Eduard al III-lea si Sir Thomas More, texte recent integrate in canonul shakespearian, prezinta un dublu interes pentru specialisti si publicul larg; stau marturie geniului creator al celui mai mare dramaturg al tuturor timpurilor si pun in lumina mecanismele cenzurii in epoca elisabetana. Reconsiderarea Renasterii engleze din perspectiva neoistorista contribuie la impunerea unei noi paradigme biografice, aceea a autorului cenzurat. Sa fi fost „merry England”, cum traditional era numita Anglia in manualele de istorie de acum un veac, un proto-gulag? Cristopher Marlowe asasinat; Thomas Kyd torturat; Ben Jonson si George Chapman intemnitati; Thomas Nashe total interzis de la publicare… O lunga serie de mari creatori urgisiti si prigoniti. Iar Shakeapeare, confirmand regula, simte pe propria-i piele rigorile cenzurii si deplange in Sonetul 66 faptul ca „glasul artei legile-l sugruma”, drept care alege autocenzura. Recuperarea lui Eduard al III-lea reprezinta fascinantul drum al unei opere shakespeariene de la anonimat la canon, via apocrifa, iar fragmentul din Sir Thomas More pastrat in manuscris autograf atesta abilitatea cu care autorul stia sa escamoteze vigilenta autoritatilor in scrierea textelor cu potential caracter subversiv.” (George Volceanov)