinat sub ploi, s-au ruinat, au scazut, s-au facut una cu pamintul care erau.
In locul Manenilor — niste salbatici care nu intelesesera „gradul superior de civilizatie" (dupa cum explica, azi, istorioveticii, slujbasi ai Ministerului Adevarului), civilizatorii rusi au adus de la ei, din civilizatul fund al Rusiei, suflete-de-cind-se-stiau, suflete din tata-n fiu; apoi ocnasi liberati; apoi moscali — veterani ajunsi la termenul serviciului militar; in sfirsit, ratacitori: fosti tarani liberi, moldoveni, fugiti din satele lor, date — si prinsi; deasemeni: alungati de pe paminturile lor din Sud, de la Gurile Dunarii si de pe litoral, unde Rusii „curatasera" terenul, apoi il colonizasera masiv cu bulgari, gagauti, germani, elvetieni, francezi — unii fiind supravietuitori din Marea Armata, de aceea fusesera fixati in sate-noi cu nume dulci urechilor galo-napoleoneene: Berezina, Borodino, Arcis (sur-Aube)...
Întiia isprava a stapinului sufletelor: construirea „Curtii". Numai ca, inainte de a se fi terminat zidirea, „o dat Dumnezeu oleaca di cutremur", cum zice Mos Iacob, care a prefacut Palatul lui Scordelea intr-un morman de piatra galbuie-rosietica — din aceea friabila, semintoasa (de altfel, la noi i se spune: „saminta de paring" acestei pietre, putind fi taiata cu fierastraul, folosita doar la ridicarea gardurilor (murii) dintre vii – dar de unde sa fi stiut aceste amanunte sufletele care luasera locul salbaticilor de indigeni, fugiti?)”.
Detaliile produsului
