Inspirat din scandalul provocat de epidemia de SIDA care a decimat provincia Henan in anii 1990, romanul lui Yan Lianke spune povestea ignorantului satuc Ding, care isi plateste scump patima de inavutire. Netulburat nici macar de moartea propriului fiu, care istoriseste evenimentele de dincolo de mormant, Ding Hui face o avere cumparand sange de la sateni si transmitandu-le necrutatorul virus HIV.
Ca sa rascumpere pacatele fiului sau, bunicul Ding infiinteaza in cladirea scolii un camin pentru bolnavi, dar comunitatea armonioasa care se injgheaba aici cade in curand prada lacomiei, vanitatii si rivalitatilor meschine.
In tot acest timp, Ding Hui isi continua afacerile cu un cinism care frizeaza absurdul, vanzand sicrie la suprapret si aranjand casatorii intre morti. Irizata de umorul negru si inteligent care l-a facut celebru pe Yan Lianke, povestea satucului Ding arata cum bizarele idealuri comuniste ascund adeseori sub masca lor patimile celui mai crunt capitalism.

"In cele aproape doua sute de mii de caractere care compun Ding viseaza, ceea ce am vrut sa exprim nu e doar iubirea de viata, ci si iubirea netarmurita pe care o nutresc fata de arta scrisului, asa cum o inteleg eu.“ – Yan Lianke
„Yan Lianke este neegalat in talentul cu care isi scrie romanele de critica sociala, deopotriva sumbre si pline de umor.“ – Le Monde diplomatique
„Unul dintre cele mai controversate genii satirice ale Chinei de astazi.“ – Chicago Tribune

*   *   *
Cand ispravi cantecul, Ma Xianglin incepu de indata altul, despre Mu Guiying, pe urma canta unul despre Cheng Yaojin, povesti aventurile generalilor din familia Yang si ispravile Celor trei cavaleri ratacitori si ale celor cinci frati de cruce.

Dar, in vreme ce canta, satenii isi adusera aminte ca el n-a fost niciodata in stare sa invete pe de rost versurile cantecelor. Cand se dusese sa invete balade, cel mai tare se temea ca n-o sa-si aminteasca versurile. Ii placea tare mult sa le cante, dar nu le stia vorbele pe de rost, nu reusise nici in ruptul capului sa le invete din cartea cu balade. Unde pui ca mai si canta fals.Profesorul nu avusese incotro si il trimisese la plimbare. De-asta nici nu avusese vreodata ocazia sa cante pe o scena, ci doar sa scartaie din scripca si sa lalaie versuri ciuntite la el in curte. Ei, si uite ca in seara aceea, cand se afla, pentru prima data in viata lui, pe o scena, in fata a doua-trei sute de sateni, tot nu reusea sa-si aduca aminte cum trebuie versurile baladelor. Ce-si amintea din cartea cu balade, aia canta. Dar strofele pe care si le amintea erau si cele mai fermecatoare.