Ambasadorul a fost, la inceput, un curtean, instruit si abil, devotat principelui sau, care era trimis sa negocieze crearea de aliante pentru a asigura pacea sau a porni razboaie; el facea parte din elita sociala, cu educatia specifica claselor avute, aflate in jurul suveranilor; ambasadorii erau alesi din grupul conducator, care acoperea vointa suveranului si, uneori, o impuneau; in republici, mai tarziu, sefii de state au preluat institutia de ambasador, ca mijlocitor si negociator permanent, pentru a dezvolta colaborarea si in alte domenii decat pacea sau razboiul. Consulul a urmat o aparitie inversa, el a fost o creatie a grupurilor de interese comerciale, aprobat de suverani si, ulterior, folosit de ei pentru a sprijinii cetatenii aflati in afara granitelor nationale. Asa dar, consulul a aparut tarziu, consulul modern prin secolul al 12-lea, cand intreprinzatorii si navigatorii privati depaseau granitele unei tari, pentru a lega, pe cont propriu, afaceri si interese; pe buna dreptate se spune ca, atunci cand s-a nascut, consulul n-a strigat nici mama nici tata, ci comert si navigatie. Asa se explica faptul ca, in tratatele de comert si navigatie statele au reglementat, simultan afaceri de comert cu institutia consulara, cu drepturi si privilegii pentru consuli. Dar concurenta dintre state se transfera din domeniul politic in domeniul economic, astfel ca institutia, menita sa sprijine comertul si navigatia, decade, orgoliul si aroganta marilor state le inducea politica de a privi cu reticenta dreptul unui stat strain de a ocroti, in interiorul granitelor lor, interesele cetatenilor straini; la acesta se adaoga si experienta capitulatiilor din imperiul otoman, care erau privite ca o cedare de suveranitate. Dar iata, lumea se adapteaza la Real Politik, in secolul al XIX-lea se reevalueaza total institutia consulatelor, ca factor de promovare a intereselor economice ale statelor, ceea ce a determinat pe Chateaubriand sa afirme: "Le temp des ambasadeurs est passe, celui des consuls est revenue". Pentru a activa in serviciul cetatenilor proprii, aflati in afara teritoriilor statelor lor, consulii trebuie sa fie cu o pregatire deosebita, cunoscatori ai drepturilor si libertatilor cetatenilor in propria patrie, cunoscatori ai drepturilor omului, care tind sa devina universale, cat si cunoscatori ai drepturilor si obligatiilor cetatenilor aflati intr-un stat strain, caci consulul este nu numai un aparator al cetatenilor sai, dar si primul lor sfatuitor.
Talleyrand aprecia, pe buna dreptate: Apres avoir ete un ministre habil, que de choses il faut encore savoir pour etre un bon consul car les attributions d’un consu sont variees a l'infini.

 

Statele americane au initiat in secolul trecut conventii consulare comune, au instituit o practica mai mult sau mai putin unitara, sunt primele care au convenit o conventie multilaterala. Este randul comunitatii internationale sa dea o noua formula activitatii consulare, initiindu-se sub egida ONU, o conventie multilaterala. Consiliul Europei a pregatit si el o conventie consulara multilaterala, care urma sa defineasca mai bine functiile consulare, dar nu a intrat in vigoare; incercari ale unor state de a defini activitatea notariala mai detaliat au ramas la stadiul de proiect; asociatii profesionale sunt preocupate de perfectionari. Europa unita a demarat o noua conceptie asupra activitatii consulare: autoritatile interne ale statelor colaboreaza direct cu semenele lor, fara a se apela la consul in privinta transmiterii de acte judiciare si extrajudiciare, copiii minori sunt ocrotiti printr-o conventie speciala, care a suprimat sarcina consulului de a institui tutela, consulii europeni, lucreaza si pentru cetatenii europeni, daca unul din state nu are o reprezentanta consulara, etc. Iata, asa dar, ce este monografia Dreptul consular: explicarea statutului serviciului consular si dimensiunea activitatilor ce le desfasoara; ea este o sinteza a gandirii juridice de cateva veacuri, care a oferit statelor reguli si principii pentru a folosi institutiile sale de politica externa, in scopul ocrotirii, in strainatate a intereselor cetatenilor lor si, prin aceasta, a propriilor interese. De aceea, lucrarea trece in revista aproape toate evenimentele care au marcat drumul spre crearea unei institutii eficiente si necesare de azi; cursul foloseste si explica lucrarile marilor ganditori juristi, care au oferit solutii statelor pentru a conveni norme obligatorii, transpuse in conventii consulare.

 

Din acest punct de vedere cartea se adreseaza juristilor, incepatori sau avansati, punand bazele unei concepta mentae, care sa asigure raspuns la intrebarea ce va urma. O institutie de stat, chiar in domeniul relatiilor externe, urmeaza proceduri, stabilite conventional, sau determinate de practica statelor, devenite cutume, altele reguli sunt prescrise de chiar legile interne, ale caror efecte sunt recunoscute international. Cartea demonstreaza ca, activitatea consulara nu este arbitrara, ci am putea-o califica drept stiinta, de indata ce este precis si minutios reglementata. De aceea, am definit dreptul consular si ca o stiinta, care are ca obiect exegeza normelor de drept intern si international, care asigura buna functionare a unui consulat. O anexa de conventii, multe in limbi straine, caci nimeni nu mai poate azi ignora nevoia de comunicare, completeaza cunostintele pentru o viitoare cercetare. Din acest punct de vedere, cursul se adreseaza specialistilor. Un consul este cel mai bine plasat in statul de resedinta pentru a cunoaste legile lui, el stie sau trebuie sa stie, miscarea capitalului si dinamica productiei, precum si sfera de interese internationale ale statului si ale agentilor economici din ambele state. Oamenii de afaceri au un sfatuitor si un sprijin, ei pot apele la consul pentru asistenta economica, in formele pe care manualul le detaliaza.

 

Sa nu uitam interesele private ca, de la nastere si pana la sfarsit, persoana umana este o entitate intr-o societate in care trebuie sa se armonizeze; pentru asta statul roman le pune la dispozitie functionari specializati, obligati la sfaturi si servicii pentru cetatenii lor, de a se integra social si juridic in comunitatea internationala. Lucrarea constientizeaza si acest segment de interese.

Dar, Nihil actum credens,cum quid superesset agendum.

Daca lucrarea este si o buna baza de pornire pentru dezvoltari ulterioare sau daca aduce un spor de satisfactie, pe care ti-o da cunoasterea complexa a domeniului in care lucrezi, atunci ea si-a atins cu prisosinta scopul.