Nu e cartea lui cea mai buna. Dar merita.

O carte genială, deschizătoare de minți.

O carte de interviuri cu un mare autor evreu: Amos Oz. Despre cum vede el lumea si viata, despre traiul in kibuttz. O carte de citit pentru a afla mai multe despre coltul de lume din care vine autorul.

Cu ajutorul dialogului punem în circulație valori și principii, cu ajutorul lui reușim să aflăm câte ceva despre oamenii din jurul nostru, el este responsabil pentru lărgirea orizontului de cunoaștere propriu.

Dialogul și funcțiile lui cathartice au fost subiect de studii importante și au consumat multă cerneală de-a lungul anilor. Dincolo de toate acestea, rămâne certitudinea că fără dialog omul își pierde mare parte din ceea ce numim generic „umanitate”.

,,In loc de asta, eu le spun: darul literaturii. Le spun: darul e dublu. Unul e ca iei o carte, un roman, o poveste, si o citesti, iar la pagina douazeci si patru ti se taie rasuflarea; asta sunt eu, chiar eu, cum de-a stiut scriitoarea asta? Ea nu ma cunoaste, ea nu vorbeste despre mine in necunostinta de cauza, ea vorbeste despre secretele mele, pe care eu nu le-am dezvaluit nimanui. Asta e un fel de dar. Al doilea, e darul opus: citesti rand dupa rand si deodata ajungi la pagina optzeci si patru, esti uimit si spui: uau, eu niciodata n-as fi putut sa fiu asa. Nici daca mi s-ar da un milion de dolari n-as face una ca asta. Aceste doua trairi: ,, Asta sunt exact eu" si ,,Asta sub nici un motiv nu pot fi eu" (si uneori ,, Ce noroc ca asta nu sunt eu") - se numara printre marile placeri ale cititului, fiindca tu, cititoarea, esti invitata sa-ti redescoperi granitele. Inclusiv teritorii indepartate ale provinciei tale, pe care le vizitezi rareori, sau deloc. Dar in poveste tu o identifici deodata si spui, da, am o regiune indepartata de felul asta, n-am mai fost pe-acolo de ani de zile, dar ea imi apartine, e o parte din mine. Sau, dimpotriva, spui, nu, asta e cu totul in afara granitelor mele. Niciodata n-o sa-mi calce piciorul pe-acolo. Si e si asta o placere. Si exista si o a treia placere, cand, pe masura ce citesti, hotarele tale incep sa se largeasca. E ca si cum peretii s-ar deschide si ti s-ar dezvalui un peisaj pe care nu l-ai vazut niciodata. Sau un peisaj pe care te-ai temut sa-l vezi.[...] Cunoasterea, ce? Si a ceea ce ti-e strain, si a ceea ce ti-e cunoscut. Eu cred ca amandoua aceste feluri de cunoastere sunt daruri. N-am sa-ti spun ca ele sunt intotdeauna o placere. Sa te cunosti pe tine insuti e adeseori contrariul unei placeri. Iar cunoasterea a ceea ce ti-e strain nu e deloc usoara. E, insa, un dar. Totul se largeste dintr-o data. Asta e, dupa mine, darul literaturii."

Deși nu există practic ritualuri magice, există de fapt o magie a micilor ritualuri zilnice care pregătesc fiecare pagină pe care autorul o scrie și rescrie de nenumărate ori, fiind un perfecționist.

Povestea unui scriitor care începe în cafenelele din Ierusalim pe vremea când era copil și părinții îl luau la întâlnirile cu prietenii lor, promitându-i înghețată dacă era cuminte. Atunci, ca să nu înnebunească de atâta singurătate, începe să îi spioneze pe cei din jur și să își folosească imaginația pentru a le analiza și (re)inventa viața. Considerând încă de mic curiozitatea ca sursă inepuizabilă a cunoașterii și apropierii directe sau indirecte de lume și de ceilalți, mai târziu înțeleasă ca bază morală a literaturii, Amos Oz ne teleportează într-o cafenea cu pereții de sticlă prin care urmărim fragmente din viața și scrisul acestuia.