• Premiul Iasnaia Poliana 2016

 

O lume in care personajele si intamplarile contureaza o realitate simbolica, extrasa din amanuntele vietii de zi cu zi, o iubire tarzie care salveaza lumea, un sat de piatra aflat pe varful unui munte armean, unde magia si misterul si-au pastrat neatinse puterile. Cu o somptuoasa imaginatie si o atentie deosebita pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construieste un univers in care cititorul isi doreste sa zaboveasca mult dupa ce povestea s-a sfarsit.

 

In Maran, viata este suspendata intre realitate si basm, intr-un timp care prinde contur incet-incet, luand dureros forma istoriei. Razboiul si dezastrele naturale au zdruncinat in nenumarate randuri pacea fragila a oamenilor. Anatolia, a carei viata, nu mai putin decat a celorlalti, a fost marcata de suferinta, moarte, lupta si indarjire, dar si de evenimente providentiale si semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tanara locuitoare a micii asezari din varf de munte. Si crede ca viata ei, ca si a satului, se apropie de sfarsit, fara sa stie ca va fi, de fapt, purtatoarea miracolului care va face totul sa renasca. Iar timpul este invins.

 

Am vrut sa scriu o carte al carei sfarsit sa ofere speranta. Omenirea are mare nevoie de speranta, de povesti despre bine. - Narine Abgarian

Traducere din limba rusa de Luana Schidu.

 

Fragment din cartea "Din cer au cazut trei mere" de Narine Abgarian:

 

"Magtahine venea catre seara, indata dupa ce pe la ferestrele caselor incepeau sa se aprinda luminite, iar noaptea de septembrie isi desfasura invelitoarea de stele peste sat. Statea pe veranda, cu mainile incrucisate la piept, si se uita in curte. Vasili se obisnuise cu vizitele raposatei neveste. Prima data cand i-a observat silueta transparenta pe fondul cerului care se intuneca, in ciuda situatiei ireale, l-a incercat nu frica, ci un soi de descumpanire si neputinta. Anatolia era deja in pat la ora aceea - din cauza sanatatii subrede, ea isi petrecea aproape tot timpul liber fie pe divan, cosand ceva nu prea complicat, fie in pat. Vasili avea grija de ea cu devotament - ii pregatea ceaiul, ii invelea cu patura picioarele vesnic inghetate si nu uita sa-i aduca la timp infuzia de ierburi pe care trebuia s-o ia de trei ori pe zi, neaparat inainte de masa.

Daca se intampla sa se duca la fierarie, ii prevenea negresit pe Iasaman si Ovanes, ca sa n-o lase nesupravegheata. Anatolia era miscata pana-n adancul sufletului de grija lui. Neobisnuita cu o purtare tandra si atenta, in masura in care-i permitea sanatatea, ii raspundea la fel - ii gatea felurile de mancare preferate, ii punea in ordine garderoba modesta - ii transforma sau ii cosea vechiul palton, ii carpea lenjeria, i-a impletit cateva perechi de sosete de lana, i-a cusut doua camasi dintr-o bucata de panza de bumbac, pe care o pastrase pentru ea. Seara il invata sa scrie si sa citeasca - Vasili, scotand varful limbii de efort, trasa buclele literelor, tinand cu dificultate creionul intre degetele neindemanatice, deformate de munca grea in fierarie, iar apoi, incruntandu-se si poticnindu-se, citea, rostind chinuit cuvintele pe silabe. Ca sa-i lase timp sa se odihneasca dupa teme, Anatolia ii citea cu voce tare din cartile pe care le luase de la biblioteca in prima iarna friguroasa, salvandu-le astfel de la pieire. Ea tinea minte pe dinafara continutul acestor carti, dar, vazand interesul real al lui Vasili, ii citea cu atata placere, de-ai fi zis ca era prima data cand lua cartea in maini. Adormeau intr-o imbratisare duioasa. Ea, zambind, se gandea cat de multe chipuri poate sa aiba fericirea omeneasca, cat de multe chipuri si cata generozitate - in fiecare dintre manifestarile ei. Se fastacea si rosea cand isi amintea prima noapte de dragoste, stangace, la o saptamana dupa ce Vasili se mutase la ea."